https://blog.revistaderecenzii.com/

Un simigiu oarecând
    Covrigi, simiți încărcând,
A umblat din sat în sat
    Și schimbând, pe oau i-au dat:
Deci tabla-n cap dacă ia
    Cu acele oau pe ea,
Se întorcea la oraș
    Ca și un negustoraș.
Dar pe drum când să ducea,
    Se gândea și plan făcea:
„Cum sunt – zise – aste oau,
    Tot bune, proaspete, nuoau,
Care-s cinci sute, să zic,
    De vor prisosi, nu stric,
D-oi sta la cloșci să le pui,
    Tot oul o să-mi dea pui.
Să zic acum c-a crescut
    Și găini mari s-au făcut,
Aste-ntr-o zi peste tot
    Cinci sute de oau îmi scot.
Să le vânz ca un sărac,
    Ceva părăluțe fac.
Cinci sute de găini dar,
    Clocind o să-mi dea pui iar,
Fiecare douăzeci.
    Ho! ho! Stane, unde pleci?
Stăi să vedem câte fac,
    Apoi cum o să mă-mbrac!
Socoteală prea nu au,
    Cinci sute de cloșci îmi dau
O sută de sute-n cap
    Hait! de sărăcie scap.”
Când zise „hait”, bucurat,
    Își uită că e-ncărcat.
Și sărind sus ca un țap,
    Dete tabla peste cap,
Oule pe jos turti
    Și planul își izbuti.

Mulți mari lucruri socotesc
    Și nici nu isprăvesc.