https://blog.revistaderecenzii.com

În vremea aceasta începuse să se înnopteze și Pinocchio, aducându-și aminte că n-a mâncat nimic, simți la stomac, o împunsătură, care aducea foarte mult cu foamea.
Dar foamea la copii crește repede așa că după câteva clipe, bietului Pinocchio îi chiorăiau mațele și nu știa ce să facă, ce să dreagă, ca să găsească ceva de îmbucat.
Dădu fuga la vatra în care fierbea o tingire, ca să-i ridice în sus capacul și să vadă ce e înăuntru: însă tingirea era numai zugrăvită pe zid. Închipuiți-vă cum a rămas păpușica noastră. Nasul, din lung cum era, se făcu și mai lung cu patru degete cel puțin.
Începu atunci să alerge prin odaie și să scotocească prin toate colțurile, prin toate cutiile ca să găsească un codru de pâine, măcar o bucată cât de mică, un os care se aruncă la câini, nițică fasole fiartă, o coadă de pește, un sâmbure de cireașă, în sfârșit ceva de mestecat: dar nu găsi nimic, nimic, absolut nimic.
Și în vremea aceasta foamea creștea, creștea mereu bietul Pinocchio n-avea altă mângâiere decât să caște și trăgea niște căscaturi de-i ajungea gura până la urechi. Și după ce căscă, scuipă și simți că i se duce stomacul din trup. Apoi deznădăjduit își zise plângând:

https://blog.revistaderecenzii.com

  Țițeron, marele acela a romanilor Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturor științelor domn, în toate orațiile scrise și dzise, veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare, și într-alte mai fără număr epistolii și scrisori, cu toată a minții istăciune, pre carea firea i-o dedease și meșterșugul cu multul înainte i-o ascuțisă, precum puțin să să fie ostenit, puțin să fie asudat să véde; iară pănă a scrie o carte, cu carea poftéște de la un Lucțiie, pentru ca să-i scrie viiața, sau, mai cu de-adins, lucrurile carile pre vrémea consulatului lui să tâmplasă și celor mai pre urmă lauda, în pomenire să lasă (precum de pe cuvintele lui chiar să cunoaște), nu numai căci în toate părțile vétrelele socotélii deșchidzând mintea mult își zbătusă, ce încă su d oir d e s inge s ă f ie v ărsat, singur să vădéște.

https://blog.revistaderecenzii.com

Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine , zi de zi.

Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?