Beppo – strofă – XXXI. Poem de George Gordon Byron

https://blog.revistaderecenzii.com/

Lord Byron

Beppo – strofă – XXXI

Din neam de conți, el cunoștea deplin
Vioara, dansul, muzica, vorbea
Franceza și Toscana; e un chin
Pân-o deprinzi, căci și-n Italia
Etrusca pură se vorbea puțin;
Era și critic musical, era
Spectacolul strigând doar: ”seccatura!”
Și om de teatru și dădea de-a dura

(Traducere de Virgil Teodorescu

Beppo – strofă – XXXII

Un ”bravo” – al lui era hotărâtor:
Academia amuțea, și-n sală
Când el privea, arcușul pe viori
Se-nfiora: vreo notă falsă? Pală,
Pe primadonă o treceau fiori:
Te nimicea c-un ”aș”! Fără-ndoială,
Soprano, basul, l-ar fi vrut intrat
Cinci stânjeni sub Rialto, și-ngropat.

(Traducere de Virgil Teodorescu

Beppo – strofă – XXXIII

Pe-ncepători îi ocrotea. Și el
Brodea o strofă, câte-un vers, cânta,
Spunea istorii și dansa cu zel
Ca toți italienii – de-ai căta,
Francezii, totuși, îi întrec nițel;
Pe scurt un cavaliero se-arăta
Desăvârșit, și chiar valetul lui
Credea că-i un erou cum altul nu-i.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XXXIV

Fidel și tot pe-atât de-ndrăgostit,
Nici o femeie n-avea cum cârti,
Deși fac larmă-ades – el n-a zdrobit
Nicicând un suflet; te putea vrăji
Cu inima-i, ca ceara la primit,
Ca marmura păstrând tiparul, și,
Amant de școală veche, devenea
Mai credincios cu cât se învechea.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XXXV

Cu astfel de-nsușiri e de-nțeles
Ca i-a sucit femeii capul, chiar
Dacă-ar fi fost cinstită, mai ales
Că nu spera să-l vadă pe hoinar –
Ea, se gândea adesea la deces,
Căci nu dăduse semne și-n zadar
Îl aștepta să poposească-n port.
Când nu dai nici un semn, ești ca și mort.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XXXVI

În Alpi îi e femeii-ngăduit
(Ferească Dumnezeu de-așa păcat!)
Să aibă doi bărbați. Cine-a scornit
Năravul ăsta nu știu. Nu-i ciudat,
Un cavalier servente de-ai găsit.
Iar după ce pre dânsul l-ai aflat
Începe-un fel de-a doua cununie,
Față de care prima-i nerozie.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XXXVII

Cicisbeo, vorba veche, n-are haz
Și-i deocheată. Spaniolii spun:
Cortejo. Și la ei se află azi
Același obicei. De stau s-adun,
Îl afli-n Pad, în Tag și pas cu pas
Va trece marea, mâine. Doamne bun!
Ferește Englitera! Ce s-ar face
Fără divorț și biruri? Dă-i, deci, pace!

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XXXVIII

Îmi dă prin gând, făr-a uita respectul
Față de domnișoare, așadar,
Că doamnele preferă tête-a-tête-ul
Sau lungile discuții și nu doar
În Anglia sau Franța. Căci secretul
Acestei lumi știindu-l, ele par
În largul lor, și-atuncea e firesc,
Firești, fiind, să placă, socotesc.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XL

Prin cavalier servente se-nțelege,
În lumea bună, sclavul anumit
Că și-a făcut din vorba doamnei lege,
Ca un veșmânt de trupul ei lipit.
De bună seamă nu-i ușor: el merge
După gondole, servi, trăsuri, grăbit,
Și-i duce șalul, capa sau alt strai,
Mănușile, fragilul evantai.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLI

