https://blog.revistaderecenzii.com/

Unul avînd opt feciori,
Tot mari, ajunși negustori,
În pat bolnav cum ședea
Și sufletul vrea să-și dea,
Fără să lase înscris,
Numai atîta a zis:
-Al meu mult-puțin rămas
La un fecior tot îl las.
Dar n-a numit, la Coman, Vîlcan,
La Stan, la Bran, or la Nan.
După ce dar l-a-ngropat,
De ceartă s-a apucat,
Vrînd fiecare fecior
Să fie moștenitor;
Trăgea tot în partea sa
Ș-altor nimic nu lăsa.
Daca văd că nu să-mpac,
Ci mai mult gîlceavă fac,
La judecată să duc
Și să arate apuc
Că de către răposat
Diată nu s-a lăsat.
Ci-a zis: Tot al meu rămas
La unul din voi îl las.”
Judecata a răspuns:
-Aici e sicret ascuns,
Ci mergeți de odihniți
Și dimineață veniți
Toți cu cîte un ciomag
(Să vază cui a fost drag).
Deci a doua zi viind
Și în-mîini bîte țiind,
Județul cum i-a văzut
Să ardică din șezut
Și își dă al său cuvînt,
Zicînd: -Aideți la mormînt.
Dacă au ajuns aci.
Să-l dezgroape porunci,
Și dînd cu bîtele-n el,
Să-l întrebe-ntr-acest fel:
Taică! pe care fecior
Ai lăsat moștenitor?”
Ei porunca ascultînd
Și precum a zis făcînd,
Unul privea și plîngea
Ceilalți cînd îl ciomăgea.
Judecătorul văzînd
S-a răstit la el zicînd:
-Pentru ce și tu nu dai?
Ce te uiți așa și stai?
El răspunse: -Ce fel cu
Poci să bat pe tatăl meu?
Nu dau în el d-aș ști chiar
Că-nu iau nimic măcar.
Județul strigă atunci:
-Ajunge nu-i mai dați munci.
Îată, mortul a vorbit
Ș-a spus cin’ l-a fost iubit,
Acest dar al său fecior
Va fi si moștenitor.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Feciorul_mo%C8%99tenitor