https://blog.revistaderecenzii.com/

Catîrul unui părinte
Cu proastele lui cuvinte
     Noblețea își lăuda,
Zicînd fără încetare
Că de o virtute mare
     Exempluri mumă-sa da,
Că ea a fost la războaie,
Că la cutare bătaie
     Singură a biruit,
Și că l-a ei privire,
Oricare om cu simțire
     De tot rămînea uimit;
De aceea se cuvine
Oamenii să i se-nchine,
     Domnul catîr socotea;
Și uitînd a sa rea stare,
Părinteasca naintare
     La lumină tot scotea.
Dar cum se sfîrși noblețea?
Cînd îi veni bătrînețea.
     La rîșniță el fu pus,
Unde, prost, în scăpătare,
De tatăl său, măgar mare,
     El aminte și-a adus.

(Ed. 1832)