Italia, cu multele-i păcate,
E, totuși, pentru mine, loc plăcut,
Căci soarele mi-e drag mai mult ca toate
Și vița, nu suind pe zidul mut,
Ci-n arbori atârnând, în libertate,
Ca-ntr-un decor de teatru cunoscut,
Când primul act cu-o horă s-ar sfârși,
La vie, ca în Franța-n miazăzi.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLII

Îmi place,-n seri de toamnă,-n șa să sui
Să nu-mi întreb valetul de și-a-ncins –
Sunt nori afară – pelerina lui,
Să știu că-n cale-mi ies, când dinadins
Eu poposesc pe-aleile verzui,
Căruțe cu ciorchini de-un roșu-aprins;
În Englitera ți-ar ieși în drum
Un car greoi stârnind doar praf și fum.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLIII

Îmi place, iar, când mă așez la cină
Să văd apusul soarelui, știind
Că mâine iar va răspândi lumină,
Nu ochi mahmur, pe boltă rătăcind,
Ci prevestind o albă zi, senină,
Departe de feștila pâlpâind
În aburii ce-i răspândește-n jur
Cazanul Londrei, afumat și sur.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLIV

Îmi place graiul lor, copil din flori,
Al vechii limbi latine, un sărut
Pe-o gură de femeie, lin, ușor,
Ca pe mătase scris și străbătut
De suflul sudic; pare din vapori
Lichizi cuvântul cântător făcut,
Nu aspru ca în nordu-nnegurat,
Bolborosit, scuipat sau șuierat.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLV

Și ele-mi plac (iertați-mi nebunia!):
Țăranca-mbujorată, cu ochi mari,
Întunecați și-aprinși, melancolia
Senină-a doamnei, zâmbetu-i fugar,
Privirea-i tăinuită, gingășia
Ca dulcea climă dată țării-n dar,
Cu sufletul în ochii-i, calde spuze,
Și inima zbătându-se pe buze.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLVI

O! evă pe-un meleag ce-i încă rai!
N-ai inspirat, italică minune,
Pe Rafael, pierit la sânu-ți, mai
Măestru decât cerul, căci el pune,
Pe pânză, jindul nostru veșnic? Vai!
Ce liră-ar îndrăzni să se înstrune
Spre-a te slăvi, și ce fierbinte cânt
Cât timp mai e Canova pe pământ?

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLVII

„Mi-ești Anglie, deși greșești, tot dragă!”
Am spus-o la Calais. Și azi o spun.
Îmi place vorba limpede și-ntreagă.
Guvernu-mi place (nu acel de-acum).
Cu libertatea presei nu-i de șagă;
Habeas corpus e un lucru bun
Dacă-l avem; și parlamentu,-atunci
Când nu se pierde în discuții lungi.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLVIII

Taxele-mi plac, când nu-s prea numeroase.
Cărbunii pentru foc, prea scumpi de nu-s.
Îmi place-un biftec, halbele spumoase
Îmi fac cu ochiul și, precum v-am spus,
Și zilele îmi plac, când nu-s ploioase,
Cam două luni din an. Deci, Cel-de-sus
Să aibă-n pază papi, regent și rege!
Îmi place tot, pe cât se înțelege.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme Byron” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – XLIX

Armata, marinarii dați afară,
Reforma, ale obștii datorii –
Și ale mele – birul ce doboară,
Răscoalele mărunte, mărturii
Că suntem liberi, negura din țară,
Femeile prea reci, le ierți când știi
Slăvitele izbânzi recente toate
De tory-nfăptuite, din păcate.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – L

Dar să mă-ntorc la Laura… Găsesc
Că-i un păcat ocolul. Deseori
Mi se urăște, cred că-l plictisesc
Chiar și pe cititorul răbdător
– Sătul că fără noimă o lungesc –
Și dornic să-l priceapă pe-autor.
Nu poate, știu, acest nărav să-l pună
Pe un poet într-o lumină bună.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LI

O, dacă-aș scrie dulci istorioare!
De m-aș grăbi-n Parnas să mă strecor
La muzele prea binevoitoare,
Poeme-aș scri pe gustul tuturor,
Și la iveală-aș da, în graba mare,
Un basm asirian sau grec, ușor –
Întrețesut cu-orientale pilde
Și obiceiuri din Apus – l-aș vinde.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LII

