https://blog.revistaderecenzii.com

https://blog.revistaderecenzii.com
Pe mare, 6 August.
Toată noaptea am avut o mare potolită. M‑a chinuit doar luna plină ce se ținea de noi plutind pe înălțimea albastră, iar geana‑i argintie cădea de oboseală pe un ochiu rotund de geam drept în cabina mea.
În faptul dimineței eram la post pe punte. Serviciul obicinuit de quart: se pune pe hartă punctul însemnând locul unde ne aflăm la ora anumită.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
Bătrânul pădurar visează parcă,
Îndrăgostit de codri ca de-o arcă,
Pe care-n timpi mai vechi ca amintirea
El a durat-o, rânduind în ea
Galop de cerbi, bârlog de urşi şi unduirea
Izvoarelor, să aibă fiarele ce bea.
Sub ochii lui, plini de senin şi zare,
Sub ochii oglindind o depărtare,
Dureri şi bucurii de-ale pădurii
S-au petrecut, şi-n suflet el le-a strâns,
Şi neschimbându-şi apa cătăturii
În taină-a râs cu ele ori a plâns.
https://blog.revistaderecenzii.com
Paralogismul hegelianismului: timpul generator al evenimentelor.
Părerea aceasta nu pot s-o împărtășesc. Fără îndoială că este foarte atrăgătoare, mai ales prin tendința de a descoperi, în desfășurarea evenimentelor, o semnificare și configurație precise. Mintea noastră nu poate, în genere, să cunoască realitatea decât creînd înăuntrul ei anumite ritmuri, anumite repețiri. De aceea este mai convenabil pentru ea să înțeleagă istoria în funcție de o unitate care se realizează. Întrebarea este însă dacă această unitate care se realizează există în adevăr sau dacă nu cumva ea este, pur și simplu, o născocire a minții noastre. Pentru că, fără îndoială, și creațiile minții noastre sânt interesante; numai că pot să fie interesante întru cât sânt creații ale minții noastre, nu întru cât în adevăr răsfrâng o realitate.
Continuă să citeștihttps://blog.revistaderecenzii.com
1641 – A murit pictorul flamand Anthonis van Dyck (n. 1599).
1846 – În sala „Momolo” din București a avut loc primul concert din turneul românesc al lui Franz Liszt.
1894 – Pe străzile Bucureștiului a început să circule primul tramvai electric (purtând numărul 14), de la Cotroceni la Obor.
1905 – „Salome” primul act al operei compozitorului german Richard Strauss, după o poveste de Oscar Wilde, a avut prima reprezentație la Dresda, unde a fost condamnată pentru obscenitate.
1916 – S-a născut actorul american Kirk Douglas, faimos și pentru interpretarea personajului principal în filmul Spartacus (1960), în regia lui Stanley Kubrick (d. 2020).
1916 – Bătălia de la Cașin: Avansul german spre Moldova a fost oprit pe linia strategică de fortificații Focșani–Nămoloasa trecând prin Valea Cașinului și Valea Putnei.
1916 – În Sala Teatrului Național din Iași, a avut loc deschiderea lucrărilor Parlamentului. Regele Ferdinand I a citit mesajul tronului care conținea hotărârea de a lupta până la capăt, nevoia solidarității naționale dar și promisiunea unor reforme esențiale în viitor.
1938 – Legația României de la Paris a fost ridicată la rangul de ambasadă, ambasador fiind numit Gheorghe Tătărescu.
1946 – A început Procesul doctorilor naziști, primul dintre cele 12 procese pentru crime de război de la Nurnberg după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Sursa: https://historia.ro/
Continuă să citești