Bună dimineața! de Serghei Esenin

https://blog.revistaderecenzii.com/

Esenin

Stelele-ațipesc pe bolta lină,
Luciul toplițelor se-nfioară,
Zorii-mproașcă zorii cu lumină,
Mreaja bolții-I rumenă de pară.

Somnoroși mestecenii se miră,
Când își văd cosițele-ncurcate.
Mițișorii-n aer și-i deșiră
Peste argintul ierbii-nrourate.

Iar urzicilor, pe sub ostrețe,
Numai în sidef le joacă fața
Când, șăgalnice, ne dau binețe:
”Bună dimineața!”

1914

Traducere Ioanichie Olteanu

Sursa: https://poetii-nostri.ro/serghei-esenin-buna-dimineata-poezie-id-15516/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *