https://blog.revistaderecenzii.com

A vrut Dumnezeu să scrie
Şi nici nu era hârtie.
N-avea niciun fel de scule
Şi nici litere destule.
C-un crâmpei de alfabet
Mergea scrisul foarte-ncet.

https://blog.revistaderecenzii.com

Totuși omului celui mai tare în credințile lui îi trebuie din cînd în cînd și un îndemn. Plecînd de la București, întrerupsesem ziarul meu, părăsind cantitățile de hîrtie care trebuiau să-l asigure multă vreme. Peste cîteva zile mi-a venit la Iași primul redactor, d. A. Cusin, care găsise un loc într-unui din camioanele evacuării și care, soldat de rezervă, rămăsese repartizat la redacția mea. S-a oferit să scoatem din nou Neamul românesc, și mi-am dat samă imediat ce folos moral ar putea să iasă pentru miile de descurajați și dezorientați și contra trădătorilor cari foiau în toate părțile, reapariția unei foi care ar avea toată libertatea, și ceva mai multă autoritate decît ziarele ieșene în care partidele-și publicau lincedele comunicate și comentarii: Evenimentul lui Greceanu și Mișcarea lui Mîrzescu.

https://blog.revistaderecenzii.com

Poate-ai auzit de-o țară…
De țara lui Pierde-vară.

Și acel ce nu aude
Are-n țara ceea rude.

Ce-ai să mai spui de Gură-cască?
Cine nu-i să nu-l cunoască?

https://blog.revistaderecenzii.com

Trenul mixt l-a depus pe Adrian în București, într-una din serile lui aprilie 1904. Era un tren de săraci, compus numai din vagoane de clasa III-a și vagoane de marfă. I-a trebuit mai mult de opt ore, ca să facă cei două sute douăzeci și ceva de kilometri care despart Brăila de București, străbătând o nesfârșită câmpie posomorâtă și tot părând că nu mai vrea să pornească după fiecare oprire prin haltele singuratice ale Bărăganului. Bietul tren!