https://blog.revistaderecenzii.com
Plutesc sângerate…
frunze, ca inimi, mâini și săgeți…
Adâncurile bolborosesc tulburate,
luntrea-și vâră botul, sprijinit pe lopeți.
Trestiile molatice
fluieră…
De la o vreme,
soarele, în răsărit,
se teme…
Deodată, stolul gâștelor sălbatice,
unghi greu, fâlfâire pribeagă, înnegrind,
peste toamnă, molatica brumă…
Sfâșie aerul, zbor, măcăitul sugrumă.
Fulgerul puștii coboară fulgi suri-albaștri pe grind.
Închisă, firea se face tăcută,
apa mai tristă, cerul mai luminat;
despletite-n avânt tremurat,
două sălcii se sărută.