https://blog.revistaderecenzii.com

Plin de bucurie mare,
Oarecine îmi spunea
C-a vândut din întâmplare
Și cu un preț de mirare
Un cal prost ce el avea:
„Căci bietul cumpărător,
Zicea el, s-a înșelat
Și puțin cunoscător
Orice i-am cerut mi-a dat.”
La acestea ce să-i zic?
Atunci n-am răspuns nimic:
Dar peste puține zile îl văz, însă furios,
Și-mi strigă: „Nu știi, frate, un mișel, un ticălos,
Ce semăna om de treabă, fără milă m-a-nșelat.
Mi-a vândut o sticlă proastă drept un diamant curat;
Cum ți se pare aceasta?” ­ „Zău, așa cum mi-a părut
Întâmplarea de deunăzi cu calul ce ai vândut.”

https://blog.revistaderecenzii.com

Din nou mă sprijin numai de cuvinte
Nu e nici o muzică să izbucnească din osul nimănui
Şi nici sufletul nu are în sine liniştea potrivită orelor fericite legănate în adaosul de alcool blând.
Şi nici prietenul cel puternic şi apropiat tristeţilor şi marilor idei.
Şi nici femeia credincioasă
că o bătrână vulpe gravidă şi atotştiutoare
în amănunţitele treburi ale câmpiei.
Şi nici îngerul tatuat cu hărţi,
nici unul
nu este de faţă.
Numai cuvintele, numai ele preaputin doritele, –
că nişte mercenari nervoşi
îmi urmăresc gestul inimii amorţind,
jetul privirii pulverizând
imaginile tradiţionale ale lumii mele
alergând sub ramuri, înotând în mare levitand în aerul plin de simunuri