https://blog.revistaderecenzii.com
În numele democrației, a grijii pentru om, pentru salvarea economiei sau a planetei de la schimbările climatice, suntem supuși unei presiuni mediatice constante, stresantă și obsesivă. Trăim vremuri confuze. Tema Colocviilor Scrisul Românesc din acest an este în tandem cu etica și morala timpului devenită tot mai fluidă și cameleonică în acest prezent tulbure, delicat. În spațiul colectiv, în mass-media, realitatea poate fi manipulată și falsificată subtil prin mijloace de comunicare ce țin mai ales de afect. Controlați, seduși cu discursuri și idei iluzorii, pervertirea realității e la îndemâna oricui mai ales pe rețelele de socializare. Specialiștii, influencerii pot crea cu ușurință un haos informațional, fake news-uri prin punerea în mișcare a algoritmilor specifici. Un haos emoțional, un proces toxic cu scopuri precise, oculte. Barajele cele mai insurmontabile sunt construite chiar de noi; multă energie sub presiune. Adevărata amploare a fenomenului de falsificare a realității prin disimulare rămâne încă necunoscută. Intelectualii nu mai au curajul să vorbească deschis, să spună lucrurilor pe nume. De frică și în cunoștință de cauză, de teama opresiunii, a blamului public pentru delictul de a gândi cu propria minte. Disimularea specifică cameleonului ține de adaptarea la mediu în natură, de supraviețuire. În societate ține de ambiții socio-politice, de țeluri, nu doar de teamă și adaptare. Minciuna, frazele echivoce, ipocrizia, devin o artă a îndoctrinării, o strategie de supraviețuire socială. România, popor bășcălios și sentimental din fire, a fost mereu gata de fapte patriotice și de eroism, adesea sub impulsul emoțiilor. Decembrie 1989 rămâne unul din cele mai enigmatice evenimente, dar ușor de deslușit neoficial după decenii. Ofițerii, armata ca autoritate morală și instituție solidă, este tot mai angrenată în dinamica lumii exterioare. Milioane de oameni suferă povara unui disconfort psihologic acut, în tăcere, nediagnosticați. Scriitorii sunt cu/fără voie cei mai mari istorici, arta scrisului constând în descrierea lucrurilor vizibile și invizibile în care omul crede și evoluează. Forța creatoare a minții este cartea noastră de vizită. Jurnalismul s-a politizat (iar!), a devenit partinic și cel mai adesea are un rol subtil de manipulare. Acest aspect e facilitat și de exterminarea morală prin subcultură. Nevroza timpurilor noastre duce silențios către goliciune spirituală. Trăim nu doar o criză legată de climă și de conflictele belice, trăim și o criză intimă ce are la bază lupta continuă pentru lucrurile simple ale vieții (normalitate, fericire). Putem avea totul pe plan material, socio-profesional, dar nu avem nimic fără pace și fără iubire. Și fără cultură, risc să mai adaug.
Continuă să citești


