https://blog.revistaderecenzii.com/
În negrul pământ se odihnește sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.
traducere Christian W. Schenk
Comentariul traducătorului
Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, „Angelei”, „O Johanna”, „Lui Lucifer”, „Lui Novalis”. Lor le pot fi alăturate „Cântece de rozariu”, „Pentru Sora”, poemul „Pruncului Elis”, precum și dedicația anonimă „Celor amuțiți”. Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziții și nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parțial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. „Angela” și „Johanna” sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
„Lucifer” este o figură a mitologiei germane și, evident, creștine. Numai că „Novalis”1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârșitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept „Epitaf”. În plus, primul vers „Trăiește mai departe cântul în casa de dureri înnoptată ” se potrivește unui epitaf. Cine se odihnește aici este caracterizat ca „sfântul străin”, unde „străin” cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creștine sau îngerilor. Faptului că acest „sfânt străin” este un poet, Trakl îl deplânge „Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea”.
Să ne amintim de „Torquato Tasso” al lui Goethe: „Și când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr”. De asemenea, „el plecă in timpul înfloririi” evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecați înainte de vreme.
„O floare albastră” s-ar putea referi la Duminica Floriilor, așa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în „sfântul străin”.
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, „Lui Tieck” (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu „Un copil plin de melancolie și plin de loialitate / aruncat într-o țară străină” – acolo găsim „străinul” ca posibilă matriță poetică a lui Trakl.
Și imaginea „În negrul pământ” are, de asemenea, o corespondență în textul lui Novalis: „Și cum stă și citește și privește spre negrul pământ”.
Și la Novalis, anotimpul plecării, ca și Trakl, este primăvara. Dar aici referințele nu merg mai departe. „Copilul” lui Novalis se întoarce la „casa tatălui său”, în timp ce „străinul” lui Trakl „plecă in timpul înfloririi”.
Christian W. Schenk
NOTE
1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet și dramaturg romantic german, traducător și critic. Sfătuitor și prieten al poeților romantici. Influență asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.
din volumul Georg Trakl, Versuri, traducere Christian W. Schenk, editura Timpul, 2018
Sursa: https://poetii-nostri.ro/georg-trakl-lui-novalis-poezie-id-37591/