https://blog.revistaderecenzii.com/

Personajele

NAE GIRIMEA, frizer și subchirurg
IANCU PAMPON
MACHE RAZACHESCU, ce-i mai zice și ==<<CRĂCĂNEL>>==
UN CATINDAT DE LA PERCEPȚIE
IORDACHE, calfă la Nae Girimea
UN IPISTAT
DIDINA MAZU
MIȚA BASTON
UN CHELNER
O MASCĂ
MĂȘTI, PUBLIC, SERGENȚI DE NOAPTE

Într-un carnaval din București

ACTUL I[modifică]

(Un salon de frizărie de mahala. Mobile de paie. Ușe și fereastră de prăvălie în fund. La dreapta, în planul I o ușe; în planul al II-lea un lavabo. Ambele planuri din dreapta sunt mascate de restul scenii printr-un „paravent”)

SCENA I[modifică]

IORDACHE, apoi PAMPON

IORDACHE (șade pe un scaun și dă un brici la piatră, fredonând): „Și mă cere, mamă, cere. — Cine dracul te mai cere? — Și mă cere d-un bărbier…”

PAMPON (intrând prin fund): Aici este frizăria lui d. Nae Girimea?…

IORDACHE (sculându-se politicos): Da, poftiți… Barba? părul?

PAMPON: Nimic…

IORDACHE: Atunci, poate, vă spălați la cap?

PAMPON: Eu nu mă spăl niciodată la cap, pentru că sufăr de….

IORDACHE: De măsea? Știi cum ți-o scoț? Odată… pac!

PAMPON: Ei, nu de măsea… sufăr de bătăi…

IORDACHE: De bătăi ?… Știi cum le…

PAMPON: Ei! Lasă-mă-n pace, omule; nu mă spăl la cap pentru că sufăr de bătăi de inimă. Înțelege odată că n-am venit pentru alișveriș.

IORDACHE: Atunci, pentru ce?

PAMPON: Am o trebuință cu d. Nae Girimea… Nu cumva ești d-ta?

IORDACHE: Nu, eu sunt calfă…

PAMPON: D. Nae nu este aici ?

IORDACHE: Nu, domnule; îl aștept: trebuie să vie foarte curând…

PAMPON: Atunci îl aștept și eu… Se poate?

IORDACHE: De ce nu? Poftiți… (ii dă un scaun)

PAMPON (după o mică pauză): Mă rog, la d-voastră se fac și abonamente?

IORDACHE: Da: 12 rasuri 3 franci, ceva a la „vivat concurența!” Să poftească oricare daca le dă mâna; glumești d-ta? vine un ras, ori un tuns 25 de santimuri cu pudră, unt de migdale, livantă… Pentru frezat, spălat, bătături, se plătește supliment.

PAMPON: Și biletele de abonament le aveți cu o pecetie, ca ăsta? (arată biletul pe care-l scoate din portofel)

IORDACHE: Nu… ăsta este din ale vechi; gândesc că numai ăsta a mai rămas. (îl examinează) Pesemne că d-ta ai luat biletul ăsta demult și ai plecat din București. Trebuie să vi-l schimbăm; pe astea le-am tras din circulație.

PAMPON (punând biletul la loc): Nu; e altceva cu biletul ăsta…

IORDACHE: Până acu vreo 3 luni le aveam așa, pentru iconomie adică: punea d. Nae pecetea pe o bucată de hârtie ori de mucava, și pe urmă la fiecare răsătură trăgeam cu cerneală o dungă, până se făcea 12. Acu, pentru că ni s-a întâmplat o istorie cu un spițer, a hotărât d. Nae să dea la tipografie să i le facă cu numere: l-am ras ? țac! i tai numărul.

PAMPON: Cu un spițer? Ce istorie?

IORDACHE: Al dracului spițerul! Închipuiește-ți d-ta! Lua un bilet. Îi rădeai, trăgeai o dungă. Să zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă; sâmbătă, alta: 3 dungi. Marțea ailaltă, te uitai la bilet: numai o dungă. Peste asta mai trăgeam 1; 1 și cu 1 2. Joi mai trăgeam 1, care va să zică 3; bun! Marțea ailaltă… biletul alb.

PAMPON: Alb?

IORDACHE: De tot…

PAMPON: Cum asta?

IORDACHE: Așteaptă să vezi, că e frumoasă… A mers așa preț de vreo 10 luni de zile, până să băgăm noi de seamă… Mușterii mulți… l-ai ras, i-ai tras dunga, te culci pe urechea aia, și nu-i mai ții altă socoteală. Într-o sâmbătă seară, vine spițerul, și nu știu cum din vorbă, — era lume multă în prăvălie, — lui d. Nae i se pare că spițerul cere un bilet, și-mi zice: „Iordache, un bilet nou lui d. Frichinescu…”, așa-l cheamă. Dar el… zice: „Eu bilet nou? n-am cerut; al meu e nenceput — …” și scoate biletul alb ca laptele… Măi, ce dracul! Ne uităm noi lung, eu și d. Nae, la bilet… pe urmă ne uităm la spițerul, pe urmă unul la altul, și d. Nae zice: „Bine!” și-i trage o dungă. Pleacă spițerul… Zice d. Nae: „Iordache, biletul spițerului e cu scamatorie; ia să-l ținem noi de scurt: ori că ne-a luat bilete, ori că ne-a furat pecetia, ori că și-a făcut el alta pe model, că prea se-ntinde abonamentul lui ca cașcavalul prăjit…”

PAMPON: Ei, în sfârșitul sfârșitului ce era?

IORDACHE: Stăi să vezi. Al dracului spițerul! Asta era într-o sâmbătă. Marți dimineața, altă dungă; — dar acum le însemnam și cu tibișir pe pervazul ușii; — 2; joi alta, 3, … sâmbătă alta…

PAMPON (cam impacientat): 4…

IORDACHE: Joi…

PAMPON: Ei! spune odată, că n-am vreme de stat.

IORDACHE: Parcă ziceai că aștepți pe d. Nae.

PAMPON: Bine, îl aștept, dar spune odată.

IORDACHE: Daca nu mă lași… Joi, 1 ras și 1 tuns, 2 dungi: 5 și cu 2 7; pe bilet 7, pe ușe 7. În sfârșit, sâmbătă îl raz iar; dau să scriu dunga: pe bilet erau 4 și cu 1 acu 5; pe ușe 7 și cu 1 8. Spițerul nu știa că mijlocește contabilitate dublă. Marți, pe ușe 8 și cu 1 9; pe bilet 3 și cu 1 4; și pe urmă joi, pândește când nu e d. Nae în prăvălie, și intră; după ce-l raz, zice: „Scrie 1, că am luat bilet nou de la d. Nae…” Pe ușe 9 și cu 1 10…

PAMPON: Ei? prin urmare…

IORDACHE: Ei! prin urmare, ștergea dungile cu doftorii, cu metaluri de-ale lor de la spițărie.

PAMPON: Și cum a rămas?

IORDACHE: N-a vrut d. Nae să facă scandal, măcar că era de un procuror ceva. D. Nae, știi, mai galant, i-a luat biletul și vreo 5 franci câți i-avea în buzunar, i-a făcut un moral bun, din porc și din măgar nu l-a mai scos, i-a tras vreo 2 palme și l-a dat pe ușe afară…

PAMPON (care a ascultat cu atenție, ca lovit de o inspirație): A! ce idee mi-a venit! Parfumurile, odicoloanele, pomădurile, liubemurile Didinii!… Spițerul!… Da!… Zici că biletele astea le-ați tras din circulație de mai bine de 3 luni?

IORDACHE: Da.

PAMPON: Zici că d. Nae a luat înapoi biletul cu scamatoria de la spițerul ?…

IORDACHE: Da.

PAMPON: Ei ? Spițerul în vreme de 10 luni cât v-a tras pe sfoară, numai cu un bilet a lucrat?…

IORDACHE: Știu și eu?

PAMPON: Era peste putință. Atunci ați fi băgat de seamă mai degrabă… Ia adu-ți aminte bine.

IORDACHE: De unde să-mi aduc aminte!… E de mult…

PAMPON: A! ce idee! să vedem! Mă duc… mă întorc numaidecât… spune-i lui d. Nae că am să-i vorbesc… Viu cât mai degrabă. (iese în fund. La ieșire se lovește cu Mița, care intră foarte agitată) A! pardon, madam!…

SCENA II[modifică]

IORDACHE, MIȚA

MIȚA: Iordache! Unde e Nae?

IORDACHE: Nu știu; a plecat de azi-dimineață și până acuma nu s-a mai întors. Trebuie să vie, ca să mă pot duce și eu la masă.

MIȚA (trântindu-se pe un scaun): Am să-l aștept și eu…

IORDACHE: Dar dacă vine târziu, eu ce să fac? să rabd de foame? Trebuie să închiz prăvălia și să mă duc la mâncare…

MIȚA: Nu știu, nu voi să știu de nimic… (patetică) Iordache…

IORDACHE: Ce?

MIȚA: Iordache, sunt nenorocită…

IORDACHE: A simțit Crăcănel ceva…

MIȚA: Aș! Crăcănel! — îți spui că sunt nenorocită…

IORDACHE: Pentru?

MIȚA: Nae! Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eternitate, până la nebunie… Tu știi cât l-am iubit?

IORDACHE: Ei! da. Ei! ce?

MIȚA (montându-se treptat): Nae mă traduce.

IORDACHE: Aș!

MIȚA: Mă traduce la sigur.

IORDACHE: Fugi de-acolo!

MIȚA: La sigur… De 8 zile nu l-am văzut. Îi scriu: „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă; vino, să-i tragem un chef…” Și Năică nici nu-mi răspunde. Iubește pe alta, mi s-a făcut semn. În cărți cade mereu gând la gând cu bucurie, cu dragoste, cu temei, cu întâlnire pe drum de seară cu o damă de verde.

IORDACHE: Aș! nu mai crede în mofturile cărților, frate…

MIȚA: Trebuie s-o știu, trebuie s-o aflu… și să vedem… O să fie un scandal… dar un scandal… cum n-a mai fost până acuma în „Universul”.

IORDACHE: Aș! nu-i nimica! ți-ai făcut spaimă de gelozie. (dând din umeri, urcă până-n fund, unde dă piept cu Catindatul de la percepție)

MIȚA: Un mușteriu! poate mă cunoaște… Nu voi să mă compromentez. Trec să aștept în odaie. (iese pe după paravan în dreapta)

SCENA III[modifică]

IORDACHE, CATINDATUL legat cu o basma la fălci

CATINDATUL (către public, coborând): Pfii! al dracului mă doare!… dar știi cum ?… lucru mare… Nu mai merge… M-am hotărât. Trebuie s-o încerc și p-asta…

IORDACHE (care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul scenii): Ia poftiți! poftiți!…

CATINDATUL (hotărât): Știi s-o scoți? Scoate-mi-o!

IORDACHE: N-ai idee cum ți-o scot; până să clipești din ochi, o dată, pac!… Ia poftiți! poftiți!…

CATINDATUL: Uf! mersi!

IORDACHE: Ia poftiți…

CATINDATUL: Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile… Ce n-am pus?

IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a isprăvit: picături de rădăcină de clește.

CATINDATUL: Ce n-am pus?… În sfârșit, astăzi m-a învățat unul de la noi de la percepție…

IORDACHE: A! d-ta ești de la percepție?…

CATINDATUL: Da, catindez până la o vacanță. Nu e vorba, am cu ce trăi; am parte în bogasierie la Ploiești; îmi trimete parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr…

IORDACHE: Mai e vorbă…

CATINDATUL: A! eu aș fi avut parale multe, daca nu mă-n-curcam în tratație de amor pe vremea războiului. O iubeam, o iubeam!… și ea mă traducea… cu un ofițer de itidenție.

IORDACHE: Ei, ș-acuma?

CATINDATUL: Acuma… nu-ți spui? catindez la percepție. (mâhnit) Dar catindez de mult… Știi, catindezi azi, catindezi mâine, o lună, două, trei, un an… Bine, până când? Nu zic să mă facă ajutor, ori reghistrat, domnule, dar măcar acolo ceva.

IORDACHE: Adică să te înainteze.

CATINDATUL: Măcar un copist de clasa a II-a.

IORDACHE: Și acuma câtă leafă primiți în mână?

CATINDATUL: Nu ți-am spus că sunt catindat? Nimic, de 2 ani de zile, nimic. (șade)

IORDACHE: Nimic?

CATINDATUL: Nimic…

IORDACHE: Dar… reținere nu vă face?

CATINDATUL: Asta, ce-i dreptul, nu…

IORDACHE: Tot e bine… Ei!… ia dezleagă-te.

CATINDATUL: Pentru ce?

IORDACHE: Legat, nu poci…

CATINDATUL: Ce?

IORDACHE: Pentru că nu poți căsca gura.

CATINDATUL: Pentru ce să casc gura?

IORDACHE: Aminteri cum să ți-o scot?

CATINDATUL: Ce să-mi scoți?

IORDACHE: Ei, asta-mi place! pentru ce ai venit aicea?… Măseaua…

CATINDATUL: Măseaua?

IORDACHE: Ei da, măseaua. (merge și scoate instrumentele dintr-o masă) Știi cum ți-o scot?… până să clipești din ochi (revine lângă Catindat) odată… pac!

CATINDATUL (care s-a sculat): Uf!

IORDACHE: Șezi…

CATINDATUL: Mersi, am șezut destul…

IORDACHE: Trebuie să stai jos… ca să am loc în sus să trag… d-a-mpicioarele cum ?

CATINDATUL: N-o mai scoț… mi-a trecut.

IORDACHE: Cum ți-a trecut?

CATINDATUL: Nu ți-am spus că m-a învățat 1 de la noi de la percepție… zice c-a citit în cartea lui Matei.

IORDACHE: De la Matei citire?

CATINDATUL: Nu vanghelistul, ăsta e altul, e doftor de bătături în Italia și face și văpsea pentru păr…

IORDACHE: Ei?

CATINDATUL: Ei? să zicem că mă doare! I rabd cât pot… pe urmă, pui doftorii; pe urmă, daca văz că nu mai merge, mă duc hotărât la bărbier să mi-o scoață… bun! Cum intru…

IORDACHE: Ei! prin urmare…

CATINDATUL: Cum intru, zic serios: știi s-o scoți? scoate-mi-o! De par examplu, adineaori la d-ta… D-ta nici nu înțelegeai ce vreau eu… Și pe urmă, mă dau în vorbă, mai de 1, mai de alta… Dar când intru, simț odată ca un cuțit (arată la falcă), cald, și pe urmă rece; pe urmă din vorbă-n vorbă, vii d-ta, subfirugul, cu cleștele: atunci deodată simț iar un cuțit… rece, și pe urmă numaidecât cald… și pe urmă nu mai simț nimic… Vezi d-ta, pesemne, nu știu cum devine care va să zică de este al naturii lucru ceva, că măseaua, în interval de conversație, de frică trece… Ei… al dracului italianul!

