https://blog.revistaderecenzii.com/

Te-nnăbușai în pâcla încinsei atmosfere,
O! tu, noian de lavă ce-aveai să fii pământul;
Făptura nu sunase din trâmbiți de cratere,
Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul…

Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare
Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier,
Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare,
Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer!

Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată
Din zâmbetu-i albastru desfășură spre tine;
O clipă-a fost… și totuși, sclipirea ei curată
Te-a înfrățit de-a pururi cu sferele senine.

De-atunci, spre-o altă lume fluida-ți formă tinde…
Cu slava-ntrevăzută un dor fără de sațiu
Ar vrea să te-mpreune… și, ca s-o poți cuprinde,
Tentacule lichide îți adâncești în spațiu.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/ion-barbu-lava-poezie-id-37611/