Epigonii de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Când privesc zilele de-aur a scripturelor române,
Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine
Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri,
Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele,
Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele,
Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări.

Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere
Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere,
Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic,
Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară,
Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară,
Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic.

Continuă să citești

Către Mercur de Horatius (trad. de Mihai Eminescu)

https://blog.revistaderecenzii.com

Ode, III, 11

O, Mercur, a cărui poveți deprins-au
Amphion, urnind după cântecu-i pietre,
Și tu liră, care-n cald avânt din șapte
                      Coarde suna-vei

Templelor, ospețelor mari amică ­
Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi
Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i
                      Plece urechea.

Continuă să citești

Contrapagină de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Se poate considera de exemplu ca scoarță a volumului (alias doașcă) scilicet pentru cine nu vrea s-o citească sau ca așa-numit Avant-propos, esprimându-mă franțuzește, ba chiar de capitolul prim al scrierei – daca vom băga bine de seamă. Și să vedeți de ce: Pentru cine nu citește decât titlul unei cărți, partea cea mai interesantă a cărții – adică care l-a in­teresat – e însuși titlul. Pentru cine nu citește decât prologul unei cărți, partea cea mai interesantă e tocmai prologul, pentru că numai pe el l-a citit.

Am vrut să rectific titlul de pe doașcă. Cum? Această operă bună sau rea, nu e tradusă din chinezește, după cum subsemnatul sau mai bine nesubsemnatul a avut onoarea d-a spune în șirul al doilea al acestei făcătoare de epocă scrieri, ci aceea a fost numai o strategemă prin care umilitul de mine am vrut să fac ca să mi se citească cel puțin precuvântarea acestei novele originale.

Continuă să citești

Archaeus de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Netăgăduit că sunt multe lucruri la priceperea cărora nu-l ajunge capul pe-un membru gros de la primărie sau pe-un subcomisar de poliție — deși aceștia sunt în genere oamenii cari pricep tot. Cel puțin când e vorba de espropriarea unei găinării , de insuflarea de respect în cetățeanul măcelari cu măsuri false, oameni mai îndemânatici decât cei doi de sus nu cunosc. Totuși ni se pare — se ‘nțelege că nu impunem nimănui părerea — că, afară de cumpene strîmbe și găinării în fața uliții, mai există oarecari lucruri , de-o însămnătate secundară într-adevăr, de ex. filozofia, poezia, artele , tot lucruri cari scapă perspicacității numiților domni, dar a căror existență nu se poate nega. Se vede că autorul vrea să ‘nceapă de la az buchi . Într-adevăr, lumea cum o vedem nu există decât în crierul nostru. Nimeni nu va tăgădui că este deosebire între gânsac și câne . Privirea cânelui e inteligentă , el pricepe din lumea această o porție mult mai bună decât gânsacul ; cu toate acestea amândouă aceste ființe au ochi și crieri. Lumea nu-i cumu-i, ci cum o vedem; pentru gânsac, cum o vede el, pentru câne item , pentru membru de la primărie — pentru Kant item. Totuși câtă deosebire între ochii de porc a susînțelesului membru și privirea adâncă a înțeleptului de la Königsberg.

Continuă să citești

Cugetările sărmanului Dionis de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Ah! garafa pîntecoasă doar de sfeșnic mai e bună!
Și mucoasa lumînare sfîrîind săul și-l arde,
Și-n această sărăcie, te inspiră, cîntă barde —
Bani n-am mai văzut de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună.

Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă
Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta,
În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta
Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă.

Continuă să citești

Călin Nebunul de Mihai Eminescu

https://blog.revistaderecenzii.com

Fost-a împărat odată și trei fete el avea
Cât puteai privii la soare, da la ele ca mai ba.
Una decât alta este mai frumoasă de poveste,
Dar din ele – acuma două mai era cum mai era,
Nu că doar ai pute spune cum că – a fost așa ș-așa,
Nici o vorbă de poveste, cer cu stele presărat
Nu ajung la frumuseța astor fete de-mpărat.
Dar deși nu-ți poți da vorba despre ele cu cuvântul,
Mintea tot le – atinge umbra, ochii lor i-ajunge gândul,
Dar de cea mai mijlocie nici un gând să n-o măsoare,
E o floare de pe mare, cine-i cată-n față moare.
Mulți feciori de împărați, de războinici lăudați
Le-au cerut ca s-o li-o dee, ca cu chipul de femee
Să-mpodoabe c-o icoană viața lor cea năzdrăvană,
Da-mpăratul nici gândește să li dee – așa comoară,
Ale casei lui mai mândre și mai trainice odoară.

Continuă să citești