IORDACHE (care a ascultat cu multă atenție): Fugi, d-le, cu superstițiile italienești… Îmi pare rău de d-ta, om tânăr!… Bine, d-ta nu vezi cum e naturelul la toate, că trebuie să aibă o bază, măcar cât de mică, dar să fie bază. Ce nu are bază cum poate să fie naturel ? ori să-mi spui d-ta că Matei ăla al d-tale — că eu nu-l cunosc — te-a învățat adică să mergi prin ploaie fără umbrelă și să zici, numai așa la un capriț, că e soare… și să nu te ude… Auzi d-ta mofturi italienești!

CATINDATUL: Așa e, decât n-are a face cu măseaua. (face o grimasă în partea măselii)

IORDACHE: Ba prea are a face.

CATINDATUL: Ba nu. (altă grimasă)

IORDACHE: Ba da, tot lucru naturel…

CATINDATUL: Ba nu!… (altă grimasă) Hait!

IORDACHE: Ce?

CATINDATUL: Iar m-a apucat (începe să se plimbe) dar rău… rău de tot…

IORDACHE: Vezi… vorba mea… știu eu…

CATINDATUL (oprindu-se în loc din umblet și cu un ton foarte hotărât): Știi s-o scoți? scoate-mi-o!

IORDACHE: Șezi…

CATINDATUL (hotărât): Adu cleștele. (șade)

IORDACHE (merge, ia cleștele și revine): Zi că te-a ciupit un purice… odată… pac!

CATINDATUL (uitându-se țintă la clește și apoi sculându-se): Mi-a trecut. Ai văzut? vorba mea… știu eu… Al dracului italianul!…

IORDACHE (plictisit): A!

CATINDATUL (foarte mulțumit): Salutare, neică, și mersi! (pleacă)

IORDACHE: Stai, d-le!…

CATINDATUL: Nu mai pot… e târziu… am treabă la canțilerie, am o groază de avizuri de făcut… Salutare, neică, și mersi! (iese repede prin fund)

SCENA IV[modifică]

IORDACHE, apoi MIȚA

IORDACHE: Așa haplea mai rar… Ce dracul face d. Nae de nu mai vine… Sunt aproape de douăsprece… Mă leșin de foame. (Mița intră din dreapta) Mița? o uitasem!…

MIȚA: N-a venit Nae încă?

IORDACHE: Uite ce e, coană Mițo, d-ta tot zici că-l aștepți; eu mă repez aici aproape să-mbuc ceva și mă-ntorc numaidecât… nu-i așa? (își ia pălăria)

MIȚA: Poți să te duci.

IORDACHE: Da’, nu pleci? Să nu rămâie prăvălia singură…

MIȚA (nervoasă): Ți-am spus o dată: îl aștept până mâine, până poimâine, până o veni!

IORDACHE: Atunci mă duc… mă-ntorc la moment. (iese în fund)

SCENA V[modifică]

MIȚA, apoi PAMPON

MIȚA: Să-l aștept, da, să-l aștept… Trebuie să vie… Să mă traducă pe mine Nae… și să nu-mi răzbun? Peste poate!

PAMPON (care a intrat): Mă rog, d. Nae n-a venit încă? (salută)

MIȚA (aparte): Un muștiriu… (tare.) Nu, d-le, și eu îl aștept… Daca poftiți și dvs. să-l așteptați… vine ori dânsul ori băiatul…

PAMPON: Mersi, madam. (șade, aparte) Curățică. (tare, după o pauză) Dvs. sunteți rudă, ori consoarta dumnealui…

MIȚA (tristă): Nici rudă, nici consoartă, d-le… i sunt… adică i-am fost… amică… Am venit pentru o mică afacere.

PAMPON: Ca și mine…

MIȚA (oftând): La d-ta… nu poate fi ca la mine… La mine e chestiune de traducere.

PAMPON: În amor?

MIȚA (asemenea): Da, în amor…

PAMPON: Ca și la mine…

MIȚA: Ca și la d-ta?… Cum?

PAMPON: Mi se pare, adică nu mi se pare… sunt aproape sigur că sunt tradus.

MIȚA: Ca și mine…

PAMPON: Și numai d. Nae poate să mă puie pe urma aceluia care a devenit în chestiune… A! dar n-are să-mi scape… Sunt hotărât! Am să-i dau o curățenie spițerului să mă pomenească!

MIȚA: E spițer?

PAMPON: Da, desigur, spițer. Aflasem adineaori cum îl cheamă de la băiatul de aici…

MIȚA: De la Iordache…

PAMPON: Da; îmi spusese cum îl cheamă, dar i-am uitat numele cu gândul la dovezi, — pentru că am dovezi, — niște hârtii pe care le-am găsit în odaie la Didina.

MIȚA: Didina…

PAMPON: Da, amanta mea, cel mai sacru amor, pentru care mi-am sacrificat cariera de militar, fiin’că până să nu o cunosc am fost tist de vardiști la Ploiești… Și sunt turbat de gelozie! Toată noaptea n-am dormit…

MIȚA: Ah! mie-mi spui ce-i gelozia?… Numai o noapte n-ai dormit? Nu știi nimic! Câte nopți!…

PAMPON: Nu, azi-noapte nu a devenit din gelozie, pentru că nu începuse încă chestia… Am jucat la Podul Gârlii conțina cu niște papugii până la 6 azi-dimineață… I-am ras…

MIȚA: Să nu te bucuri… Și eu câștig la conțină, dar ce folos! noroc la cărți, nenoroc la amor…

PAMPON: Aș! la mine nu e noroc, e știință: îi iau la sigur… poate că să am o goană nebună, să pierz. Eu joc conțina oarbă cu fantele, și am eu merchezul meu. Bunioară, cărțile le țiu în stânga și joc cu dreapta; am bătut cu fantele, pui cărțile bătute jos, și fantele la loc în mâna stângă, pentru altă ocazie… Azi noapte i-am stins…

MIȚA (plictisită): Nu mai vine Nae…

PAMPON: Astfel dar azi-dimineață, conița mea, pe la 6 ceasuri, mă întorc acasă, la Didina; bat în ușe, se scoală somnoroasă și-mi deschide. Era încă întunerec; aprinz lumânarea… Dar, când viu prea târziu, e totdeauna supărată și-ncepe să mă certe… Acuma nu zice nimic: se-ntoarce, pardon, cu fața la perete și tace. Zic eu (Mița plictisită s-a sculat și se plimbă) în gândul meu: e supărată… s-o las să doarmă; când o vedea mâine c-am câștigat 3 poli, îi trece… Dau să mă dezbrac și văz jos lângă mescioară 2 hârtiuțe. M-aplec — cum le-am văzut am simțit un fior rece, — m-aplec, le iau: ce era? Un bilet de abonament la frizăria model a lui d. Nae Girimea…

MIȚA: Nae Girimea?… (se interesează)

PAMPON: Da, și un bilet de amor de la 1 damă către „Bibicul” ei…

MIȚA: „Bibicul”?

PAMPON: Da, către spițerul… Să vezi cum am aflat pe urmă că e spițer.

MIȚA (aparte): „Bibicul”! S-ar putea?

PAMPON: Cum am citit hârtiuțele și am văzut pecetia pe bilet: „Frizăria model, Nae Girimea”, mi-am luat iar paltonul și bastonul și am ieșit binișor; Didina adormise iar. Mă duc la poliție, cercetez și aflu că aici e frizăria. Am venit; d. Nae nu era aici. Băiatul mi-a spus că bilete de astea…

MIȚA (interesându-se nerăbdătoare): În sfârșit?

PAMPON: În sfârșit, ce mai să lungim vorba degeaba, conița mea, spițerul este… După câte mi-a spus băiatul, am fost cu biletul la o spițărie, am spus că aveam ceva scris pe el și s-a șters cu un fel de asenție și că aș vrea să știu ce era scris… se poate? și spițerii nu știu ce-a făcut, ce-a turnat pe bilet, — mirosea a spirt de țiperig — și-n două minute a ieșit iar dungile la loc…

MIȚA: Să fie cu putință?…

PAMPON: Le-am numărat: sunt 55 de dungi… Spițerul mișel! l-am prins mai rău decât d. Nae: o să-i dau o curățenie… să-i rup șalele!…

MIȚA (aparte): Să fie Nae? A! ce răzbunare ar fi! (tare) D-le, zici că biletul de amor este către „Bibicul” ?

PAMPON: Da!

MIȚA: Și este iscălit de cine?

PAMPON: „A ta adorantă, Mița…”

MIȚA: Mița! A! Dumnezeule!

PAMPON: Ce?

MIȚA: D-le, ești sigur că e spițer?…

PAMPON: Firește… Mai sigur se poate? Biletul era alb… spirt de țiperig și d-odată 55 de dungi… Le-am numărat… poftim să le numeri și d-ta…

MIȚA: Și ai venit aici pentru ca să afli numele omului cu chestia de traducere?

PAMPON: Da.

MIȚA: Eu am o presimțire…

PAMPON: Care?

MIȚA: Cum este amanta dumitale?

PAMPON: Cum să fie adică?

MIȚA: De roșu, de ghindă, de tobă, ori de verde?

PAMPON: De verde…

MIȚA: De verde?

PAMPON: Da.

MIȚA: Și ai la d-ta biletul cătră „Bibicul”, pe care zici că l-ai găsit în odaia damii de verde?

PAMPON: Da.

MIȚA: A’ să-l văz degrabă…

PAMPON (dându-i biletul): Iacătă-l.

MIȚA (ia biletul, îl privește și face o mutră grozav de disperată): A! am să-mi răzbun!… (solemnă) D-le, nu te juca cu inima unei femei nenorocite… Spune drept: biletul ăsta l-ai găsit în odaia amantii d-tale ? Jură…

PAMPON (grav): Pe onoarea mea!

MIȚA: Uită-te la biletul ăsta… l-ai citit? (citind nervos.) „Bibicule, Mangafaua pleacă mâine miercuri la Ploiești, remâi singură și ambetată; sunt foarte rău bolnavă: vino negreșit, am poftă să-i tragem un chef… A ta adorantă, Mița…” Ai văzut biletul?… Acuma uită-te la mine bi-ne…

PAMPON: Ei? (îi ia înapoi biletul)

MIȚA: Ei! Eu, eu sunt nenorocita care am scris biletul ăsta…

PAMPON: Se poate?

MIȚA: Da, se poate… (dezolată) Și omul care a fost la Didina dumitale este amantul meu!…

PAMPON: Amantul dumitale? Spițerul?

MIȚA: Ce spițer? nu-i spițer… (frământându-se) A! trebuie să am o explicație… O să-mi răzbun… o răzbunare teribilă!

PAMPON (același joc): Amantul dumitale? trebuie să-l știu și eu, trebuie să-l văz. Eu nu mă mulțumesc pe răzbunarea dumitale… Trebuie ca să-mi răzbun eu!… (se plimbă turbat)

MIȚA: Juri să ne răzbunăm împreună?

PAMPON: Jur!

SCENA VI[modifică]

ACEIAȘI – IORDACHE

IORDACHE (venind repede din fund): Coană Mițo, ești aici? Vine.

MIȚA: Nae…

PAMPON: D. Nae.

IORDACHE (dând pe Pampon la o parte și luând pe Mița în partea cealaltă): Pardon. (Miții) Vine Crăcănel al d-tale. Viu într-un suflet de la birt din colț… Crăcănel a intrat în birt, a întrebat de prăvălia lui d. Nae Girimea, și băiatul l-a îndreptat aici. Ascunde-te iute… vine, trebuie să fie la ușe.

MIȚA: Crăcănel! ce caută?

IORDACHE: Treci degrabă în odăiță. (Mița pleacă spre dreapta pe după paravan)

PAMPON: Te duci?

MIȚA: Da… (lui Iordache) Când o pleca, dă-mi de veste… fă-i vânt degrabă…

PAMPON: Bine, da’ chestia noastră cum rămâne? (o urmărește până la ușe)

MIȚA: Mai vorbim noi. (iese repede în dreapta închizând ușa după ea)

PAMPON (aparte): Ciudat lucru! să fie vreo moftangioaică?… (lui Iordache) Mă rog, cine e persoana asta?

IORDACHE: E o damă…

PAMPON: Bine, damă… O văz eu că e damă, dar cine e? (Crăcănel intră)

IORDACHE (încet lui Pampon): Lasă că-ți spui eu…

SCENA VII[modifică]

ACEIAȘI — CRĂCĂNEL

CRĂCĂNEL: Mă rog aici este d. Nae frizerul?

IORDACHE: Aici este… da’… nu-i acasă.

CRĂCĂNEL: Dar… mă rog, se-ntoarce?

PAMPON (lui Iordache aparte): Cine-i domnul ăsta?

IORDACHE (încet lui Pampon): Lasă că-ți spui eu…

CRĂCĂNEL: Aud?

IORDACHE: Nu crez să se întoarcă așa degrabă… Daca aveți trebuință chiar cu d-lui, atunci poftiți mai pe seară, poate să-l găsiți…

CRĂCĂNEL: În sfârșit, eu tot mai pot aștepta; poate să vie. (șade)

IORDACHE: Așteptați degeaba, domnule, vine foarte târziu…

CRĂCĂNEL: De unde știi? poate vine mai curând…

IORDACHE (încet lui Pampon): Cum dracul să-i fac vânt?…

PAMPON: Daca spune o dată omul că vine deseară…

CRĂCĂNEL: Ei, poate să am noroc. Nu știi d-ta? de câte ori pleci să stai un ceas și stai 5… Ei, de ce adică să nu pleci o dată pentru 7 și să stai numai 1?… (se gătește în fața unei oglinzi, își piaptănă barbetele și chelia, ia o gazetă și se pune pe citit. — Iordache și Pampon dau din umeri. Pampon scoate o pereche de cărți și-ncepe să se joace cu ele pe genuchi. Iordache merge la ușa din dreapta)

MIȚA (scoțând capul pe ușă): Fă-i vânt!

IORDACHE: Nu e chip… Zice că vrea s-aștepte…

MIȚA: Ce dracul caută aici?

IORDACHE: Știu eu… caută pe d. Nae…

MIȚA: Nu-nțeleg.

