https://blog.revistaderecenzii.com

Din fumul de tutun, aureole
Se închegau deasupra capetelor noastre,
Un orator de la tribună ne privea
Pe noi, martorii marilor răbdări.
Eram pe punctul de a adormi
Iar el vorbea tot mai patetic despre sine.
-Eu, care-o viață întreagă-am suferit,
Eu, care m-am zbătut neștiutor
Dar totdeauna am visat aceste zile,
Eu, care astăzi nici nu pot să dorm
Gândindu-mă la lupta clasei noastre,
Eu, care chiar și sângele mi-aș da
De-ar fi nevoie! (Poate n-o să fie)…