https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com
În vremea aceasta începuse să se înnopteze și Pinocchio, aducându-și aminte că n-a mâncat nimic, simți la stomac, o împunsătură, care aducea foarte mult cu foamea.
Dar foamea la copii crește repede așa că după câteva clipe, bietului Pinocchio îi chiorăiau mațele și nu știa ce să facă, ce să dreagă, ca să găsească ceva de îmbucat.
Dădu fuga la vatra în care fierbea o tingire, ca să-i ridice în sus capacul și să vadă ce e înăuntru: însă tingirea era numai zugrăvită pe zid. Închipuiți-vă cum a rămas păpușica noastră. Nasul, din lung cum era, se făcu și mai lung cu patru degete cel puțin.
Începu atunci să alerge prin odaie și să scotocească prin toate colțurile, prin toate cutiile ca să găsească un codru de pâine, măcar o bucată cât de mică, un os care se aruncă la câini, nițică fasole fiartă, o coadă de pește, un sâmbure de cireașă, în sfârșit ceva de mestecat: dar nu găsi nimic, nimic, absolut nimic.
Și în vremea aceasta foamea creștea, creștea mereu bietul Pinocchio n-avea altă mângâiere decât să caște și trăgea niște căscaturi de-i ajungea gura până la urechi. Și după ce căscă, scuipă și simți că i se duce stomacul din trup. Apoi deznădăjduit își zise plângând:
https://blog.revistaderecenzii.com
1475 – Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a recunoscut suzeranitatea regelui Ungariei și a obținut sprijinul lui Matei Corvin în lupta împotriva turcilor.
1536 – A murit umanistul olandez Erasmus din Rotterdam (n. 1469).
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Țițeron, marele acela a romanilor Dimosthenis, a limbii lătinești părinte, a ritoricăi canon, a cuvântului îndreptariu, a vorovii frumoasă neapotrivită pildă și mai a tuturor științelor domn, în toate orațiile scrise și dzise, veri lăudătoare ar fi fost, veri hulitoare, și într-alte mai fără număr epistolii și scrisori, cu toată a minții istăciune, pre carea firea i-o dedease și meșterșugul cu multul înainte i-o ascuțisă, precum puțin să să fie ostenit, puțin să fie asudat să véde; iară pănă a scrie o carte, cu carea poftéște de la un Lucțiie, pentru ca să-i scrie viiața, sau, mai cu de-adins, lucrurile carile pre vrémea consulatului lui să tâmplasă și celor mai pre urmă lauda, în pomenire să lasă (precum de pe cuvintele lui chiar să cunoaște), nu numai căci în toate părțile vétrelele socotélii deșchidzând mintea mult își zbătusă, ce încă su d oir d e s inge s ă f ie v ărsat, singur să vădéște.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Te joci în fiecare zi cu lumina universului.
Subtilă musafiră, soseşti în fiecare floare şi în apă.
Eşti mult mai mult decât căpşoru-acesta alb pe care-l strâng
în mâini ca pe-un ciorchine , zi de zi.
Cu nimeni nu te-asemeni de când eu te iubesc.
Lasă-mă între galbene ghirlande să te-ntind.
Cine-ţi scrie numele cu litere de fum printre stelele sudului?
https://blog.revistaderecenzii.com
Iată horoscopul detaliat pentru sâmbătă, 12 iulie 2025, combinând predicțiile internaționale și cele locale:
https://blog.revistaderecenzii.com
* O nouă ediţie a turneului Naţional ‘Orgile României’ susţinut de organiştii Eduard şi Maria-Luisa Antal debutează la Catedrala Sfântul Iosif, de la ora 20:00. Ajuns la cea de-a VII-a ediţie, turneul pune în valoare orgi istorice din biserici catolice, evanghelice şi pentru prima dată dintr-un institut teologic catolic, din oraşe mari şi localităţi mai puţin cunoscute, aducând în atenţia publicului acest instrument esenţial al muzicii sacre şi clasice – în această vară la Bucureşti, Cisnădie, Deva, Bistriţa şi Iaşi
* De la ora 20:00 debutează Stagiunea Estivală 2025 de la Grădina de Vară „Herăstrău” cu premiera spectacolului – concert „CERBULeţul DE HERĂSTRĂU” (regia Cezar Ghioca). Invitaţi speciali sunt Silvia Dumitrescu şi OVI (Jacobsen), iardin distribuţie fac parte actorii Nae Alexandru şi Cristian Simion, Oana Ghioca, Ana Maria Donosa, Raluca Guslicov, Monalisa Basarab, Robert Emanuel, Miruna Birău, Diana Radu Stan şi soliştii vocali Alin Gheorghişan, Alexandra Penciu şi Radu Ghencea, acompaniaţi de Orchestra Teatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, dirijor Dan Dimitriu
Continuă să citești