IORDACHE: I-am spus că d. Nae vine deseară, și tot zice că-l așteaptă… A! stăi, că îi am eu leacul…

MIȚA: Domnul ălălalt s-a dus ?

IORDACHE: Nu, e aici…

MIȚA: Să m-aștepte… Bate-mi în ușe când l-ăi exoflisi pe Crăcănel…

IORDACHE: Îl exoflisesc acuma, să vezi… (coboară în scenă. Mița își retrage capul și închide ușa. Lui Pampon) — Dama a zis s-aștepți…

PAMPON (încet): Bine…

IORDACHE (către Crăcănel , care e cufundat în citirea jurnalului): Ei, boierule, d. Nae nu mai vine… Eu trebuie să-nchiz prăvălia… am treabă să mă duc în târg…

CRĂCĂNEL (lăsând gazeta): A! închizi?… Atunci, daca închizi, trebuie să mă duc și eu…

PAMPON (strângându-și cărțile): Firește că trebuie să te duci, nu o să te încuie aici.

CRĂCĂNEL: Daca e așa… salutare… Mă-ntorc eu mai târziu… (iese în fund)

IORDACHE: Cu plecăciune… S-a dus! uf! Al dracului dobitoc!… De ce mușterii am eu parte astăzi!

PAMPON: Mă rog, cine e negustorul ăsta?

IORDACHE: Urâtul ăsta? Este amantul damii de colo…

PAMPON (sărind): Amantul damii de colo?…

IORDACHE: Da.

PAMPON: Care a vorbit cu mine adineaori?… Mița?

IORDACHE: Da, da!

PAMPON (fioros): Bibicul ei? Ăsta e Bibicul?

IORDACHE: Ei, da, frate, când îți spui o dată; e amantul damii de colo… Ce te prinde mirarea?…

PAMPON (care și-a luat pălăria și bastonul degrabă): Am pus mâna pe Bibicul! Nu-l las nici mort! nici mort! (se repede și iese glonț pe ușa din fund)

SCENA VIII[modifică]

IORDACHE, NAE, apoi MIȚA

IORDACHE: Ăsta este nițel cam țicnit… De ce mușterii am parte eu astăzi?… Frumos carnaval! S-o scoț pe Mița. (Nae intră) D. Nae, în sfârșit! credeam că nu mai vii.

NAE: De ce?

IORDACHE: Te-a căutat 2 inși…

NAE: Cine?

IORDACHE: 1 nu știu cum îl cheamă, ălălalt era Crăcănel…

NAE: Crăcănel?…

IORDACHE: Da; și coana Mița… e aici.

NAE (strâmbându-se): Mița aici ? Nu i-ai spus că nu sunt acasă și că viu târziu ?

IORDACHE: I-am spus, da’ a zis că te așteaptă până mâine, până poimâine… Am profitat de ocazie și m-am dus la birt în colț să mănânc ceva. N-apucasem să gust de 2 ori, și hop! Crăcănel vine-n birt și-ntreabă pe băiat unde e frizeria model a lui d. Nae. Am alergat degrabă să dau de veste coanii Miții… Era aici și negustorul ălălalt; zice că are un bilet de abonament să-l schimbe, ori să te-ntrebe ceva… în sfârșit nu știu bine…

NAE: Care va să zică Mița e aici?

MIȚA (care a crăpat ușa mai dinainte și a auzit ultimele vorbe ale lui Iordache, coborând) : Aici, Bibicule; ce, îți pare rău?

NAE (făcându-se vesel): Să-mi pară rău? cum să-mi pară rău?… Se poate?

MIȚA (trecând pe lângă Nae, încet): Trimete de-aici pe Iordache. Am să-ți spun ceva între 4 ochi…

NAE (făcându-se că n-aude): Auz?

MIȚA: Iordache, daca nu mai ai treabă, fii bun și ne lasă; am să-i spui ceva lui d. Nae în secret…

IORDACHE: Mă duc… să-mi isprăvesc porția de varză. (iese în fund)

SCENA IX[modifică]

MIȚA, NAE (Mița merge și încuie ușa din fund)

NAE: Pentru ce încui ușa?

MIȚA (în fund): Poate să vie iar cineva să ne facă deranj… Am să-ți spui ceva în liniște… (pauză) Nae! (coboară încet, emoționată) Bibicule! nu mă mai iubești… (un pas și se oprește)

NAE (d-abia întorcându-se): Ei na! de unde ți-a mai venit ș-asta-n cap?

MIȚA (încă un pas): Pentru ce n-ai venit alaltăieri seara când ți-am scris?

NAE (același joc): Eram bolnav alaltăieri…

MIȚA (coborând, cu energie): Minți!… Ai primit biletul meu?

NAE: Da.

MIȚA: Unde mi-e biletul? Arată biletul…

NAE (după ce se caută prin toate buzunarele): Pesemne că l-am pierdut.

MIȚA: L-ai pierdut? Unde l-ai pierdut?

NAE: Știu eu unde l-am pierdut? daca știam că-l pierz, firește că nu-l pierdeam…

MIȚA: Nu știi unde l-ai pierdut?

NAE: Nu…

MIȚA (strașnică): Bibicule! Bibicule!

NAE: Ei?…

MIȚA: Vezi tu sticluța asta? (scoate din buzunar o sticluță mică și i-o arată)

NAE: Ei, ce?

MIȚA: Știi ce are înăuntru?

NAE: Cerneală…

MIȚA: Nu cerneală, Năică,… vitrion englezesc!

NAE (dându-se înapoi): Vitrion? ești nebună?

MIȚA: Da, vitrion! ți-e frică?

NAE: Firește că mi-e frică, na!

MIȚA: Pentru ce, daca te știi curat?

NAE: Pentru că tu nu știi ce e vitrionul…

MIȚA: Ba da… e un fel de metal…

NAE: Nu știi ce poate face ?

MIȚA: Ba da; pârlește, Năică; arde, Bibicule, momentan tot, tot, și mai ales ochii!

NAE: Dă-mi sticluța…

MIȚA: Aș!

NAE: Pentru ce să ții asemenea lucruri ? pentru ce ?

MIȚA (vrând să izbucnească): Pentru ce?… Îmi trebuie…

NAE: Pentru ce îți trebuie?

MIȚA (izbucnind): Pentru ce? (cu un gest mare, care face pe Nae să-și acopere ochii, dându-se repede înapoi) Pentru dumneatale, musiu Năică, și pentru Didina dumitale!…

NAE (pălind): Care Didină? tu știi ce spui!

MIȚA: Știi și d-ta mai bine decât mine; nu umbla cu mofturi, șarlatane. Care Didină, ’ai? Didina, pentru care mă traduci pe mine; Didina, pe care o iubești; Didina, la care ai fost azi-noapte, mizerabile!

NAE: Nu e adevărat, am stat acasă bolnav.

MIȚA: Minți! Adineaori spuneai că nu știi unde ai pierdut biletul… Să-ți spui eu: biletul meu l-a găsit în odaie la Didina d-tale respectivul ei.

NAE: Respectivul ? Pampon ?

MIȚA: Vezi! vezi! știi cum îl cheamă; da, unul înalt, bărbos, fioros, cu care o să ai a face chiar astăzi; pentru că s-a întâlnit cu mine aici, mi-a arătat biletul meu, și eu i-am declarat că omul cu traducerea este acela care mă traduce și pe mine, (Nae se plimbă agitat) amantul meu, fidelul meu amant, căruia eu (obidită) i-am fost întotdeauna fidea.

NAE: Ce-ai făcut?

MIȚA: Pampon te caută să te omoare… A! dar până să-și răzbune el, am să vă omor eu, eu! pe Didina, pe tine, și pe mine!… (se trântește pe un scaun desperată și isterică și-și ascunde capul în mâini)

NAE (apropiându-se binișor de ea și căutând s-o mângâie) : Mițo, neică, vino-ți în fire…

MIȚA: Lasă-mă! (îl respinge)

NAE (apucând-o în brațe și căutându-i buzunarul): Nu; nu te las, pentru că te iubesc… numai pe tine… te iubesc… numai… pe… tine… (a găsit buzunarul, a luat sticluța, se ridică repede și schimbând tonul) înțelege că e încurcătură la mijloc. Mi-ai pus pe nebunul de Pampon în cap.

MIȚA: D-ta ți l-ai pus…

NAE: Vrei scandal cu orice preț?

MIȚA: Da, (ridicându-se) vreau scandal, da… pentru că m-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate: ai uitat că sunt fiică din popor și sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11.II.; (formidabilă) ai uitat că sunt ploieșteancă — da, ploieșteancă! — Năică, și am să-ți torn o revuluție, da’ o revuluție… să mă pomenești!…

NAE (cam zâmbind): Nu fi nebună!… Ce-o să faci ?

MIȚA (căutând sticluța în buzunar): Ce să fac? (n-o găsește; se uită rătăcit împrejur… Nae i arată de departe, râzând, sticluța; ea dă un țipăt) A! mi-ai furat sticluța, scamatorule! (repezindu-se la el pe după mobile) Dă-mi sticluța, șarlatane, mizerabile, infame! (se aud bătăi tari în ușe)

NAE: Taci! bate cineva!

IORDACHE (de afară): Deschideți! deschideți degrabă!

MIȚA: Nu vei deschide, până nu-mi dai sticluța! (se pune în dreptul ușii. Nae o dă în lături, trage ivărul și deschide. Iordache intră repede)

SCENA X[modifică]

ACEIAȘI — IORDACHE

IORDACHE: Vine Crăcănel turbat… S-a făcut scandal; l-a bătut ălălalt care era aici… (Miții) Ascunde-te… Vine!

MIȚA (apelpisită): Nu mai voi să știu de nimic… Să vie oricine… Voi scandal… voi să mor!… (se repede să ia un brici; Iordache se uită afară prin ușe)

NAE (repezindu-se și smulgându-i briciul, o apucă de amândouă mâinile și o târăște spre dreapta): ’Aide dincolo, să-ți dau sticluța.

MIȚA: Nu.

IORDACHE (de la ușă): Fugiți, iacătă-l, fugiți!…

NAE: Haide! (târăște pe Mița cu multă luptă și iese cu ea în odaia din dreapta, pe după paravan)

SCENA XI[modifică]

IORDACHE, CRĂCĂNEL

CRĂCĂNEL (intrând prin fund furios, cu pălăria stricată și tăvălită. Iordache se dă la o parte): A! asta nu, asta nu poate să rămâie jos!… Ai mai pomenit d-ta 1 ca asta, d-le?

IORDACHE: Ce, d-le?

CRĂCĂNEL: D-le, adineaori știi că am plecat de aici.

IORDACHE: Da.

CRĂCĂNEL: N-apuc s-ajung în colț și auz pe urmele mele: „Pst! pst! Bibicule!” Pe mine mă cheamă Telemac, Mache, nu mă cheamă Bibicul. Îmi văz de drum… Iar: „Pst! pst! Bibicule!” Eu merg înainte… Când mă pomenesc că m-apucă cineva pe la spate de guler. Mă întorc. Zice: „Te faci că n-auzi, Bibicule, ’ai?” Eu zic: „Nu mă cheamă Bibicul, d-le, mă cheamă Telemac, Mache”. — „Bibicule, zice el, deodată; ești un mizerabil! ai făcut un abuz mare; ai înșelat o femeie, dar ai a face acuma cu un bărbat. De mult te caut. Avem să ne răfuim amân2. Acu nu-i vreme, dar până 1 alta, ca să știi cu cine ai a face, poftim o arvună!”… N-apuc să răspunz, domnule, și șart! part! trosc! pleosc! 4 palme: îmi turtește pălăria și mi-o aruncă cât colo. Până să mă plec s-o ridic, infamul se suie într-o trăsură și pleacă… Chem sergentul… nimini!… A! dar trebuie să știu cine este dobitocul ăsta smintit… trebuie să știu! Cum îl cheamă?

IORDACHE: Știu eu cine e ăla?

CRĂCĂNEL: Este mizerabilul care era adineaori aici cu d-ta, când am venit eu.

IORDACHE: Nu știu cum îl cheamă…

CRĂCĂNEL: Trebuie să știi, trebuie să-mi spui: nu plec de aicea până nu aflu; chem poliția, fac scandal!… (se plimbă făcând gesturi exasperate)

SCENA XII[modifică]

ACEIAȘI – CATINDATUL, NAE, apoi PAMPON

CATINDATUL (intră prin fund, cu mâna la falcă, văitându-se): A! a! a! m-a apucat rău… (se trântește pe un scaun)

IORDACHE: Și ai venit iar la doftoria lui Matei? nu mai merge, tânărule…

CRĂCĂNEL: D-le, înțelege odată și spune-mi…

NAE (ieșind din odaie și coborând): Ce e? Ce e, d-le?

CRĂCĂNEL: D-le! Un dobitoc, un infam, care era adineaori aici, m-a insultat cu palme pe mine, Mache, ca drept Bibicul…

NAE (aparte): Pampon a fost! (cătră Iordache încet) Treci dincolo, i-a venit rău nebunii. (Iordache iese iute la dreapta)

CATINDATUL: A! a! a! (se zvârcolește pe scaun)

NAE (Catindatului): Ce e? d-ta ce poftești ?

CATINDATUL (sculându-se și arătându-și falca, hotărât): Știi s-o scoți ? scoate-mi-o!

NAE: Șezi. (Catindatul șade)

CRĂCĂNEL: D-le, n-am vreme de stat. Spuneți-mi cum îl cheamă…

NAE (alegându-și instrumentele): Nu știu, d-le, de unde vrei să știu eu numele la toți mușteriii! (cătră Catindat) A din fund de tot? (Catindatul dă din cap că da) Dezleagă-te. (Catindatul face fasoane. Nae îl apucă cu putere și-l dezleagă)

PAMPON (apărând în fund): Aha! Bibicule, iar d-ta! (Crăcănel se dă înapoi)

NAE (cu un ochi la ce se petrece între Pampon și Crăcănel, și cu altul la Catindat, pe care îl ține cu putere cercând să-i vâre mâna în gură, și care se zbate și nu vrea să se lase): Numai s-o văz! n-o scoț!

CRĂCĂNEL (înaintând un pas spre Pampon, făcându-și inimă și voind să-i dea fiori): D-le! mă cunoști d-ta pe mine?

PAMPON: Cum să nu, Bibicule! (se apropie binișor de Crăcănel, și vrea să-l apuce)

CRĂCĂNEL (scăpând și ocolind pe după mobile): A! ajutor! poliție! vardist! (Pampon îl urmărește neîmpăcat; Crăcănel vrea să iasă prin dreapta pe după paravan, se întâlnește piept în piept cu Iordache care intră, și care-l respinge)

NAE (care după o luptă, a reușit să vâre mâna în gura Catindatului): Șezi binișor!

