Producţii noi şi premiere ale emisiunilor consacrate, în această toamnă, la TVR 1

https://blog.revistaderecenzii.com/

Marina Constantinescu

Producţii noi şi premiere ale emisiunilor consacrate, în această toamnă, la TVR 1

Din luna octombrie, Mihai Rădulescu şi Dorin Chioţea propun titluri noi în grila TVR 1. Tot de atunci, Iuliana Tudor, Cătălin Ştefănescu, Eugenia Vodă sau Marina Constantinescu readuc emisiunile favorite ale telespectatorilor pe micul ecran, cu sezoane în premieră.

Toamna aduce noutăţi în grila de programe a principalului post al Televiziunii Române. Noi formate îşi aşteaptă publicul la TVR 1: Mihai Rădulescu arbitrează o partidă aprigă de dezbateri, Dorin Chioţea ne surprinde cu o emisiune pe teme medicale, poveşti eroice de viaţă aflăm într-o producţie semnată de Alina Grigore, iar Dana Deac descifrează lumea minunată a plantelor. Iuliana Tudor revine cu cel mai iubit program, „Vedeta populară”, Cătălin Ştefănescu, Eugenia Vodă sau Marina Constantinescu ne emoţionează cu noi întâlniri, iar cele mai echilibrate jurnale de ştiri se văd, în continuare, tot la TVR 1.

În fiecare dimineaţă, de luni până vineri, ne trezim „Cu capu-n zori” alături de Anca Mazilu şi Mihai Răzuş. Cu optimism, energie şi informaţii utile, noile gazde ale matinalului TVR 1 ne ajută să începem ziua cu zâmbetul pe buze şi ne aduc ştirile dimineţii. ​

În serile de luni, la TVR 1 se face „Referendum”. Mihai Rădulescu este purtătorul fluierului de arbitru în confruntarea între două echipe, pe teme de mare actualitate şi larg interes pentru public. Învingătorii sunt, însă, decişi de telespectatori, care îşi pot exprima votul online, pe durata celor două „reprize” ale emisiunii. 

Puţină lume ştie, dar Dorin Chioţea este de profesie… medic. Chiar dacă între timp s-a specializat în jurnalismul sportiv, „Dr. Chioţea” nu şi-a uitat prima iubire, astfel că, din octombrie, ne aşteaptă la „cabinet”, de luni până miercuri, de la 13.00.

Poveşti de viaţă, adeseori eroice, ale unor oameni excepţionali, vedem în fiecare miercuri seara, în reportaje semnate de realizatoarea Alina Grigore. Pătrundem pe „Frontul de acasă” prin intermediul mărturiilor exclusive ale eroilor întorşi din misiuni militare şi îi cunoaştem în viaţa de zi cu zi, aflăm care sunt urmările războaielor, cu ce traume s-au întors şi câte familii au rezistat.

Câteva dintre „#secreteleplantelor” ni le dezvăluie în această toamnă Dana Deac şi interlocutorii săi, sâmbăta dimineaţa. Soluţii pentru livezi şi grădini ecologice sau „ştiinţa iubirii naturii” ne sunt oferite tot atunci, într-o emisiune ce ne aduce natura în case.

Interviuri emoţionante şi folclor autentic românesc în noile sezoane ale programelor pilon ale TVR 1

Noutăţile grilei de toamnă a TVR 1 nu se rezumă doar la titluri noi. Cele mai iubite vedete şi emisiuni ale postului se întorc cu ediţii în premieră: Iuliana Tudor a început deja preselecţiile pentru „Vedeta populară”, Cătălin Ştefănescu a pregătit dialoguri cu personalităţi de anvergură mondială la „Garantat 100%”, iar „Profesioniştii” Eugeniei Vodă împărtăşesc experienţe şi poveşti de viaţă incredibile. Bucurie şi pentru fanii „Nocturnelor” – Marina Constantinescu se întoarce la TVR 1 cu o nouă serie de discuţii pline de căldură şi sensibilitate, purtate în serile de joi cu oameni de cultură ai momentului.  

Noi sezoane ale emisiunilor de publicistică „Adevăruri despre trecut” şi „Dosar România” se regăsesc, de asemenea, în grila de programe din această toamnă, precum şi călătoriile pline de farmec şi inedit ale lui Cristian Tabără şi ale echipei „Exclusiv în România”. Marian Voicu demontează în continuare ştirile false în „Breaking Fake News” – în serile de miercuri, Marian Olaianos şi Marius Mitran ne aşteaptă cu momente de aur din fotbalul românesc la „Replay”, iar Monica Ghiurco prezintă noutăţile financiare în „Banii tăi”. Revin, de asemenea, cu noi sezoane, emisiunile de politică externă şi analiză „Europa mea” şi „Lumea azi”, cunoaştem personaje interesante la „#creativ” sau „Fan urban”, copiii se bucură de întâlnirea cu prietenii de la „1, 2, 3 şi afli tot ce vrei”, iar „Vreau să fiu sănătos” se îmbogăţeşte cu rubrici noi.

Ne informăm corect în continuare la „Telejurnalul” de la 7.00, 14.00 şi 20.00, iar cele mai fierbinţi subiecte de actualitate se discută la „Tema zilei” sau la „România 9”.

Serialul BBC care a făcut înconjurul lumii, „Obsesia Evei”, beneficază de trei zile de difuzare pe săptămână (marţi – joi), iar fanii coreenelor îşi vor regăsi producţiile favorite la ora ştiută. Marţi seară, avem intrarea liberă la „Telecinemateca”, filmul de acţiune se vede vineri seara, iar cele mai bune filme româneşti sunt sâmbăta – toate, neîntrerupte de publicitate.

Nu vor lipsi din grila de toamnă de la TVR 1 nici competiţiile interne de handbal – masculin şi feminin, rugby, fotbal sau alte sporturi.​

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *