https://blog.revistaderecenzii.com

Astăzi, cînd copiii umblă pe toate drumurile și cînd visul fiecăruia e să se desfacă pe cît se poate mai iute din casa părinților, a căror vedere singură pare că le stăvilește libertatea și înseamnă o umilință, nu-și închipuie cineva din generațiile noi cît de pe încetul ajungea un copil de atunci să cunoască lumea din jurul său.

https://blog.revistaderecenzii.com

E o vâlcea în care doineşte-un pârâiaş,
Smulgând, ca un bezmetic, din iarbă şi sulfină,
Făşii de-argint. Deasupra, pe muntele trufaş,
Stă soarele. Musteşte vâlceaua de lumină.

Cu capul gol, cu gura deschisă, un soldat
Culcat în iarbă doarme, cu ceafa năpădită
De frunze de lăptucă. E ca-ntr-un verde pat.
Lumina plouă-asupră-i, din bolta împâclită.