CATINDATUL (gemând cu gura înfundată și zvârcolindu-se): A! a! a!

IORDACHE (care a venit de după paravan, încet lui Nae): I-a venit pandaliile, era să-și taie gâtul cu briciul.

CRĂCĂNEL: E nebun! ajutor! poliție! vardiști! (iese în fuga mare prin fund)

PAMPON: Stăi, Bibicule! (iese furios după el)

NAE (trăgând cu putere): Nu mișca! (după ce a tras, iese repede în dreapta, urmărit de Iordache)

CATINDATUL (văitându-se cu mâna la falcă): A! a! a! Mi-a scos alta! Măsea nevinovată, d-le!…

Cortina

ACTUL II[modifică]

(O sală de o parte a unui bufet într-un bal mascat de mahala. 2 uși în fund; cea din dreapta dând în bal, cea din stânga într-un coridor de lângă bal. La stânga, în planul din fund, o ușe a cabinetului de toaletă; la dreapta, planul I, o ușe dând în sala principală a bufetului. În scenă, mese pentru mâncare, 1 în fund între cele 2 uși, două în față, una la dreapta, alta la stânga. La ridicarea cortinii, se aud măsurile din urmă ale unui valț, și se vede prin ușa din dreapta, în fund, mișcarea balului)

SCENA XIII[modifică]

CATINDATUL, în costum și cu masca scoasă șezând la masa din stânga și bând rom cu un păhăruț, apoi CHELNERUL

CATINDATUL (bătând în masă) : Chelner!…

CHELNERUL (d-afară) : Vine!…

CATINDATUL: Am început să mă încălzesc… ori magnetismul… ori electricitatea lui Matei… nu știu ce e… dar lucrează. Am început să mă-ncălzesc. (bate în masă)

CHELNERUL (din dreapta) : Vine, vine!

CATINDATUL: 1 de la noi de la percepție m-a învățat! „Vrei să-ți treacă? mănâncă, bea, fă petreceri și magnetizează-te, dar magnetizează-te strașnic cu jamaică…” și… mă magnetizez. (bate în masă tare) Pfu! Cald!

CHELNERUL (d-afară) : Vine, vine, vine!

CATINDATUL: Nenea Iancu, săracul, daca ar ști cum mă magnetizez… și unde? (scoate de sub costum din sân o scrisoare și o citește cu chef) „Am aflat că umbli prin cafenele și pe la baluri; dacă mai aflu astfel de chestii, nu-ți mai trimet nici un gologan, viu să-ți lungesc urechile; te iau înapoi la prăvălie, și te pui la ipitropie, măgarule…” Mie adică îmi scrie nenea Iancu. (bate tare în masă)

CHELNERUL (intrând din dreapta) : Vine!…

CATINDATUL: Socoteala și-ncă un rom… ăsta e al IV-lea…

CHELNERUL: Ba al V-lea…

CATINDATUL: Ba al IV-lea…

CHELNERUL: Al IV-lea l-ați băut… și cu 1, care îl comandați acuma, 5…

CATINDATUL: Așa, cu ăl d-acuma?… da. (Chelnerul iese în dreapta) Pfu! cald mi-e… lucrează magnetismul… I-am dat de leac!… Vezi ce e când nu știe cineva?… Era aproape de mintea omului; durerea devine din măsea, măseaua devine din răceală, răceala devine din frig; — din cald devine că nu mai e frig; daca nu mai e frig, va să zică că răceala se duce și vine căldura; a venit căldura, a trecut durerea… (Chelnerul vine) Par exemplu… (pune mâna pe falcă) lucrează magnetismul… arde… foc… Pfu! cald mi-e! (Chelnerul a pus pe masă romul) Un rom și țal!

CHELNERUL: 5 romuri: 1 și 50.

CATINDATUL (dând romul pe gât) : 6…

CHELNERUL: Nu, 5…

CATINDATUL: Ba 6… 5 cu ăsta care l-am băut, și cu 1, care o să mi-l aduci acuma, 6. (plătește) Lucrează strașnic magnetismul… Și am să tachinez astă-seară!… da, am să tachinez!… pe toate am să le tachinez! (merge cam șovăind la o oglindă în stânga să-și dreagă miza) Strașnic de cald!

SCENA XIV[modifică]

CATINDATUL, DIDINA, apoi CHELNERUL

DIDINA (intră prin fund de la stânga, coboară la masa din dreapta și șade; e în costum de polonez: caiacă cu brandeburguri, măntăluță cu blană, pantaloni în cizme cu carâmb; în cap căciulă poloneză cu un pompon mare, bătând în masă): Băiete! (își scoate masca și se șterge cu batista)

CHELNERUL (intrând cu romul): Vine!

CATINDATUL (întorcându-se și punându-și masca): O mască… Am s-o tachinez… (Chelnerul, după ce a lăsat romul pe masă la stânga, trece la dreapta lângă Didina)

DIDINA: O bere.

CHELNERUL: Vine!

DIDINA (care a observat pe Catindatul, se întoarce cam cu spatele ca să nu-i vază fața. Catindatul bea rom, suflă mereu de căldură și se uită când pe o parte, când pe alta la Didina): N-a venit Nae încă… (scoate o scrisorică și o citește) „Prea iubita mea angelă, s-a întâmplat un caz de o comedie mare în chestia noastră prin respectivul tău Pampon și o individă!… Trebuie să ne vedem deseară ca să-ți spui cum curge în defavor toată intriga asupra romanțului nostru, să juri că devine ca la teatru, pentru care nu cumva să lipsești deseară de la bal cum ne-a fost vorba. Trimete-l pe Pampon să joace conțina și vino negreșit… Al tău adorant până la moarte… Nae”… Douăsprece aproape, și nu mai vine. (Chelnerul aduce berea, o pune pe masă la Didina și iese)

CATINDATUL: Pfuu! (Didinii) Bonsoar, mască… (aparte) Am s-o tachinez… (tare) Ce mai faci?

DIDINA (care îndată ce i-a vorbit Catindatul și-a pus masca): Bine, mersi! Uite beau o bere… Da’ d-ta ce faci?

CATINDATUL: Și eu bine, mersi; mă magnetizez cu jamaică.

DIDINA: Îmi pare bine.

CATINDATUL: Și mie nu mai puțin, parol! (aparte cu chef) Al dracului știu să le tachinez.

DIDINA (bătând în masă și sculându-se): Să-l mai caut în bal…

CATINDATUL (bându-și picătura din fund a paharului): Ce, te duci, mască?

DIDINA: Da, mască, mă duc. (Chelnerul vine din dreapta) O bere, o plătesc. (aruncă banii pe masă)

CATINDATUL (cătră Chelner): Și mie o jamaică… (cătră Didina) Nu mai stai nițel ? să mai beau un magnet și pe urmă te joc.

DIDINA: Nu, mersi.

CATINDATUL: Să te joc o… conțină oarbă. (râde)

DIDINA (aparte): Conțina oarbă? să mă fi cunoscând? (pleacă să iasă)

CATINDATUL: Pe 2 consumății și-o guriță mazu. (râde) Strașnic tachinez… (o urmărește până la ușe)

DIDINA (aparte): Mazu? m-a cunoscut. (iese repede, în fund, la dreapta; ieșind, pomponul de la căciulă-i cade în scenă; chelnerul aduce încă un rom și-l pune pe masă la stânga, așteptând)

CATINDATUL (întorcându-se de la ușe și coborând): Strașnic am tachinat-o… (gustă din rom și-l plătește.) Și mi-e cald… mi-e cald… mi-e foc de cald! (întorcându-se și zărind pomponul jos.) Iacă! i-a căzut polinezului istoria de la căciulă… (ia pomponul și și-l pune-n piept.) Haha! Acu să vezi cum o tachinez. (trage repede paharul de rom și iese iute după Didina.) Acu să vezi cum am s-o tachinez. (se aude în bal polca.)

SCENA XV[modifică]

CRĂCĂNEL singur, în costum de bal, intrând din bufet, apoi CHELNERUL

CRĂCĂNEL (coborând și scoțându-și masca): Îl cheamă Iancu Pampon; i mai zice și „Conțina cu 5 Fanți”; a fost tist de vardiști de noapte la Ploiești: acuma face pe jucătorul de cărți; e neînsurat, dar precontează pe 1 Didina Mazu, exmarșandă. I-am luat urma acasă, de acasă la cafenea, de la cafenea iar acasă, și de acasă aici. Trebuie să fie aici… Am mințit pe Mița că mă duc la Ploiești, și am venit… Mi-am pus costum ca să nu mă cunoască cineva și să afle Mița… cum e ea geloasă!… (bate-n masă; Chelnerul intră.) Am zis 1 bere…

CHELNERUL: Vine!

CRĂCĂNEL: A! Asta nu poate rămâne jos… Eu, când îmi trage cineva palme… eu turbez!… cu dinții îl apuc, nu-l las nici mort până nu-mi spune pentru ce? pentru ce mi le-a tras? să știu și eu: pentru ce?… Trebuie să-mi spuie mișelul numaidecât!… (Chelnerul aduce berea, Crăcănel o bea și o plătește. Chelnerul ia paharul de bere și paharul de rom rămas pe masa din stânga și iese.) Dacă o fi deschis, mă duc drept la el… Dar dacă o fi mascat?… (se gândește) A! am găsit… Mă dau binișor pe lângă toți bărbații și le zic la ureche: „Eu sunt Bibicul, nene Iancule, nu mai poftești ?…” Să poftească în bal să-mi tragă… nu! să poftească, mizerabilul! (își face o țigară ș-o aprinde. Didina urmărită de Catindatul intră.) Cineva! (își pune masca.)

SCENA XVI[modifică]

CRĂCĂNEL, DIDINA, CATINDATUL

DIDINA (intrând): S-a hotărât! nu pot să scap de dobitocul ăsta… mă cunoaște.

CATINDATUL (urmărind-o pe pasul de polcă, șovăind puțin) : Mască, nu te las; trebuie să facem o polcă.

DIDINA (plictisită) : Mersi, mască, nu joc; fii băiat cumsecade și nu te mai ține după mine…

CATINDATUL (aparte): Strașnic le tachinez!…

DIDINA: Ți-am spus o dată că aștept pe cineva?

CATINDATUL: Ce adică, eu nu sunt cineva?

DIDINA (foarte plictisită) : Ba da, decât aștept pe cineva să mă ducă acasă…

CATINDATUL: Da’ ce, eu nu te poci duce acasă?

CRĂCĂNEL (aparte) : Ăsta să fie ? că prea e obraznic… (observă scena.)

DIDINA (împingând pe Catindatul, care vrea s-o ia de zor la polcă): Vai de mine! mi-am găsit beleaua cu d-ta, îmi scoți sufletul! (aparte) Ce să fac ? Cum să scap ? A! (tare) Mască, am să te rog ceva: așteaptă-mă un minut aici… Mă-ntorc îndată…

CATINDATUL: Da’ te-ntorci?

DIDINA: Mai e vorbă…

CATINDATUL: Să te-ntorci, să nu pleci până nu ne vedem, că ai pierdut ceva.

DIDINA (plecând) : Eu?

CATINDATUL: Da… (aparte) Acu am s-o tachinez…

DIDINA: Aș! Mofturi!

CATINDATUL: Zău!… cum ai venit, ’ai? N-ai venit cu Pampon? Vrei să te duci fără Pampon?!

CRĂCĂNEL (sărind) : Pampon ?!

DIDINA: Pampon?! Hotărât, mă cunoaște, trebuie să-mi schimb costumul, să-mi piarză urma… (iese repede. Catindatul se repede să iasă după ea; Crăcănel îl urmărește, îl apucă în ușe și-l trage cu putere înapoi)

CRĂCĂNEL (cu tonul sfidător și melodramatic): Eu sunt Bi-bi-cul, ne-ne Ian-cu-le!

CATINDATUL: Eu nenea Iancu? fugi d-acolo!

CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule; nu mai poftești? poftim de! ba nu, nu! ia poftim…

CATINDATUL: Ce să poftesc, domnule? știi că ești curios d-ta!…

CRĂCĂNEL (crescendo): Eu sunt Bibicul, nene Iancule!

CATINDATUL: Bine, d-ta poți să fii Bibicul, dar vezi că asta-i asta, că eu nu sunt nenea Iancu… Nenea Iancu e frate-meu…

CRĂCĂNEL: Atunci, nen-tu Iancu al d-tale, este o canalie!

CATINDATUL: Da’ pentru ce, d-le ?…

CRĂCĂNEL: Asta mă privește pe mine…

CATINDATUL: Ba privește familia, să mă ierți…

CRĂCĂNEL: Și-l aștept aici, pentru ca să-l iau de piept și să am o tălmăcire cu d-lui… Să vedem: pentru ce? da, pentru ce?

CATINDATUL: Aș! îl aștepți degeaba: nenea Iancu e la Ploiești…

CRĂCĂNEL: Mofturi! e la București…

CATINDATUL (sărind) : Nenea Iancu la București?

CRĂCĂNEL: Da, și are să vie aici! îl aștept!

CATINDATUL (aparte) : Nenea Iancu! să vie aici! M-am topit… Sunt nenorocit!

CRĂCĂNEL: Și o să fii față și d-ta la tălmăcire; am să te pui față ca să vezi și d-ta pentru ce nen-tu Iancu al d-tale este o canalie.

CATINDATUL (aparte) : Nenea Iancu! vine nenea Iancu, și ăsta cum mă cunoaște, o să mă spuie, o să mă puie față!… Trebuie să-mi piarză urma: trebuie să-mi schimb costumul… (iese fuga în fund la stânga)

CRĂCĂNEL: Fuge să-i dea de știre lui nen-su Iancu! Trebuie să-l țiu de scurt. (iese fuga după Catindatul. Se aude în bal semnalul cadrilului)

SCENA XVII[modifică]

MIȚA singură, în domino albastru cu flori, apoi CHELNERUL

MIȚA (intrând, își scoate masca): Nu e… N-a venit încă? Îl cunosc… are numai 2 costume: un cazac și un turc… N-a venit. Trebuie să se fi dus să-și ia pe individa! Trebuie să vie împreună! A! să vie! Dumnezeule! Jur pe tot ce mi-a rămas mai scump, jur pe Statua Libertății de la Ploiești, că are să fie o istorie!… (bate-n masă) A! gelozie! Am să-i omor!

CHELNERUL (intrând din dreapta): Vine!

