https://blog.revistaderecenzii.com/
El e:
cel mai frumos,
cel mai înalt!
El e:
cel mai iubit,
și cel mai crezut!
El e:
cel mai blând
și cel mai aspru!
El e:
cel mai puternic
și cel mai învățat!
El e:
martorul bunului-simț
și martorul a tot ceea ce se vede.
El e:
dușmanul rațiunii,
pentru că rațiunea nu se poate vedea
cu ochii.
El spune:
contemplația distruge bunul-simț.
El spune:
lipsa de timp păstrează proporțiile
bunului-simț.
El spune:
existența noastră este pricina
bunului-simț.
El spune:
bunul-simț este pricina
rațiunii.
El se obosește să mai adauge că:
rațiunea este intermediară
între bunul-simț tânăr
și bunul-simț bătrân.
El recomandă:
a da curs bunului-simț
înseamnă a da curs adevărului mare,
iar
a da curs rațiunii
nu este decât o pregătire
pentru bunul-simț viitor.
El are:
cea mai înaltă frunte
cele mai frumoase sprâncene
cei mai arzători ochi…
Restul e o pendulă
între „nu știu ce” și „nu știu ce”.
El s-a născut,
a trăit,
a murit.
Bunul-simț ne spune aceasta.
Rațiunea însă neagă aceasta.
Dar rațiunea pregătește
următorul bun-simț.
Eu sunt următorul bun-simț.
Atât despre Ptolemeu.
Atât despre mine.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/nichita-stanescu-despre-infatisarea-lui-ptolemeu-poezie-id-42565/