* „Noaptea Muzeelor” este un eveniment anual cultural patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor, prin care numeroase muzee, în parteneriat cu diverse alte instituții de cultură, își deschid liber porțile, simultan, până târziu în noapte. El este organizat în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai, data adoptată de ICOM (Consiliul Internațional al Muzeelor) drept Ziua Internațională a Muzeelor. Evenimentul, ajuns la cea de-a XXI-a ediție, este coordonat în România de Rețeaua Națională a Muzeelor din România și susţinut oficial şi în premieră de Ministerul Culturii. Acesta va integra diversitatea ofertei muzeale într-o platformă naţională coerentă de comunicare şi promovare, cu mesajul „Educaţia prin cultură. Dezvoltarea prin cultură”. Peste 70 de instituții de cultură din țară vor putea fi vizitate în această zi, la „Noaptea Muzeelor” 2025, programul integral al evenimentelor putând fi consultat la adresa de Facebook: https://www.facebook.com/noapteamuzeelor
Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvîrșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mînă, Începu să slutească pădurea cea bătrînă. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: „Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte — Începură să zică — toporul e aproape!“ — „E vreunul d-ai noștri cu ei să le ajute?“ Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute Și care era singur ceva mai la o parte. — „Nu“. — „Așa fiți în pace: astă dată-avem parte; Toporul și țăranul alt n-o să izbutească, Decît să ostenească.“ Stejaru-avu dreptate: După multă silință, cercări îndelungate, Dînd în dreapta și-n stînga, cu puțină sporire, Țăranul se întoarse fără de izbutire. Dar cînd avu toporul o coadă de lemn tare, Puteți judeca singuri ce tristă întîmplare.
Iată horoscopul pentru vineri, 16 mai 2025, conform predicțiilor astrologilor internaționali și români:
♈ Berbec
Ziua aduce o invitație la seriozitate și la restricționarea manifestărilor emoționale excesive. Astfel, vei reuși să economisești resursele și să rezolvi multe probleme.
Ajungem acolo cu vaporul, însoțiți de zăpadă învolburată. La bord, sunt recunoscut de un grup de tineri cineaști, care mă recunosc de îndată. Entuziasm, profesiune de credință. Mă dăruiesc lor, cu frenezie și sunt răsplătit. Sunt tineri care au făcut războiul civil și îmi povestesc isprăvi nebănuite și de neînchipuit, îmi par plini de talent, capabili, bogați în naturalețe și sinceritate. Cum sunt înarmat cu o scrisoare de recomandare, abia sosiți la Ialta – care este înzăpezită —, ei mă conduc la vechea fabrică de filme „Vufku“, al cărei personal se înghesuie și ne rezervă o cameră mică, împodobită cu mici obiecte, care vin din palatul de la Livadia și care sunt făcute de mâinile auguste ale împărătesei „tuturor Rusiilor“. Asta mi-ajunge ca să-mi devină odioase, în ciuda înfățișării lor distinse.
„Literatura la Craiova” – Destin literar și refugiu în cuvânt, într-o nouă ediție live la TVR Craiova
Joi, 15 mai 2025, de la ora 16:00, postul TVR Craiova a difuzat în direct o nouă ediție a emisiunii „Literatura la Craiova”, moderată de Dr. Dan Ionescu și produsă de Simona Ștefania Mușuroi.
Sub genericul celor două teme propuse – „Destin literar” și „Literatura – oglindă sau refugiu?” – emisiunea a adus în prim-plan două voci importante ale literaturii contemporane: scriitorii Viorica Gligor și Alexandru Drăghici.
Petrecem aproape toată luna martie la Odesa, unde români și greci rusificați, îmi mărturisesc, sincer și în intimitate, încrederea lor în Puterea Sovietică. Printre ei, o figură frumoasă de „fost“, trăind la marginea vieții sovietice, – mă tulbură cu existența lui penibilă și bucuria sa. Paralitic de ambele picioare și tuberculos, mătăhăind în cârje, din toate proprietățile de ieri nu mai are decât un parter luminos, garnisit cu mobile frumoase, ca și biblioteca sa foarte frumoasă. Pentru că i le-au lăsat, păstrează bolșevicilor o recunoștință impresionantă. El se cabrează pe cârje, la idea singură că „profitorii“ vechiului regim ar îndrăzni într-o zi să se atingă de ordinea nouă. El însuși mi-o spune, cu dezgust profund, că a fost unul dintre acești „profitori“. Vanitate, exces, exploatare, indiferență față de tot ce este progres uman și incapacitate în a simți gravitatea vieții. Această gravitate o cunoaște acum și o găsește impozantă, bogată în lupte, suferințe, dar de asemeni cu bucurii reale și meritate. Îl revoltă că această față adevărată a vieții să nu fie cunoscută decât de cei umili.