MIȚA: Un vermult.

CHELNERUL: Vine. (iese)

MIȚA: Voi să beau, voi să beau (cadențând), căci nu e-n lume altă durere, decât durerea ce simțesc eu… (Chelnerul aduce paharul. Se aude cadrilul. Mița bea paharul pe nerăsuflate și plătește. Chelnerul ia paharul și pleacă) Așa! să vie acuma. (își pune masca.)

SCENA XVIII[modifică]

MIȚA, IORDACHE în costum de turc, apoi CRĂCĂNEL

IORDACHE (vine suflând la masa din stânga): Uf! Am asudat… Trebuie să mă dau la o gargariseală. (bate-n masă)

MIȚA (se-ntoarce, îl vede și dă un țipăt) : Turcul! Nae! (se repede la el) Nae! Eu sunt, Mița. (își scoate masca)

IORDACHE: Mița! Coana Mița! Sunt eu, Iordache. (își scoate masca.)

MIȚA: Nae a venit?

IORDACHE: Nu… n-a venit…

MIȚA: Minți! a venit! A! v-am dat de urmă. L-am căutat acasă și nu l-am găsit; vardistul mi-a spus că a plecat în costum de bal în birje. A venit… E aici… E cu ea… Spune; nu minți!

IORDACHE: Ei, da, da! a venit, dar a venit și Crăcănel… (își pune masca.)

MIȚA: Crăcănel! aicea Crăcănel?… (punându-și masca) Nu-i adevărat! Mangafaua e la Ploiești.

IORDACHE: Ba-i prea adevărat! (Crăcănel intră.)

CRĂCĂNEL (intră prin fund și vine țintă la Iordache) : Eu sunt Bibicul, nene Iancule, eu sunt Bibicul; nu mă cunoști?… Poftim de! ia mai poftim de!

MIȚA (aparte) : E Crăcănel! îmi cunoaște dominul, trebuie să mi-l schimb numaidecât. (iese repede în fund la stânga.)

CRĂCĂNEL: Nu răspunzi? nu poftești, nene Iancule?

IORDACHE: Eu nu sunt nenea Iancu, eu sunt nenea Iordache… Pe nenea Iancu caută-l în bal…

CRĂCĂNEL: În bal? (iese repede-n fund, dreapta)

IORDACHE: Un nenea Iancu trebuie să găsești în tot balul. (își scoate masca)

SCENA XIX[modifică]

IORDACHE, NAE în costum de cazac, apoi CATINDATUL

NAE (din fund, dreapta) : Iordache… (își scoate masca.)

IORDACHE: Aha! bine că vii! Știi cine e în bal? ia ghici…

NAE: Cine?

IORDACHE: Mița…

NAE: Mița!

IORDACHE: Și Crăcanel… ferește-te! Mița te caută…

NAE: Cum să scap de republicana asta?… Nu găsesc pe Didina să plec…

CATINDATUL (din fund) : Peste putință să găsesc alt costum: Bibicul ăla o să mă dea de gol lui nenea Iancu… (își scoate masca.)

NAE (își pune masca repede, lui Iordache) : Pune-ți masca! (Iordache își pune masca)

CATINDATUL: Uf! și m-am magnetizat!… Lucrează magnetismul… Nu mai poci de cald!

NAE (încet lui Iordache) : Îl cunoști ?

IORDACHE (asemenea) : Tânărul cu măseaua…

CATINDATUL (văzându-i) : A! bună idee. (vine la ei vesel) Mască, mă cunoașteți ?

NAE: Nu…

CATINDATUL: Îmi pare rău, v-aș fi rugat ceva…

NAE: Ce?

IORDACHE (încet lui Nae) : Să-i scoți iar măseaua…

NAE (Catindatului, tare) : Cu plăcere, neică, dar n-am ostromentele…

CATINDATUL: Ce ostromente ?

IORDACHE: Pentru măsea…

CATINDATUL (aparte): Și ăștia sunt bărbieri… (tare) Aș! măseaua nu o mai scoț; i-am dat de leac: călduri cu magnetism de jamaică…

NAE: Ala-i bun…

CATINDATUL: Uite ce vream eu să vă rog; eu am un frate mai mare în bal, și mă cunoaște, și n-aș vrea să mă cunoască… Ce e de făcut?

NAE: Știu eu ? și eu aș vrea să nu mă cunoască cineva în bal: da’ dacă te cunoaște o dată…

IORDACHE: Nu-i alta nimic de făcut decât să plecăm din bal…

CATINDATUL: Nu! nu voi să plec, voi să mai tachinez, voi să mă magnetizez bine! Am eu o idee…

NAE: Ce idee?

CATINDATUL: Costumurile d-voastră sunt de la grandirop, ori particulere?…

IORDACHE: Particulere.

CATINDATUL: Și al meu tot particuler. Haide să le schimbăm, și apoi să mai poftească Bibicul să mă puie față cu nenea Iancu…

NAE: Faină idee! Bravos! Haide!

IORDACHE: Haide!

CATINDATUL: Haide la grandirop! (ies toți 3 în fund la stânga) la cabinet de toaletă! (se aude mazurca în bal; Catindatul iese pe pasul de mazurcă)

SCENA XX[modifică]

PAMPON (în costum, intrând din bal): Este adevărat că sunt tradus: Didina mă înșeală cu Bibicul, cu amantul femeii ăleia. Astă-seară, la cafenea, femeia aia mi-a lăsat un bilet; i-am cunoscut slova, e slova din biletul către Bibicul. Îmi scrie să viu aici, unde amantul ei are întâlnire cu Didina. Nu se poate, zic eu; Didina s-a dus la mătușică-sa. Merg degrabă acasă, Didina nu e; la mătușică-sa, Didina nu e. Mă-ntorc acasă, chem slujnica, îi trag două perechi ca la poliție și pe urmă o supun la intrigatoriu. Spune că conița a plecat în costum polinez… Aici în bal este! cu el!… cu Bibicul. A! Bibicule! ai scos o femeie din minți — femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică!… astă dată n-ai să scapi… O să-ți rup șalele… (bate în masă.) O mastică! (își pune masca.)

CHELNERUL (d-afară): Vine!

SCENA XXI[modifică]

PAMPON, CRĂCĂNEL

CRĂCĂNEL (din fund, dreapta): Nu pot să dau de nenea Iancu, și l-am pierdut și pe frate-său… (văzând pe Pampon) Pe ăsta nu l-am cercetat… Acuma îl văz I. (Pampon bate iar în masă; Crăcănel coborând 2 pași, tare și cu ton de sfidare melodramatică) Eu sunt Bi-bi-cul…

PAMPON (sărind): Bibicul!

CRĂCĂNEL: Da, Bibicul, nene Iancule! (își scoate masca) nu mai poftești ?

PAMPON (își scoate masca, fioros, gata să se repează): A! care va să zică mă căutai, Bibicule?

CRĂCĂNEL (potrivindu-se să-și ia vânt de scăpare) : Da, nene Iancule…

PAMPON (același joc crescendo): Și eu te căutam, Bibicule! (se repede.)

CRĂCĂNEL (dându-se pe după o masă): Să nu dai! să nu dai! că fac scandal… Chem poliția… stai să ne deslușim!

PAMPON: Mișelule, să ne deslușim, ’ai? După ce mă ataci la sacrul meu amor; amăgești o ființă nevinovată… o femeie… femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică!…

CRĂCĂNEL (urmându-și jocul): Eu? amăgesc o femeie?… Eu nu am amăgit nici o femeie; ele m-a amăgit pe mine… și multe; nu știu nimic la sufletul meu.

PAMPON: Minți!

CRĂCĂNEL: Nu minț… Nu da! nu da! că fac scandal. Să ne deslușim: e încurcătură la mijloc… Spune care femeie…

PAMPON: O știi bine, Didina…

CRĂCĂNEL: Nu cunosc nici o Didină. Pe amanta mea o cheamă Mița…

PAMPON: Da, pe amanta ta o cheamă Mița; dar, ca un mișel ce ești, nu te-ai mulțumit cu o amantă… Ai atacat și pe amanta mea Didina… Ai nenorocit-o!

CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat!

PAMPON: Am dovezi: ai uitat la Didina un bilet de abonament la frizerie.

CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat! eu nu mă raz cu abonament, eu mă raza la carte.

PAMPON: Și un bilet de la amanta ta…

CRĂCĂNEL: De la amanta mea? Îți spui eu că e încurcătură.

PAMPON: Nu e nici o încurcătură, mișelule! Amanta ta, Mița, îți scrisese de miercuri că te așteaptă, că Mangafaua pleacă la Ploiești.

CRĂCĂNEL: Miercuri?… Ploiești?… Mangafaua?…

PAMPON: Da, și tu, Bibicule, în loc să te duci la ea, o părăsești și te dai pe furiș la amanta mea, la Didina. (se repede) O să-ți rup oasele… Oasele am să ți le rup!

CRĂCĂNEL (apărându-se) : Stai! să nu dai, că fac scandal! Mi-e frică de o nenorocire!… (își pune mâna la inimă să o astâmpere.)

PAMPON: Da! să-ți fie frică de o nenorocire; pentru că precum ai vrut tu să nenorocești pe Didina… o femeie! ochi alunecoși, inimă zburdalnică!… asemenea să știi că o să te nenorocesc eu pe tine. (se repede.)

CRĂCĂNEL (același joc): Stăi! stăi, omule, pentru Dumnezeu!… Mița? miercuri? Ploiești? Mangafaua?… Dumnezeule! am o bănuială… Arată-mi biletul… Eu am fost miercuri la Ploiești…

PAMPON: La Ploiești?

CRĂCĂNEL: Da, la Ploiești… Să fie cu putință?… Mița? a VIII-a?… Arată biletul!

PAMPON: Iacătă-l biletul! (Crăcănel se apropie să vază biletul; Pampon îl apucă cu mâna stângă, și cu dreapta i-arată hârtia) A! vrei să mă-nșeli ? (îl zguduie.)

CRĂCĂNEL (sfârșindu-se de la inimă, se moaie din balamale, și cade pe un scaun): Mița! m-a tradus! apă! apă!… Mangafaua… eu… eu sunt!

PAMPON: Mangafaua?

CRĂCĂNEL: Da, Mangafaua!… eu… A VIII-a oară tradus! (ridicând mâinile la cer.) Este cu putință, domnule?

PAMPON: A VIII-a oară? (șade lângă el.)

CRĂCĂNEL (dezolat): Nu ți le mai spui p-alelalte, că sunt halimale, domnule, numai 1 să ți-o spui, al VII-lea caz de traducere… în vremea războiului…

PAMPON: Cu un muscal?

CRĂCĂNEL (plin de obidă): Nu m-ar fi costisit atâta să fi fost cu un muscal, fiindcă eu eram de la început pentru convenție… știi, muscalii luptau pentru cauza sfântă a eliberării popoarelor creștine de sub jugul semilunii barbare… Dar cu un neamț, domnule!…

PAMPON: Cu un neamț?

CRĂCĂNEL: Fă-ți idee, domnule, ce traducere!

PAMPON: Ei și?

CRĂCĂNEL (plângând): Am plâns, cum plâng și acuma, căci eu țiu mult la amor; am plâns și am iertat-o… pe urmă am prins-o iar, și iar am plâns și iar am iertat-o; nu de multe ori, dar cam des… așa cam de vreo 5, 6 ori… Ce-mi ziceam eu? Vorba d-tale: femeie! ochi alune-coși…

PAMPON: Inimă zburdalnică!…

CRĂCĂNEL: Până când, într-o seară, mă duc, d-le, ca de obicei acasă; intru în sală, deșchiz ușa iatacului… întunerec… „Te-ai culcat?” nu răspunde nimini. Inima-ncepe să bată rău; aprinz lumânarea, și ce găsesc pe masă, d-le?

PAMPON: Ce?

CRĂCĂNEL: Un răvășel: „Mache, m-am plictisit să mai trăiesc cu o rublă ștearsă ca dumneatale. Nu mă căuta; am trecut cu neamțul meu în България…”

PAMPON: În България? Ce căuta neamțul în България?

CRĂCĂNEL (dezolat): Nu știu! Ei! ce te faci, Mache?… de desperare, ce am zis eu? daca n-am avut parte de ce mi-a fost drag pe lume, încai să mă fac martir al independenții… și m-am înrolat de bunăvoie…

PAMPON: Volintir?…

CRĂCĂNEL: În garda națională… Știi, pentru ca să-mi mai uit focul… (plânge.) Și închipuiește-ți d-ta acum și Mița! (plânge) și garda națională s-a desființat!…

PAMPON: Care va să zică este un Bibicul…

CRĂCĂNEL: Se-nțelege; n-ai văzut biletul?

PAMPON: Care va să zică este un Bibicul, care devine în chestie de traducere și pentru mine și pentru d-ta…

CRĂCĂNEL: Firește…

PAMPON (cu tărie): Nu mai plânge, nu șade frumos, un volintir ca d-ta…

CRĂCĂNEL: Dacă nu pot să mă stăpânesc! mi-e naturelul simțitor…

PAMPON: Trebuie să-l găsim! Nu plânge, nu-i frumos! un volintir! Trebuie să-l regulăm pe Bibicul… Auzi d-ta? 2!

CRĂCĂNEL: Cum să-l găsim?

PAMPON: ÎI găsesc eu, n-ai grije; eu știu politica poliției. Nu plânge: ești volintir! Bibicul nostru e aici în bal… Didina mea este aici în bal…

CRĂCĂNEL: Poate și Mița mea…

PAMPON: Da…

CRĂCĂNEL: Da?

PAMPON (repede): Adică nu! În sfârșit, ce-ți pasă! vino cu mine… Nici o vorbă să nu zici. Lasă-mă pe mine, să vezi cum îl înhaț eu. ’Aide… nu plânge: ești volintir! pune-ți masca, și ’aide! (își pune masca)

CRĂCĂNEL: Mița? Mița?… (hotărât) Nu!… o mai iert acum, dar daca s-o mai întâmpla încă 1 dată… hotărât mă însor! (își pune masca)

PAMPON: Haide… nu, nu plânge, ești volintir!… și nici un cuvânt! A! Bibicule! (ies amân2 în bal)

SCENA XXII[modifică]

MIȚA în costumul polonez al Didinii, apoi IORDACHE în costumul de cazac al lui Nae

MIȚA (scoțându-și masca; vine din bufet): Ce dracul caută Crăcănel aici? Mă minte că se duce la Ploiești… și vine la bal… Nu cumva Mangafaua sare garduri?… Ori a simțit ceva?… Mi-am schimbat costumul la grandirop… Nici el, nici Iordache nu mă mai poate cunoaște… Dar Nae… Năică unde-i?… Unde e pârlitul de Pampon? (Iordache intră) Nae! Să vedem. (își pune masca și urcă în fund spre stânga)

IORDACHE (venind din fund, dreapta și uitându-se în bal) : A dracului istorie o să iasă… Crăcănel aici, Pampon aici, Mița aici… Numai de-ar fi plecat Nae și Didina…

MIȚA (coborând): Nae! (își scoate masca.)

