Mihai Eminescu: Din periodice/Din Curierul de Iași, mai-iunie 1876

https://blog.revistaderecenzii.com/

TURCIA

[19 mai 1876]

Ziarului „Times“ i se telegrafiază din Paris că deja cabinetul englez au răspuns la memorandul celor trei puteri de nord privitor la Cestiunea Orientului. El refuză de a adera la hotărârile acelui memorand. Acest refuz se ‘ntemeiază mai cu samă din cauza unuia din articolele memorandului din Berlin în care se stipulează: că, dacă intervențiunea amicală a puterilor n-ar fi în stare de-a pacifica Turcia, cele șase puteri să dezbată în unire asupra întrebuințărei unor alte mijloace mai cu efect. Aceasta însă însemnează intervențiunea armată în Turcia. Deși pentru o asemenea intervențiune s-ar cere învoirea tuturor puterilor, totuși Anglia, văzând în ea o amenințare împrotiva libertăței și autonomiei împărăției turcești, au declinat de a lua parte la acest pact. Turcia a refuzat asemenea primirea propunerilor nouă. O telegramă din Londra din 14/26 mai ne înștiințează că Anglia refuză a primi și memorandul modificat, încât sau voiește să ieie în această privire o poziție fermă și hotărâtă, sau că nu e mulțumită cu aceste modificări, iar Rusia nu se va fi arătând dispusă de a mai face și altele. Paralel cu această declarare, armarea maritimă a Angliei ia din ce în ce dimensiuni mai mari. În Mediterana se află acum 15 corăbii de război, din care 6 fregate cuirasate. Aceste se vor înmulți încă, încât escadra, pusă sub comanda admiralului Drummond, va fi de 20 corăbii cu 5000 oameni. Escadra canalului, compusă din 7 corăbii cuirasate cu 6000 oameni, se va trimite la Gibraltar.

Continuă să citești

Mihai Eminescu: Din periodice – 1870

https://blog.revistaderecenzii.com/

O SCRIERE CRITICĂ

[Albina, 7/19 ianuarie – 9/21 ianuarie 1870]

După faimoasele critice, în sine bine scrise, ale d-lui Maiorescu, trebuia neapărat să iasă la lumină și o școală a sa de partizani care, minus spiritul de-o fineță feminină și minus stilul bun și limpede al d-sale, să aibă și ea aceleași defecte ce le are părintele, aceeași ridicare la nivelul secolului al 19, același aer de civilizațiune și gravitate cari din nenorocire sunt numai o mască ce ascunde adeseori numai foarte rău tendința cea adevărată și ambițiunea personală. Asemenea cum Kant cu sistema lui filozofică a ridicat ca din nimica o oaste de ex-și aplicatori ai săi, tot așa, în analogie, după criticele numitului domn trebuia să se ivească o școală întreagă de critici sau criticastri; singura diferință dintre amândouă școalele e doar asta, că partizanii lui Kant știau d.e. că baronia nu aduce de moștenire știința sau geniul și că nu e destul ca să aibă cineva un privilegiu — chiar cu pajere împărătească fie — pentru ca să aibă la dispozițiunea sa imperiul cel vast al științei și lumina cea curată a criticei filozofice. Adepții școalei române de filozofie sunt cu mult mai încrezuți și mult mai nejenați; baronia și nimbul poetic sunt un drept nu la critică, ci până și la batjocură, până și la persiflagiu asupra acelora cari ar avea cutezarea de a fi de-o opiniune contrarie. În locul nihilismului sincer adeseori și onest al unora din autorii noștri, cari poate nici nu pretindeau altceva de la public decât ca să li cedem onoarea de-a fi autorii noștri nesalariați, s-a ivit acuma alt nihilism — cel savant și pretențios care, uitându-se cu despreț din fruntea și prin ochii secolului asupra a toți și toate, se crede la nivelul învățaților (analog al politicilor) din Germania sau Europa civilizată pentru că a învățat, sau mai bine n-a învățat, în școalele de pre acolo.

Continuă să citești

La curtea cuconului Vasile Creangă. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Pe când țara de jos a Moldovei e semănată numai de coline care, arate primăvara, par, cu brazdele lor răsturnate în soare, niște mușunoaie mari și negre, în țara de sus colinele devin dealuri și văile -r âpe. Cei dintâi înalță coaste albe și neroditoare de lut, pin râpile adânci cresc ierburi mari și nepăscute, pietre grunțuroase dar fără consistență se văd clădite ca pereți în huma cenușie și umedă și prin adâncituri de bălți și pâraie leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura. O deosebire de la această regulă face însă valea Siretului și a Sucevei care, prin perspectiva sa frumoasă, prin mândra depărtare a dumbrăvilor sale și prin acea întinsoare molatecă și strălucită sub o boltă ce pare menită a fi etern albastră, pare un rai pământesc.

Continuă să citești

La aniversară. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Narațiune originală

Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. „Tolla mi-a făcut-o”. Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi a Egiptului se numea Tolla. El se numea pe atunci Bertrand… tempi passati!

Continuă să citești

Contrapagină. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Se poate considera de exemplu ca scoarță a volumului (alias doașcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca așa-numit Avant-propos, esprimându-mă franțuzește, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decât titlul unei cărți, partea cea mai interesantă a cărții – adică care l-a in­teresat – e însuși titlul. Pentru cine nu citește decât prologul unei cărți, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.

Continuă să citești

După această întâmplare minunată. Proză de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

…După această întâmplare minunată, Cavalerul meu își grăbi calul spre măgura unui deal depărtat, ca să treacă bălțile și mlaștinele periculoase ale Bugeagului. Dar abia isprăvise jumătatea drumului și drumuri multe veneau în cruce și ori încotro se-ntorcea nu vedea în zare decât ponor, ponor pustiu și sur îl înconjura și nici nu mai știa încotro s-o apuce. Îl apucă noaptea. Era una din acele nopți negre în care luna plutește ca o pată abia văzută pe cer. Numai din când în când ea reînvia deodată în toată puterea ei, pentru a lumina șesul sur și pustiu, pentru a dispărea iar pe ceasuri întregi. Îi era frică de hârtopuri și gropi, calul era obosit, lui însuși îi venea să cadă din șea. Se dădu jos de pe cal și-și puse urechea la pământ. Stătu multă vreme astfel, când auzi parecă, încet, dogit, adânc un sunet de clopot… el tresări. Își întoarse ochii de unde i se păru c-auzise sunet și văzu o lumină turbure și pâlpâitoare parecă. Apucă atunci calul de frâu și-ncepu să meargă în pas iuțit * ― deși abia putea de picioare. Dup-o bucată de loc se văzu oprit în cale de-un șanț pe care-l umpluse trestia și buruienele de apă, care înconjura locul de unde venea lumina ― și, când luna ieși pe-o clipă pentru a lumina locul, el văzu o zidire veche și mare, cu câte un turn la fiecare colț și cu o poartă uriașă în mijlocul zidului. Era o ruină mai mult, părea pustie, acoperământul se surpase pe-alocurea, murii păreau a se înclina neproptiți, ferestele sparte, lemnăria putredă și năruită. Un podeț mișcător, mai mult putregăit, ducea peste șanț la curtea castelului.

Continuă să citești