https://blog.revistaderecenzii.com/

Fiindcă eram un trist şi grav sfetnic,
Înţelept întru toate şi înaintat în vârstă,
Am părăsit această nebună lume şi mantia
De gheaţă pe care o poartă moşnegii.
Eram puternic, sau cel puţin aşa ziceau
Tinerii ce-n joc mânuiau sabia;

Dar am părăsit această nebună lume şi sunt vesel,
Sunt vesel în alt fel, cum mi se potriveşte.
M-am încolăcit de trunchiurile de frasin,
Mi-am ascuns chipul în locul unde stejarul
Îşi întinde asupră-mi frunzişul, departe de mine
Am zvârlit jugul îndărătnicelor obiceiuri lumeşti
Şi mi-am aflat soţie în liniştita scorbură
De la Mar-nan-otha,
Ce mai demult fusese lemn de corn.
La îndemnul ei lăsat-am vechea viaţă
Şi ea mi-a domolit zelul de sfetnic,
Rugându-mă să îmi încep cântarea.
Vântul, doar vântul murmurând prin frunze.
M-a-nstrăinat de viaţa de-altădată
Atât de mult că azi mă cred nebun;
Am cunoscut durerea oamenilor şi mă bucur
Căci azi le ştiu suspinul şi-amarele mustrări.
Iar eu? M-am lepădat de nebunie şi durere,
Mi-ani strâns lacrimile într-o frunză de ulm,
Le-am ascuns sub o piatră,
Şi iată că mă socotesc nebun
Acum când m-am lepădat de nebunie şi-am alungat-o,
Pentru-a putea să părăsesc cu totul viaţa lor stearpă
Fiindcă mi-am aflat soţie
În trunchiul scorburos, ei spun
Că sunt nebun,
Dar eu sunt fericit,
Da, fericit, căci dragostea nevestei mele
Inima îmi alină şi e mai dulce ca dragostea femeilor
Ce dogoreşte, sfâşie şi zăpăceşte.
Da, e adevărat, sunt vesel,
Vesel că ea îmi e soţie
Şi nimeni nu ne poate tulbura.
Când mă aflam, pe vremuri, printre tineri…
Spuneam că sunt puternic, printre tineri.
A fost odată o femeie…
… dar uit… era
… nădăjduiesc că nu se va întoarce.
… Nu-mi mai aduc aminte…
Cândva ea m-a rănit, dar…
E-atât de mult de-atunci…
Şi nici nu-mi place să-mi aduc aminte.
Îmi place vântul blând care se joacă
Printre mesteceni;
Suntem aicea singuri singurei
Printre mesteceni.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/ezra-pound-frasinul-poezie-id-31614/