IORDACHE: ’Ai! (se întoarce.) Fugi că mor! Mița? (vrea să plece.)

MIȚA (tăindu-i drumul): Unde pleci, mizerabile?

IORDACHE (îi face semn că merge în bal să danțeze)

MIȚA: Nu vrei să mă cunoști, Năică, ’ai? Nu vrei să-mi vorbești? Fugi de mine, ’ai? (îl apucă.)

IORDACHE (se smucește și vrea să plece)

MIȚA (sărindu-i înainte): Mișelule, daca mai faci un pas, daca nu vorbești, te nenorocesc. A! mizerabile! ai gândit că daca mi-ai luat sticluța cu vitrionul, nu o să mai găsesc alta! Ți-am făgăduit să-mi răzbun și…

IORDACHE: Ei apoi, daca o iei pe coarda vitrionului, nu-mi place. (Mița face un pas înapoi, el își scoate masca) Nu sunt Nae; ce poftești ? Sunt Iordache, na!

MIȚA: A! care va să zică v-ați schimbat costumul, ca să mă jucați pe degete!… Și a crezut domnul Nae că scapă cu atâta de mine ?… Unde e Nae ?

IORDACHE: Trebuie să fi plecat de mult din bal; nu l-am mai văzut; și a plecat cu cheia; pe mine m-a lăsat pe dinafară. (Pampon și Crăcănel se arată în fund și privesc scena)

MIȚA: A! mizerabilul! (se plimbă agitată) Mizerabilul! (vede pe cei din fund și-și pune iute masca; Iordache asemenea)

SCENA XXIII[modifică]

ACEIAȘI — PAMPON și CRĂCĂNEL scoțându-si măștile

PAMPON (lui Crăcănel ): Costumul polinez! E Didina cu Bibicul!

CRĂCĂNEL: Cu Bibicul…

PAMPON: Pe el! (Iordache vrea să plece; Pampon îl apucă de o parte, Crăcănel de alta, și-l readuc târâș în scenă)

CRĂCĂNEL: Unde te duci, Bibicule?

PAMPON: Stai să te judec eu, Bibicule…

IORDACHE (zbătându-se între amândoi): Nu mă cheamă Bibicul, mă cheamă Iordache!…

MIȚA (aparte): Pampon! (trece repede lângă Pampon și-l trage cu putere deoparte; încet) Ești aici ? (își arată figura la o parte și iar se maschează.)

PAMPON: Persoana în chestie? Mița?

IORDACHE (luptând să scape de Crăcănel, își scoate masca) : Lasă-mă, domnule!

CRĂCĂNEL (ținându-l din răsputeri): Stai aci! (se luptă amândoi.)

MIȚA (lui Pampon repede și șoptit): Nu e Bibicul, este Iordache; Bibicul, traducătorul, este îmbrăcat turc.

PAMPON (sărind): Turc! Turcul care ne-a tachinat adineaori?

IORDACHE: Înțelege odată, domnule, că nu sunt Bibicul! Ce, ești turbat? vrei scandal?

CRĂCĂNEL (crud): Da! vreau scandal…

PAMPON (după ce a vorbit cu Mița încet, trecând repede lângă Crăcănel, pe care îl apucă și-l trage de mână în față; Crăcănel din smucitură scapă pe Iordache, care iese repede din bal dând cu tifla înapoi): Lasă-l! nu-i ăsta! am greșit. Bibicul e turcul, turcul care ne-a tachinat adineaori…

CRĂCĂNEL: Turcul? ’Aide după el… Dar dama asta cine e?

PAMPON: O damă…

CRĂCĂNEL: O damă? bine… ’Ai după turc. (pleacă întâi punându-și masca.)

MIȚA (încet lui Pampon): Nu cumva să-i spui lui Crăcănel…

PAMPON (asemenea): N-ai grije. ’Ai după turc! (își pune masca)

CRĂCĂNEL: ’Aide după turc! (ies toți 3 în bal)

SCENA XXIV[modifică]

DIDINA în domino roșu, NAE în costumul de la început al Catindatului vin din bufet; apoi IORDACHE, apoi CATINDATUL și O MASCĂ tot din bufet

DIDINA: Da. (își scoate masca, Nae asemenea.) Când am venit adineaori în bal m-a cunoscut 1. El trebuie să fi fost, Crăcănel al tău… știe că mă cheamă Didina Mazu, știe de Pampon, știe că-i zice lui Pampon „Conțina cu 5 Fanți”. În sfârșit, m-a cunoscut bine! d-aia mi-am schimbat costumul. Haide, haide, Nae, să mergem; mi-e frică… (se aude cadrilul)

NAE: Da, haide să mergem, e târziu.

IORDACHE (intrând din bal repede): Tot aici sunteți? Plecați, plecați degrabă! Crăcănel, Pampon și Mița, toți trei, vă caută să facă scandal… Fugiți!

DIDINA: ’Aide! (își pune masca)

NAE: Dacă am putea să ieșim fără să mai dăm prin bal… (își pune masca)

IORDACHE: Nu se poate, altă ieșire nu-i; haideți! (își pune și el masca)

CATINDATUL (cu o Mască pe care o aduce cam cu d-a sila la braț; e cu chef, își scoate masca și vorbește tare de tot) : Așa sunt eu… Uite și prietenii.

NAE (încet) : Dracul să te ia!

MASCA (vrând să-i scape de la braț) : Lasă-mă.

DIDINA: Cine-i ăsta? (Nae, Iordache și Didina vorbesc încet deoparte)

CATINDATUL: Așa sunt eu; când mă magnetizez, mi-e cald… Pfu!… și când mi-e cald, pfu! tachinez… Trebuie să te fac un cadril. Iacă ne-am găsit vizaveaua…

DIDINA: Haide! (vor să plece.)

CATINDATUL: Ce, vă duceți? Nu se poate să vă duceți! (le taie drumul.) Trebuie să facem un cadril.

NAE: Mersi, drăguță, ne ducem acasă…

CATINDATUL: Acasă? cu costumul meu? nu se poate. (strigă tare.) Dacă vă duceți, dă-mi înapoi costumul, trebuie să-mi dai costumul, nu te las să pleci cu costumul…

NAE (încet) : Ne mai întârzie dobitocul!

DIDINA (încet): Schimbă costumul și pace!

IORDACHE (încet): Nu se poate, o să ieșim prin bal: Mița cunoaște costumul…

NAE (încet): Ce e de făcut?

IORDACHE (încet) : Spune-i că mai rămânem…

DIDINA (încet) : Și ne strecurăm binișor și ieșim…

NAE (tare) : Dacă-i așa, știi ce? ’ai să mai rămânem.

IORDACHE: Să mai rămânem…

DIDINA: Să mai rămânem…

CATINDATUL: Așa da! ’Ai să facem cadrilul…

IORDACHE: În bal?

NAE: Nu merg în bal.

CATINDATUL: Atunci aici; sunt magnetizat, am poftă de cadril, să-mi fac vânt. Unde e nenea Iancu să mă vază!

IORDACHE (încet lui Nae și Didinei) : Jucați-l o figură, două, până uită de costum, și pe urmă o ștergem. (vorbesc încet toți trei)

MASCA: Ți-am spus că mi-e frică să nu mă vază bărbatu-meu… (luptă să scape.)

CATINDATUL: Ei! parcă mie nu mi-e frică de nenea Iancu… (Masca se smucește, scapă și fuge; uitându-se după ea) Atâta pagubă! (merge și invită la danț pe Iordache) Ei, ’aide! Ce faceți? (își pune masca pentru danț.)

NAE: Ei haide, de! (se aude o figură a cadrilului. Nae danțează cu Didina, Catindatul cu Iordache ca damă. La a II-a parte a figurii contradanțului, apar în fund Pampon, Crăcănel și Mița mascați)

SCENA XXV[modifică]

CEI DE SUS, PAMPON, MIȚA și CRĂCĂNEL, apoi lume din bal

PAMPON: Iaca turcul! A! în sfârșit. (toți 3 coboară melodramatic în fața Catindatului; figura danțului se sparge; Didina, Nae și Iordache se retrag deoparte spre ușa din fund în stânga și ascultă; Mița mai la spatele lui Crăcănel și lui Pampon, care s-au oprit țintă în fața Catindatului înmărmurit; Mița a scos din buzunar sticluța și pândește.)

DIDINA (încet): Pampon!

NAE (încet): Mița!

IORDACHE (încet): Crăcănel!

CRĂCĂNEL (fioros): Jos masca!

CATINDATUL (tremurând): Pentru ce?

CRĂCĂNEL: Până aici ți-a fost, Bibicule! (stau amândoi gata să-l apuce)

CATINDATUL: Iartă-mă, nene Iancule, nu mai fac! (pune mâna să-și scoață masca)

MIȚA (care a pândit momentul, n-apucă el să-și scoață masca, și-i aruncă sticluța în ochi): Na, mizerabile! (fuge prin fund)

CATINDATUL: A! Săriți! ajutor! (vrea să fugă)

(Pampon și Crăcănel îl înhață și încep să-i tragă; lume mascată și nemascată vine fuga din fund la dreapta; Didina, Nae și Iordache au și dispărut în fund la stânga.)

Cortina

ACTUL III[modifică]

(Decorul actului I întocmai. Un moment, scena goală. Se aude o birje oprindu-se din goana mare în fund, apoi plecând peste un moment înapoi. Pe urmă se aude zgomotul unei chei deschizând broasca. Ușa se deschide de perete. În scenă întunerec adânc.)

SCENA XXVI[modifică]

DIDINA, NAE și IORDACHE în costumurile de la bal, mascați, intră gâfâind prin fund. Apoi PAMPON, CRĂCĂNEL și CATINDATUL de-afară

NAE: În sfârșit, am ajuns… Aprinde o lampă.

DIDINA: Ne urmărește, trebuie să ne urmărească. (Iordache caută pe dibuite chibriturile pe o masă din fund și răstoarnă niște sticluțe) A! m-ai speriat! (Iordache aprinde lampa; lumină în scenă) Uf! (își scoate masca; toți și le scot și le aruncă fiecare pe câte-o masă.)

NAE: Iordache, scoate cheia d-afară, și-ncuie degrab’ pe dinăuntru. (Iordache execută ordinul.)

DIDINA: Sunt sigură că s-au luat după noi… O să fie un scandal mare… sunt nenorocită.

NAE: Lasă-i să vie, n-ai grijă; orișicum, avem pe unde scăpa.

DIDINA (lui Iordache, care coboară): Zici c-ai văzut dumneata când i-a aruncat cu vitrion în ochi ?

IORDACHE: Am văzut eu, firește. A strigat o dată: „Na, mizerabile!” și paf! (face gestul.) și pe urmă a fugit pân lume.

NAE (desperat): Cum? Cum să scap de nebuna asta? Cum să mă cotorosesc de republicana? Vrea să mă bage în primejdie!

DIDINA: Ce scandal! O să mijlocească proces, poliție, procuror, și pe urmă la jurați… O să ne dea pân gazete! Să afle la sigur Pampon… Sunt compromentată… Mi-ai oprit viitorul, d-le Nae.

NAE: Bine, soro, vina mea este? păcatele mele!

DIDINA: Da, firește, vina d-tale… Daca știai cu ce republicană apilpisită de Ploiești ai de-a face, nu trebuia să mă-ncurci pe mine.

NAE: Bine, neică…

DIDINA: Nu trebuia să mă-ncurci pe mine.

IORDACHE (care a stat în fund la ușe și a ascultat afară) : St! tăceți!

NAE: Ce?

DIDINA: ’Ai?

IORDACHE: Vine o birje… (se aude o birje)

DIDINA: Nu v-am spus că ne-a luat urma…

IORDACHE: Tăceți! (toți ascultă; birja se oprește afară în fund.) S-a oprit aici…

NAE: Hait!

DIDINA: Ei sunt!

IORDACHE: Tăceți!

DIDINA: Să stingem lampa… (merge în vârful degetelor în fund.)

NAE (lui Iordache) : Scoate cheia din ușe! (Iordache scoate cheia. Se aud de afară glasul lui Pampon, al lui Crăcănel și al Catindatului.)

PAMPON (d-afară) : E lumină! sunt aici!

DIDINA, NAE și IORDACHE (coborând în vârful degetelor, misterios) : St!

CRĂCĂNEL (d-afară): Deșchideți! (bătăi tari în ușe; Didina stinge lampa; întunerec)

CATINDATUL: Deșchideți! (bătăi mai tari)

NAE: Binișor! încet!

TOȚI DE AFARĂ: Deșchideți! (bătăi tari)

DIDINA (toți trei au coborât în față de tot): Ce e de făcut?

NAE: Să ieșim în curte pe fereastra din odăiță… St!

PAMPON (d-afară): Ori deșchideți, ori sparg ușa!…

CRĂCĂNEL (d-afară): Deșchideți!

CATINDATUL (d-afară): Ori spargem ușa! (bătăi grozave)

DIDINA (frângându-și mâinile): Sunt mulți! sparg ușa; îmi vine rău; mor!

NAE: Să fugim.

IORDACHE: ’Aide degrabă; e minunat! (având o inspirație.) Să poftească să spargă ușa… Tii! mare politică mi-a dat în cap… să poftească să spargă!…

NAE: Sunt turbați! (se aud lovituri grele în broasca ușii.)

IORDACHE: Lasă, că-i potolesc eu!…

DIDINA: ’ Aide degrabă!

NAE: ’Aide! (toți ies misterios și degrabă prin ușa din dreapta)(Un moment scena goală; se aude lucrare la ușa din fund; ușa se cleatină, se zguduie și în sfârșit cedează)

SCENA XXVII[modifică]

PAMPON, CRĂCĂNEL, CATINDATUL în costumurile de la bal fără măști. Catindatul e plin de pete negre pe tot obrazul; intrare fioroasă.

PAMPON: A stins lampa!

CRĂCĂNEL: Cine are un chibrit?

