https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul de poezii „Mickiewicz” , traducere de Miron Radu Paraschivescu, Ed. Tineretului, 1959

În cârd cu cei de-o seamă, cântam şi eu iubirea.
Mă lăudară unii, alţii şoptiră-ncet:
„Numai iubire, jale şi chin e ăst poet,
Nimica alt nu ştie, sau i-o lipsi simţirea.

Un om în toată firea şi copt la minte pare,
La ce se-nflăcărează de parcă-i biet băiet?
Îl dăruiră zeii cu versul de poet
Doar spre-a vorbi de sine în fiece cântare?”

Povaţă grea! Simt duhul sublim că mă inspiră,
Iau lui Alceos lira, iar lui Ursin secretul,
Abia încep şi ceata se-mprăştie cu-ncetul
Şi fel de fel de svonuri în urmă-i se stârniră;
Rup struna, deci, şi-n Lethe îmi svârlu surda liră.
Cum e auditorul, aşa e şi poetul.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/adam-mickiewicz-scuza-poezie-id-7306/