https://blog.revistaderecenzii.com

Cucosul, stiti prea bine, ca are însusire
De a ne da de stire
Prefacerile zilei s-a timpului schimbari.
El, far-a se supune
La reguli si cercari,
Când adevarul spune,
E ca un fabulist;
https://blog.revistaderecenzii.com
Cucosul, stiti prea bine, ca are însusire
De a ne da de stire
Prefacerile zilei s-a timpului schimbari.
El, far-a se supune
La reguli si cercari,
Când adevarul spune,
E ca un fabulist;
https://blog.revistaderecenzii.com
Se face beznă. Tremurând apare
Pe pânza albă, fără nici o cută,
Un domn cu cioc… Zâmbeşte şi salută
Jur împrejur pestriţa adunare.
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi.
Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Astăzi, 12 martie 2025, conjuncția dintre Soare și Saturn în semnul Peștilor influențează toate zodiile, aducând o energie de introspecție și disciplină. Iată previziunile pentru fiecare semn zodiacal:
Berbec (21 martie – 19 aprilie): Este important să eviți riscurile inutile și să fii precaut în deciziile tale.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
1885 – S-a născut prozatorul Mateiu Caragiale, primul fiu al dramaturgului Ion Luca Caragiale (d. 1936)
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Mă fac frumoasă – când te uiţi la mine –
Ca iarbă-nrourată-n dimineaţă ;
Nici stuf înalt , nici rău cu ape line
Nu-mi recunosc strălucitoarea faţă .
De gura mea cea tristă mi-e ruşine ,
De asprii mei genunchi , de vocea spartă ;
Acum când ochii-ţi au privit spre mine ,
Săracă sînt şi despuiata parcă .
https://blog.revistaderecenzii.com
Cu 187 de ani în urmă (1838) apărea, din iniţiativa şi sub conducerea iniţială a lui George Bariţiu, „Gazeta de Transilvania”, primul ziar politic şi informativ al românilor din Transilvania (1838-1946). Primul ziar politic și cultural al românilor din Transilvania, apare la Brașov, săptămânal (12 mart. 1838 – 30 dec. 1842, 2 iul 1858 – 30 dec. 1860, 13 oct. 1918 – 1 ian. 1945), bisăptămânal (4 ian. 1843 – 17 mart 1849, 1 dec. 1849 – 1 iul. 1858, 7 ian. 1861 – 30 dec. 1879), de trei ori pe săptămână (1 ian. 1880 – 1 apr. 1884), zilnic (4 apr. 1884 – 26 sept. 1917, 1939-1945, 1989). A apărut inițial sub titlul de „Gazeta de Transilvania”, cu sediul redacției în Casa Mureșenilor. De la 3 ianuarie 1849 s-a numit „Gazeta transilvană”, iar de la 1 decembrie 1849 „Gazeta Transilvaniei”. Între 1 ianuarie și 25 iunie 1838 a avut ca supliment „Foaie literară”, iar între 2 iulie 1838 și 24 februarie 1865 „Foaie pentru minte, inimă și literatură”- supliment cultural de sâmbătă și duminică. Situându-se pe poziții democratice patriotice și iluministe, publicația lui Barițiu a avut un rol important în lupta politică a românilor din Transilvania, solidară cu cercurile progresiste din principate
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
În vremile trecute o jupâneasă mare
Născu un făt-frumos.
Copilul cât se poate era de sănătos;
Dar pentru ca să aibă mai bună căutare,
Cucoana două mance pe lângă dâns’ ţinea
Şi singură-l hrănea.
Cu astfel de mijloace credea pe-atunci oricare
Că pruncul va ajunge un urieş sub soare.
https://blog.revistaderecenzii.com
OCTOMBRIE
Întâia zi de școală
Luni, 17.
Azi e întâia zi de școală! Ca un vis au trecut la țară, cele trei luni de vacanță! Mama m-a dus azi dimineață la școala Baretti, ca să mă înscrie în clasa a III-a primară; mi-era gândul tot la țară și mă duceam la școală cu inima rea. Pe toate ulițele mișunau copii; cele două librării erau pline de părinți, care cumpărau: ghiozdane, caiete, condeie, și în fața școlii se grămădise atâta lume, încât portarul și polițistul abia puteau să țină orânduială la poartă. Pe când stam lângă poartă, simții că-mi pune cineva mâna pe umăr; era profesorul meu din clasa a Ii-a, cel cu părul roșu și zbârlit, vesel, ca de obicei. El îmi spuse:
— Va să zică, Enrico, iată-ne despărțiți pentru totdeauna!
Lucrul acesta-l știam și eu, dar cuvintele lui tot mă întristară.
Pătrunserăm cu greu. Domni, doamne, femei din popor, meșteșugari, ofițeri, bunici, servitoare: fiecare cu câte un copil de mână și cu certificatele de promovare în cealaltă, umpleau sala și scara, făcând atâta zgomot încât părea că intrau la teatru. Revăzui cu plăcere sala cea mare din etajul de jos, cu ușile celor șapte clase, unde-mi petrecusem cei dintâi trei ani de școală.