CATINDATUL (se descheie la costum și scoate dedesubt din jiletcă un chibrit de ceară; îl aprinde și îl ține în mână): Aici este la bărbierul unde mi-a scos măseaua nevinovată!… De-aia, adineaori, în bal, zicea să-mi mai scoață una…

PAMPON (care, la lumina chibritului, a dat ocol cu ochii în scenă): Nu mai încape vorbă, este aici. Aicea este Bibicul! (crud) Am să-l sfâșiu!

CRĂCĂNEL (scrâșnind din dinți si zguduind din cap): Cu dinții! cu dinții am să-l rup! După ce e caz de traducere dublă, ne mai duce din încurcătură în încurcătură; își bate joc de noi… Cu dinții!

PAMPON (arătând pe Catindatul, care schimbă chibriturile, — când se stinge unul aprinde altul): Toată încurcătura devine de la dumnealui…

CATINDATUL: De la mine?

CRĂCĂNEL: Da, de la dumneata…

CATINDATUL: Cum de la mine?

CRĂCĂNEL: Se înțelege…

PAMPON: Pentru ce ți-ai schimbat costumul ? pentru ce ai luat costumul turcului!

CATINDATUL (lui Crăcănel ): Nu mi-ai spus d-ta că e nenea Iancu în bal!… (schimbă chibritul.)

PAMPON: Ei! ș-apoi?

CATINDATUL: Cum, ș-apoi? Dacă mă prindea nenea Iancu în bal, mă lua la Ploiești, îmi omora cariera de la percepție.

CRĂCĂNEL: Și cel puțin dacă am fi siguri, sigurisimi că-i aici!… (către Catindat) pentru că d-ta ca un zevzec ce ești…

CATINDATUL: Pentru ce mă faci zevzec, d-le?

CRĂCĂNEL: Pentru că daca nu tachinai, nu se-ntâmpla ce s-a-ntâmplat…

CATINDATUL: Ce să-ți fac? Nu ți-am spus că nu mă pot stăpâni? când mă magnetizez, eu tachinez strașnic… Și nenea Iancu tachinează când are magnet, toți ai noștri tachinează… da’ nu ca mine.

CRĂCĂNEL: Vezi! vezi că ești zevzec, când îți spun eu că ești zevzec…

CATINDATUL: Pentru ce mă faci zevzec, d-le?

PAMPON: Are dreptate… pentru că d-ta ți-ai schimbat costumul cu o mască, care nu știi măcar ce fel de persoană e.

CATINDATUL: Daca nu și-a scos masca? Nu ți-am spus că vorbea de măsele?… era bărbier.

PAMPON: Eu vă spui că sunt aici. Nu ne-am ținut noi după birja lor? Birja lor nu s-a oprit aici? Nu s-a-ntors înapoi? N-am oprit noi birjarul care-i adusese? Nu s-a-ntors el cu noi și ne-a arătat că aici i-a lăsat, pe doi bărbați și o damă?

CRĂCĂNEL: Da!

PAMPON: Aici sunt, aici, ascunși. Trebuie să fie aici o lumânare, o lampă… Cine a fost aici, pentru ce a fugit când am venit noi?… că a fost cineva aici.

CATINDATUL (aprinzând alt chibrit și mergând la masa unde sunt două lămpi): Aha! iacătă o lampă…

CRĂCĂNEL: Aprinde-o!

CATINDATUL (pune mâna pe sticlă, o scoate și o aruncă jos): Pfu! frige!

CRĂCĂNEL: Ai spart țilindrul!…

CATINDATUL: M-a fript!

PAMPON (repede): Vezi! vezi! e stinsă acuma de curând: a stins-o adineaori când eram noi la ușe…

CATINDATUL (aprinde alt chibrit și apucă cu mâna învelită în pulpana hainei țilindrul de la o altă lampă, pe care o aprinde. Lumină în scenă. Vede o mască pe masă): Iacătă 1 mască!

CRĂCĂNEL (la altă masă): Aici încă 1!

PAMPON (găsind a III-a mască): Încă 1! 3! Sunt aici! (examinând masca) Este scoasă acum de pe obraz… e caldă… e asudată! (o miroase tare) Asta e masca Didinii! îi cunosc mirosul… Să-i căutăm; aici sunt… (miroase încă o dată tare masca) A! a! data asta, Bibicule, nu mai scapi!

CRĂCĂNEL: Trebuie să punem mâna pe el!

CATINDATUL: Trebuie să-mi dea costumul meu!

PAMPON (fioros): Am să-l sfâșiiu.

CRĂCĂNEL (scrâșnind dinții): Cu dinții am să-l rup!… cu dinții!…

CATINDATUL (punând mâna la falcă): Eu nu pot să-l rup cu dinții, dar trebuie să-mi dea costumul meu! (toți caută în toate părțile, pe sub mobile, pe care le răstoarnă, pe după paravan)

PAMPON (văzând ușa din dreapta): O ușe! p-aici! (dă cu piciorul tare în ușe, ușa se deschide, el se repede afară în odăiță, urmat de Crăcănel și Catindatul; se aude răsturnare de mobile în dreapta.)

SCENA XXVIII[modifică]

IORDACHE în costum de oraș, IPISTATUL, 2 SERGENȚI DE NOAPTE, apoi PAMPON, CRĂCĂNEL și CATINDATUL

IORDACHE (intrând și oprindu-se în ușe, arată dezordinea din prăvălie Ipistatului; cu ton dezolat): Iacă, domnule, iacă în ce hal e prăvălia!…

IPISTATUL (grav): Nu-i niminea.

IORDACHE: Pesemne a fugit!… (se aude alt zgomot în odaie.) Scotocesc în odaie! să nu fugă pe fereastră!…

IPISTATUL (sergenților): După ei degrab’! (sergenții, Ipistatul și Iordache se reped spre odaie; în momentul acesta intră Crăcănel și Pampon) Stați! Puneți mâna pe ei! (sergenții înhață cu putere unul pe Pampon și altul pe Crăcănel )

CRĂCĂNEL: Poliția!

CATINDATUL (care a scos și el capul pe ușe, să intre): Poliția! (își trage repede capul înapoi; Iordache merge repede în odaie)

PAMPON (zbătându-se în mâinile sergentului): Pentru ce, domnule?

IPISTATUL (bătând din picior și din mână, aspru): Vorrrbă!… Ce căutați noaptea în prăvăliile negustorilor?

CRĂCĂNEL: Căutam o persoană…

PAMPON: Da, o persoană…

IPISTATUL (același joc, mai aspru): Vorrrbă! Ce persoană?

CRĂCĂNEL: Pe Bibicul.

PAMPON: Pe Bib…

IPISTATUL (același joc, și mai aspru): Vorrrbă!

IORDACHE (intrând repede din dreapta, cu gura mare) : Cum Bibicul, ce Bibicul, care Bibicul, domnule? Mofturi! Aici nu șade Bibicul… știe d. subcomisar cine șade aicea. Ia-i, d-le subcomisar, sunt pungași!

PAMPON (ținut strâns de sergent): Eu pungaș ?

CRĂCĂNEL: Noi pungași! Așa umblă pungașii îmbrăcați?

IPISTATUL (și mai aspru, același joc crescendo) : Vorrrbă!… Da’ oamenii de treabă așa umblă?… Pe unde ați intrat?…

CRĂCĂNEL: Pe ușe.

PAMPON: Da, pe…

IPISTATUL (foarte aspru) : Vor…vorrrbă!

IORDACHE: Da, pe ușe. Da’ întreabă-i d-ta cum a intrat pe ușe. A spart-o, d-le. Eu eram în odăiță dincolo; am simțit că sparge cineva ușa: de frică să nu m-apuce în casă să mă omoare, am ieșit pe dincolo pe fereastră ca să dau de știre la secție…

CRĂCĂNEL: Nu-i adevărat!… noi…

PAMPON: Am văzut…

IPISTATUL (aspru rău de tot): Vor… vorrrbă! (sergenților) — Haide! luați-i! la secție! (sergenții împing pe Crăcănel și Pampon.)

CRĂCĂNEL: D-le subcomisar, îmi pare rău… (sergentul îl împinge) Nu! nu da brânci, domnule!

IPISTATUL (grozav de aspru): Vorrrbă! (sergenților) Haide odată!

PAMPON (împins de sergent): Da, da’ nu scapă Bibicul cu asta. (sergentul îl împinge.) Nu! nu da brânci, domnule!

IPISTATUL (scrâșnind din dinți): Vorrrbă! La secție! (sergenții scot, prin fund, în brânci pe Pampon și pe Crăcănel.)

IPISTATUL (merge după ei până la ușe; cum au ieșit, el se întoarce repede înapoi, și cu tonul foarte dulce): Iordache… știi de ce venisem eu ?

IORDACHE: Cum să nu știu, daca ți-am făcut denunțul să-i iei…

IPISTATUL: Nu, știi așa vine vorba… Uite ce vream să te rog eu: am o listă de lotărie. (scoate o listă mare)

IORDACHE: Iar?

IPISTATUL: Un franc numărul… mai sunt numai 3 numere!…

IORDACHE: Ce?

IPISTATUL: Un portabac cu muzică: are 2 cântece. (scoate portabacul și-l face să cânte)

IORDACHE: Bine, ăsta parcă-l mai puseseși o dată la lot; aveam și eu un număr.

IPISTATUL: Da, s-a și tras, la Anul Nou.

IORDACHE: Ei?

IPISTATUL: Am câștigat-o eu; oprisem și eu un număr… Acu o pun iar, voi să-mi mai încerc norocul… Mă rog ție, nu mă refuza, pune și tu 1… să le completăm odată…

IORDACHE (îi dă un franc și scrie): Iaca.

IPISTATUL (strânge lista, o bagă în buzunar și plecând): Mersi, neică.

IORDACHE (după el): Ia vezi, nu da drumul negustorilor ălora, până nu venim eu ori d. Nae; să vedem, să nu ne fi luat ceva din prăvălie…

IPISTATUL (oprindu-se în ușe cu intenție foarte fină): Vor… vorrrbă! las’ pe mine, îi regulez eu… (iese învârtindu-și muzica.)

SCENA XXIX[modifică]

IORDACHE singur, apoi CATINDATUL

IORDACHE: Haha! i-am lucrat. Să vedem cum are să prinză politica; eu i-am băgat, el să-i scoață; eu i-am regulat, el să-i scape… Până una alta, să vedem de urâtul de dincolo. (merge la ușa din dreapta) Haide, vino!

CATINDATUL (foarte sfios intră): S-a dus?

IORDACHE: S-a dus…

CATINDATUL (tremurând): Dacă mă ducea la poliție?! Să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!

IORDACHE: Care nenea Iancu ?…

CATINDATUL: Nu ți-am spus? Nenea Iancu, bogasierul, din Ploiești… închipuiește-ți, domnule, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!…

IORDACHE: Las-o asta; te mai doare obrazul?

CATINDATUL: De ce? de măsea? Aș! Am magnetizat-o!

IORDACHE: Nu de măsea, de vitrion…

CATINDATUL: Ce vitrion?

IORDACHE: Care ți l-a aruncat în ochi la bal.

CATINDATUL: Mi-a aruncat și cu vitrion? Cine mi-a aruncat cu vitrion?

IORDACHE: Dama, de. Uite, ești plin de pete…

CATINDATUL: Aș! aia a fost cerneală violentă, am cunoscut-o după miros; m-a stropit și-n gură; îi cunosc gustul: cerneală violentă… Știi, la noi la percepție, când pic cerneală pe concept,… 1 dată cu limba! (scoate limba și arată cum linge hârtia) o șterg… Da’ închipuiește-ți d-ta, d-le, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!…

IORDACHE: Cine strică? d-ta. Ce cauți să te amesteci cu vagabonții, cu zamparagiii, cu pungașii… să spargi uși și să intri noaptea în prăvăliile oamenilor?

CATINDATUL: Zicea că să găsim pe Bibicul…

IORDACHE: Mofturi!

CATINDATUL: Bibicul, care mi-a luat în bal costumul meu și mi l-a dat pe ăsta de turc… (dezolat) Trebuie să-l găsesc, să-mi dea costumul meu; trebuie să mi-l dea… nu pot să plec fără costumul meu.

IORDACHE: Stăi, domnule, ce poftești d-ta? Costumul? Ți-l găsesc eu, ți-l dau eu mâine, poimâine, îți dau eu garanție, să m-apuci pe mine, na! ce mai vrei?

CATINDATUL (foarte dezolat): Îmi trebuie acuma… Cu costumul ăsta de turc nu mă pot duce să-mi iau hainele mele. Nenea Iancu m-a căutat la bal, o să mă caute, o să m-aștepte acasă… Cum să dau eu ochi cu nenea Iancu așa turc?… Mă ia la Ploiești, îmi zdrobește cariera de la percepție.

IORDACHE: Aș! vorbă!

CATINDATUL: Și nu-mi poci lua înapoi hainele nemțești, nu mă poci duce mâine dimineață la canțilerie…

IORDACHE: Ei, o să lipsești o zi, ce lucru mare! tot zici că nu primești leafă…

CATINDATUL: Mă destituie, nu se poate să lipsesc.

IORDACHE: Ascultă-mă pe mine, măi omule; ’ai mai întâi să tragem clopoțelul la o spițărie; trebuie să-ți cureți obrazul; nu se poate să te duci în lume așa pârlit…

CATINDATUL: E rău de tot?

IORDACHE: Ești ciuruit; numai în albul ochilor n-ai…

CATINDATUL: Îi închisesem de frica lui nenea Iancu… are palmă grea…

IORDACHE: Vino degrabă cu mine; cunosc eu un spițer care scoate cerneala cum scoatem noi măselele, odată…

CATINDATUL: Aoleo!

IORDACHE: Vino degrabă, nu mai sta; poate te așteaptă nenea Iancu. (suflă în lampă și-l ia pe Catindatul să plece cu el. Întunerec)

CATINDATUL: ’Aide… (ieșind) Dar fă-ți idee, domnule, să afle nenea Iancu că m-a dus la poliție!… (ies, închizând bine ușa)

SCENA XXX[modifică]

MIȚA singură în costumul de la bal, apoi DIDINA asemenea

MIȚA (venind din dreapta pe dibuite): Am găsit fereastra din odăiță deschisă și am intrat… L-am nemerit? ori nu l-am nemerit ? Da, trebuie să-l fi nemerit. Da, sunt o cremenală… (se retrage pe dibuite după paravan.)

