https://blog.revistaderecenzii.com/

Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur,
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur!

Cât de straniu sună astăzi imnurile foamei tale,
Cât de nefireșți soldații, galonații, verzi, „piu-piu”!
Dar în țara ta-și mai târâie poverile carnale
Haita care-ai blestemat-o, amețită de rachiu.

Plictisiți de băutură, răzvrătit numele tău îl
Pomădează flaști alcoolici în subsolul monoton,
Când din cartea ta răsare și înalță crunt ilăul
Cu severii ochi privindu-i țintă, gravul „Forgeron”.

Dar poporul tău și lumea spulberă murdara crimă
De a-ți fi târâtă faima într-al vinurilor fum,
Nu absintul, nu bohema, numai patima sublimă,
Neastâmpăr-ul tău tragic te-a-nviat aici, acum.

Coborât-ai de pe soclul statuilor funerare,
Ai pornit sub carul mare, fluierând un cântec viu.
Către tonți rânjește știrbă urma smulselor picioare,
O sfidare, de pe piatra piedestalului pustiu.

Drumurile țării mele stau în fața ta, șiraguri –
Amintirea ta colindă-le-n cadență, furtunos.
Când păși-vom împreună, vor ieși în negre praguri
Toți fierarii, cu bezele fluturate din baros.

Uite-n zare asfințitul cu aprinsa lui văpaie,
Parcă-n zări batalioane dușmănoase s-au ucis.
Flame mari de foc și sânge parcă-n zări se încovoaie
Ca în zilele de lupte și de chinuri din Paris.

Uite-mi inima și țara: de furtuni înnoitoare,
De-un balcanic neastâmpăr, zbuciumate-s inegal,
Poate-a visului tău roșu o frântură îți apare
Prin aceste-ntinse câmpuri, prin furnale și metal.

Să-ți privesc obrazul palid, sub vâltori de păr rebele,
În sfârșit, de bucurie luminat, prea dornic îs –
Căci prea des, încins la glezne cu-ale timpului inele,
Ți-ai turnat nefericirea în cascadele de râs.

Scuture-și pe bulevarde capitala românească
Galbeni tei și suie-și slăvii inegal, semeț contur.
Din vuirea de tramvaie și din ud pavaj să-ți crească
Evocarea mea frățească, încălcit ștrengar, Arthur.

(1958)

Sursa: https://poetii-nostri.ro/nicolae-labis-arthur-rimbaud-poezie-id-33500/