https://blog.revistaderecenzii.com/

  Un bou ca toţi boii, puţin la simţire,

                        În zilele noastre de soartă-ajutat,

                        Şi decât toţi fraţii mai cu osebire,

                        Dobândi-n cireadă un post însemnat.

                        – Un bou în post mare? – Drept, cam ciudat vine,

                        Dar asta se-ntâmplă în oricare loc:

                        Decât multă minte, ştiu că e mai bine

                        Şa ai totdeauna un dram de noroc.

                        Aşa d-a vie?ii veselă schimbare,

                        Cum şi de mândrie boul stăpânit,

                        Se credea că este decât toţi mai mare,

                        Că cu dânsul nimeni nu e potrivit.

                        Viţelul atuncea, plin de bucurie,

                        Auzind că unchiul s-a făcut boier,

                        Că are clăi sumă şi livezi o mie:

                        „Mă duc – zise-ndată – niţel fân să-i cer.”

                        Făr-a pierde vreme, viţelul porneşte,

                        Ajunge la unchiu, cearcă a intra;

                        Dar pe loc o slugă vine şi-l opreşte:

                        „Acum doarme – zice – nu-l poci supăra.”

                        – „Acum doarme? ce fel! pentru-ntâia dată

                        După-prânz să doarmă! Obiceiul lui

                        Era să nu şază ziua niciodată;

                        Ăst somn nu prea-mi place, şi o să i-o spui.”

                        – „Ba să-ţi cauţi treaba, că mănânci trânteală;

                        S-a schimbat boierul, nu e cum îl ştii;

                        Trebuie-nainte-i să mergi cu sfială,

                        Primit în casă daca vrei să fii.”

                        La o mojicie atâta de mare,

                        Viţelul răspunde că va aştepta;

                        Dar unchiu se scoală, pleacă la plimbare,

                        Pe lângă el trece, făr-a se uita.

                        Cu mâhnire toate băiatul le vede,

                        Însă socoteşte că unchiu-a orbit;

                        Căci fără-ndoială nu putea a crede

                        Că buna lui rudă să-l fi ocolit.

                        A doua zi iarăşi, prea de dimineaţă,

                        Să-l găsească vreme, la dânsul veni:

                        O slugă, ce-afară îl vedea că-ngheaţă,

                        Ca să-i facă bine, de el pomeni.

                        „Boierule – zise – aşteaptă afară

                        Ruda dumitale, al doamnei vaci fiu.”

                        – „Cine? a mea rudă? Mergi de-l dă pe scară.

                        N-am astfel de rude, şi nici voi să-l ştiu.”