DIDINA: Mare istorie!… Am înghețat așteptând afară în frig: a trebuit să intru înapoi pe fereastră. Nae trebuie să vie numaidecât cu Pampon. Trebuie să pândesc când or intra aici, să ies pe fereastră și pe aici mi-e drumul. Să poftească pe urmă d. Pampon acasă în costum de bal… să-l judec eu…

MIȚA: Auz mișcând… e cineva…

DIDINA: S-aprinz o lampă… (merge pe dibuite la masa cu lămpile)

MIȚA: Desigur e cineva…

DIDINA (a găsit chibriturile și aprinde lampa): Așa…

MIȚA: A! (aparte) 1 femeie! dama de verde! (tare.) A! în sfârșit!

DIDINA (dând un țipăt de surprindere, se întoarce): A! (aparte.) O femeie! e republicana!

MIȚA (fierbând): V-ați speriat? pardon! Mă recomand! Mița Baston.

DIDINA (cu contenență): Mersi! și eu Didina Mazu.

MIȚA (jocul crescendo): Ce cauți aici, madamo?

DIDINA (cu un ton mai sus): Da’ d-ta ce cauți aici, madamo?

MIȚA (jocul crescendo): Eu sunt la amantul meu!

DIDINA (foarte de sus): Și eu sunt la amantul meu!

MIȚA (izbucnind): La amantul d-tale?… Amantul d-tale… a fost… era… este… amantul meu! D-ta, ca o infamă, mi l-ai răpit! (luând o poză de atac și cu tonul tragic) 1 din noi 2 trebuie să moară!

DIDINA (pregătindu-se de luptă): Să vedem care… Poftim!

(Mița se repede turbată la Didina, care se repede și ea și o întâmpină. Amân2 țipă și se încleștează, spumând, 1 de alta.)

SCENA XXXI[modifică]

ACELEAȘI — NAE

NAE (apărând în fund, rămâne o clipă încremenit): Să nu dați la oglinzi, că sunt cu chirie! (apoi repezindu-se între cele 2 femei, le descleștează și le împinge pe 1 într-o parte, pe alta într-alta.)

DIDINA (căzând d-a-ndăratele pe un scaun și leșinând): A! A! A! (nervi.)

MIȚA (același joc): A! A! A! (nervi.)

NAE: Asta e curat ca la „Norma”… Acu-i acu!… (ae repede și le zguduie când pe una, când pe cealaltă.)

DIDINA (deșteptându-se brusc): Unde-i republicana?

MIȚA (asemenea): Unde-i infama? (se repede iar 1 spre alta.)

NAE (oprindu-se la mijloc): Iar? Bre, femeilor, veniți-vă-n fire. Vine Pampon! vine Crăcănel!

DIDINA: Pampon?

MIȚA: Crăcănel?

NAE: Da, Pampon și Crăcănel. I-am scăpat eu de la secție, unde erau închiși! am pus la cale toate… Drept mulțumire, Pampon, Crăcănel și Ipistatul vin aici acum să facă cinste; s-a dus să cumpere vin și mezeluri. Nu mai e vreme de mofturi! (Didinii) Vrei să te lase Pampon ?

DIDINA (repede): Ba nu! (Didina merge în fund și ascultă afară)

NAE (Miții): Vrei să-l lași pe Crăcănel?

MIȚA (tristă): Ah! l-aș lăsa pe Mangafaua pentru tine… dar nu pot; trebuie mai I să-mi fac o carieră…

NAE: Fă-ți-o!

MIȚA: Am fost să intru la telegraf.

NAE: Electrică ploieșteancă! Ei, și?

MIȚA: Nu m-a primit…

NAE: Pentru ce?

MIȚA: Zice că n-am încă vârsta… (Didina coboară)

NAE: Vezi! apoi nu e mai bun Crăcănel, că nu mai întreabă de vârstă? ’Aide, ’aide! fiți fete cuminte, că pe urmă mă supăr pe amân2…

MIȚA: Dar Crăcănel a aflat… Mangafaua știe tot…

NAE: Nu a aflat nimic, nu știe nimic.

MIȚA: A aflat de la Pampon.

NAE: Nimic!

DIDINA: Și Pampon știe bine…

NAE: Apoi daca n-ascultați… Trebuie să vă spun cum i-am liniștit, ca să știți și voi ce să spuneți, cum s-o potriviți… ’Aide, să nu dea peste noi aici… (le apucă pe amân2 cu câte o mână și pornește cu ele spre dreapta; Iordache intră.)

IORDACHE (din fund): Vin! sunt la colț!

NAE: La colț? ’Aideți să punem odată la cale încheierea comediei ăștia… (Nae, Didina și Mița ies, dreapta)

SCENA XXXII[modifică]

IORDACHE, apoi PAMPON și CRĂCĂNEL cu butelci, pachete de mezeluri și franzele la subsuoară, apoi NAE

IORDACHE (căzând obosit pe un scaun): De azi-dimineață!… de azi-dimineață, asta merge întruna așa! Ce goană! Ce goană turbată! Doamne! Doamne, isprăvește odată istoria asta! sunt trei după douăsprezece și mă leșin de somn și d-a-mpicioarele!

PAMPON (intrând cu Crăcănel ): Haha! d-le Iordache…

CRĂCĂNEL: Ei! d-le, ai văzut că nu suntem pungași… Stăpânul d-tale, d. Nae, în persoană, ne-a scos de la secție.

IORDACHE: Da, d-le Crăcănel…

CRĂCĂNEL: Nu mă cheamă Crăcănel; mă cheamă Mache Razachescu. (pune ce a adus pe masă)

PAMPON (același joc): Foarte urât din partea d-tale să te porți astfel! noi venisem aici pentru Bibicul, nu pentru ce credeai d-ta: nu avem de un astfel harahterul…

IORDACHE: Măcar d-ta să fii ala, să găsești noaptea despre ziuă în prăvălia d-tale…

PAMPON: Eu n-am prăvălie, domnule: eu nu sunt cupeț, sunt particoler…

IORDACHE: Știu, da’ zi că ai… să găsești 3 oameni necunoscuți…

CRĂCĂNEL: Așa e, bine zici, trei. Ce s-a făcut urâtul ăla micul… pârlitul… fratele lui nenea Iancu bogasierul? Pe el pentru ce nu l-a luat la secție?

PAMPON: Pesemne a fugit ca un laș…

CRĂCĂNEL: Iaca, mie nu-mi pare rău de ce s-a întâmplat, dacă oi câștiga portabacul cu muzică.

IORDACHE (repede): Ați pus și dvs. la lotăria ipistatului?

PAMPON: Mai era 2 numere: 1 l-am pus eu, și 1 amicul.

IORDACHE (aparte): S-a complectat? A murit francul!…

PAMPON: Domnul Nae unde este?

IORDACHE: Mi se pare că e dincolo în odaie, să vedem… (merge pe după paravan; către Nae, care intră din dreapta). Sunt aici, te așteaptă. Așa-i că a prins bine politica mea? Femeile s-au dus?

NAE: Da, dar o să se întoarcă numaidecât; am regulat bine chestia.

IORDACHE: Cum?

NAE: Ai să vezi… treci la pod în față, și așteaptă-le… (trece în scenă; Iordache iese repede în fund) Ehei! Salutare, neică!

PAMPON (vesel, strângându-i mâna): Salutare și frăție!

CRĂCĂNEL (vesel, dar solemn, îl apucă de mână): Mersi, neică; ești un bărbat, drept să-ți spui, nu că ești frizer, dar ești galant.

PAMPON: Da, foarte galant!

CRĂCĂNEL: Ne-ai făcut și mie și prietinului mare bunătate: amândoi o să-ți rămânem foarte recunoscători de câte ai făcut pentru noi. (îi strânge mâna călduros)

NAE: N-aveți de ce! îmi pare rău… datoria: se-ntâmplase la mine-n casă…

PAMPON: ’Aida de! nu! ce-i drept e drept, neică, ai făcut mult pentru noi…

CRĂCĂNEL (vesel); Și care va să zică Bibicul erai d-ta, ’ai? bată-te să te bată!

NAE: Vezi bine!

CRĂCĂNEL: Și Mangafaua nu eram eu?

NAE: Aș! Mangafaua era unchiul fetii, epitropul…

CRĂCĂNEL: Bată-te să te bată. (râde)

PAMPON: Și închipuiește-ți, neică Năică, daca te întâlneam azi-dimineață, când am venit întâi aici, îmi spuneai numaidecât cum a devenit chestia de ai înfășurat borcănelele cu pomadă, care le-a cumpărat de aici Didina, în ale 2 bilete… și ne lămuream, frate… Dar eu, prost! Să nu-mi dea în gând să întreb măcar pe Didina… Biata Didina!…

CRĂCĂNEL (aparte): Auzi d-ta! și eu gândeam că e biletul Miții…

SCENA XXXIII[modifică]

ACEIAȘI — IPISTATUL, apoi IORDACHE, apoi DIDINA și MIȚA, amân2 în haine de oraș

IPISTATUL (intrând repede din fund): S-a tras lotul… Acum l-am tras!…

PAMPON: Ei?

NAE: Știu cine l-a câștigat.

IPISTATUL (cu multă naivitate): Iar eu, domnule, închipuiește-ți noroc!

NAE (aparte): A murit francul!

PAMPON: Tii! păcat!

CRĂCĂNEL: Rău îmi pare. (se aude uruitul unei birji, care se oprește în fund)

NAE: St! tăceți, mi se pare că s-a oprit aici o birjă…

PAMPON: Da…

IORDACHE (venind repede din fund): 2 dame, vin 2 dame.

NAE (naiv) : 2 dame? Ce să caute la mine 2 dame?

CRĂCĂNEL: 2 dame?

PAMPON: Nu cumva?

DIDINA (intrând furioasă prin fund): A! d-le Iancule, în sfârșit! (Iordache, Ipistatul și Nae la o parte vorbesc încet.)

PAMPON: Didina! (Mița intră furioasă și se oprește cu brațele încrucișate în fund)

CRĂCĂNEL: Mița? (caută să se ascunză undeva.)

MIȚA (coborând la el): Nu te-ascunde, bibiloiule! gândeai că nu o să te prinz, ’ai? De când te pasc, gândești? Aici e la Ploiești, ’ai? în costum de bal, ’ai? (Mița lângă Crăcănel îl judecă încet și-l zguduie; Nae după paravan; Iordache și Ipistatul cară mezelurile și hutelcile în odaia din dreapta)

DIDINA: De azi-dimineață de când ai plecat de acasă, câte ceasuri sunt? știi?

PAMPON: Îți spui eu acasă ce a fost…

CRĂCĂNEL: Mițo, Mițo, îți spui acasă…

MIȚA: Nici un cuvânt mai mult! ’aide!

DIDINA: ’Aide acasă!

PAMPON: Frate, a fost încurcătură, înțelege.

CRĂCĂNEL: Da, o încurcătură…

NAE (ieșind de după paravan): Se înțelege c-a fost o încurcătură, cum se-ntâmplă totdeauna în carnaval… Ei! d-ale carnavalului! Să-mi dați voie, coconițelor, să vă isplic eu încurcătura pe larg la masă. (Crăcănel și Pampon foarte mulțumiți.)

FEMEILE: La masă?

NAE: Da, la masă. Noi, între bărbați, pusesem de gând să îmbucăm ceva aicea la noi… Dincolo e cald, masa pusă așteaptă… Crez că nu o să capăt un refuz ?

MIȚA (cu tonul de refuz, înțepată): Mersi, musiu, de invitație.

CRĂCĂNEL (stăruitor): Mițo, să mă vezi cu ghete de brunel cu bizeț pe catafalc!… (încet) Frizer, frizer, da’ nu știi ce băiat galant e.

PAMPON (Didinii): Dacă mă iubești…

SCENA XXXIV[modifică]

ACEIAȘI — CATINDATUL, curat la față. tot în costumul de turc

CATINDATUL (intrând din fund triumfător): M-a curățat spițerul!

DIDINA (încet): Cine-i ăsta?

CRĂCĂNEL (Miții): Ăstuia i-a dat o nebună la bal cu o sticluță cu doftorii în ochi!

MIȚA (repede): Și nu l-a ars?

CRĂCĂNEL: Aș! era un fel de cerneală violentă. (Didina trece lângă Nae; Mița și toți ceilalți se grupează în jurul Catindatului și-l examinează) Le-a scos toate ?

CATINDATUL: Toate, uite-te. Îți dau un franc pe una…

MIȚA (aparte): M-a-nșelat spițerul… mai bine!

NAE (încet Didinii): Mâine seară la 5.

DIDINA (asemenea): Bine!

NAE (asemenea): Nu bine, negreșit! (Didina trece și ea să examineze pe Catindatul)

PAMPON: Nu se mai cunoaște deloc…

IORDACHE: Da’ deloc. (trece în odaia din dreapta)

CATINDATUL: Închipuiește-ți să mă fi văzut nenea Iancu în halul ăla… (toți îl examinează)

MIȚA (încet lui Nae): Ați șoptit? Ce ți-a șoptit? ce i-ai șoptit?

NAE (asemenea): Ești nebună? iar începi?… Așteaptă-mă mâine la 8 seara…

MIȚA: Da… (se duc și ei lângă Catindatul)

CRĂCĂNEL (uitându-se în ceafa Catindatului): Aha! iaca 1 a rămas în ceafă: adu francul…

CATINDATUL: Las-o aia; aia e de la noi de la percepție; știi, am obicei, după ce scriu, șterg condeiul; îl dau pân păr. (face gestul la ceafă; toți râd.)

IORDACHE (venind din dreapta): Daca poftiți, masa e gata.

CATINDATUL: Masa? Care va să zică (lui Nae) ne-ncurcăm iar?

NAE: Cu plăcere, neică.

PAMPON: ’Aida la masă.

CRĂCĂNEL:’Aida! (toți au pornit spre dreapta; Didina cu Pampon, Mița cu Crăcănel, Nae cu Catindatul, Iordache cu Ipistatul)

CATINDATUL (punând repede mâna la falcă, dă un țipăt): Ai! (se oprește și se întoarce în loc; toți fac asemenea)

TOȚI: Ce e?

CATINDATUL (umblând agitat): Pfu! Pfu! Pfu! Iar m-a apucat; dar rău, rău de tot! (cătră Iordache, hotărât) Știi s-o scoți? Scoate-o. (toți privesc pe loc.)

IORDACHE: Lasă că-i știu eu leacul ei; eu i sunt popa… de la Matei citire… (se repede la masa din fund, ia o pereche de foarfeci mari și vine cu ele încruntat, clănțănindu-le ca la tuns; Catindatului.) Șezi! (Catindatul șade; Iordache cu foarfecele clănțânind îl amenință să i le bage pe gât)

CATINDATUL (ridicându-se înseninat): Mersi, neică, mi-a trecut! (toți pornesc veseli și râzând spre dreapta)

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/D%27ale_carnavalului