Dar faimă n-am (un dandy – abia pornit
Prin lumea neagră. Versul fără har
L-agăț de prima rimă ce-am găsit
În Lexiconul Walker – n-am habar
De-i rea sau bună, nu-s neliniștit
De critica subțire. Așadar,
Să mă cobor în proză-ar fi firesc,
Însă la modă-i versul; stihuiesc

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LIII

Deci, contele căzând la învoială
Cu Laura, s-au înțeles deplin
Vreo șase ani. Au fost, fără-ndoială,
Și nori pe bolta cerului senin.
Se ciondăneau, dar se-mpăcau. E-o boală
De care scapă-n lume prea puțini:
Și cei sus-puși și oamenii de rând
Se ceartă, păcătoșii, când și când.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LIV

Legați printr-o iubire vinovată
Ei n-o duceau, cu toate astea, prost.
Bărbatul tandru, doamna minunată,
Și lanțul, slab: să-l sfârteci n-are rost.
Nu-i îmboldea mai nimeni. Rar, vreodată,
Pioșii-i dau la dracu. Dar n-a fost
Să-i ia, căci dracul are-o socoteală:
Pe păcătoși îi lasă drept momeală.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LV

Erau și tineri. Ce-ar fi tinerețea
Fără iubire? Dragostea ce-ar fi
Fără junețe? Ea-i dă frumusețea,
Dulceața, duhul, dorul de-a iubi.
Dar vremea îi întunecă noblețea
Și minte nu te-nveți cât ai trăi:
Îndrăgostiții, chiar dacă-s bătrâni,
Deși ridicoli, tot geloși rămân.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LVI

Fiind în carnaval, precum mai sus
Prin strofa douăzeci, o mai spusei,
Ca invitații care s-ar fi dus
La balul doamnei Boehm, la fel cu iei,
Se pregătise Laura, căci nu-s
Deosebiri. Dar, după obicei,
În carnaval, dănțuiala ține
Vreo șase săptămâni, ba și mai bine.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LVII

Pe Laura n-am lăudat-o-n van:
Când se-mbrăca n-avea pereche-n lume,
Ca îngerul pe firma unui han
De fragedă, ca frontispiciu-aș spune,
Al unui magazin, cu tot ce-n an
E mai modern, mai șic, iar între nume
Și poze, hârtiuțe cu dichis:
Să nu se ia pe straie ce e scris.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LVIII

S-au dus la Ridotto: sală-n care
Dansează, ciugulesc și joacă iar.
Era un bal mascat, dar asta n-are
Însemnătate; cam ca Vauxhall, doar
Că ploaia nu dă buzna la serbare.
Lume de toată mâna, furnicar
Împestrițat. (Vorbind așa, se cheamă
Că n-aveți pentru ce să-i luați în seamă.)

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LIX

Zicând: „o adunare-mpestrițată”
Înseamnă că-n afară de amici.
De tine și de-o sută încă, toată
E o îngrămădeală de calici,
E drojdia care deprinde-ndată
Apucăturile acelor nici
Trei sute filfizoni, numiți: „de lume”;
Nu știu, deși-i cunosc, de ce anume.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Beppo – strofă – LX

În Anglia așa-i, sau fost-a numa
Când dandy-avură dinastia lor,
De bună seamă moșteniți acuma
De-o altă clică de imitatori,
De alții imitați. Se-alege bruma
De regii modei – totu-i trecător,
În lume faima mulți și-o pierd și pier
De dragoste, război, și-ades de ger.

Traducere de Virgil Teodorescu
„Poeme” – Ed. Minerva 1983

Sursa: https://poetii-nostri.ro/george-gordon-byron-**-beppo-%E2%80%93-strofa-xxxi-%E2%80%93-strofa-lx-poezie-id-30896/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *