https://blog.revistaderecenzii.com
Mă văd încă picat ca din cer, cu pălăriuța mea cenușie, cu fulgii unei bărbi începătoare, cu ochii speriați de acest indescriptibil haos, în Parisul de la sfîrșitul veacului trecut, în care, după întîia covîrșitoare uimire, mi-au trebuit luni întregi nu ca să-l înțeleg, căci nu fusesem trimes pentru aceea, și eram așa de strîns de îndatoririle mele încît nici n-aș fi putut îndrăzni să încerc a pluti pe acest ocean, ci ca să-mi găsesc cuibul din care atîtea lucruri de învățat, mai tîrziu și atîtea de făcut, nu-mi vor putea îngădui să mă desfac decît pentru trecătoare și insuficiente priviri răpezi în acele orizonturi fără de capăt.
Continuă să citești