https://blog.revistaderecenzii.com

După o oarecare viață politică, d. Dim. Sturdza, până la cea din urmă reintrare a d-sale în minister, izbutise să-și facă, în închipuirea mai a tutulor, o reputație, dacă nu de un foarte inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor, neregularităților, mai de multe ori numai închipuite, totdeauna exagerate până la absurd, săvârșite de partidul și de guvernul adversar politic d-sale.

Într’o țară ca a noastră, unde când afirmi ceva, nu ți se cere și dovezi, unde spiritul public nu are niciun element serios de control mai ales asupra luptelor ivite pe tărâmul științei de stat, reaua credință este de multe ori o bună temelie pentru clădirea unei frumoase reputațiuni. Ca să treci de cel mai curat, n’ai decât să ponegrești cu ori fără drept pe alții; ca să te crează lumea om cinstit și de treabă, n’ai decât să ocărăști și să osândești în vileag purtarea altora, chiar dacă dânșii au o bună purtare și mai ales în cazul acesta. Dacă vrei să înșeli lumea, a zis un filosof, înșeală-o gros, că subțire, nu ți se prinde. E mult numai până să-ți faci o reputație frumoasă, și în urmă poți fără grijă să săvârșești însuți păcatele, de care osândeai odată pe alții buni nevinovați.

În cuvântări publice și intime, în gazete, în publicații de tot felul, fățișe și clandestine – o literatură întreagă de calomnii economico-financiare – aci ca d. Sturdza, aci ca baronul de Hahn, și când iar sub cel mai discret anonim, actualul ministru de finanțe și-a petrecut viața ponegrind administrația financiară a guvernului conservator, biciuind niște pretinse gheșefturi, născocite de fecunda d-sale închipuire, și sfâșiind toate așezămintele economice și financiare ale acelui guvern, între cari mai vârtos monopolul tutunurilor. Cu încetul, izbuti să-și întemeieze o reputație vrednică de pismuit. Toată lumea, mulți chiar intre cei mai puțin naivi credea în adevăr în sfințenia contabilului-moralist dela Mazar-pașa, și în sfârșit acest călduros apărător al moralei în finanțe luă portofoliul vistieriei, apoi al lucrărilor publice și acum în urmă iar al vistieriei, unde la urma urmelor își dete arama pe față.

• *

D. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul de Finanțe, pe când Regia monopolului de tutunuri își denunțase convenția cu Statul pe motivul deslipirii Basarabiei de România, era în deaproape legături, în daraveri mari cu această Regie; se zicea chiar, că pentru niște servicii ce le aducea Regiei, d. Sturdza primea în schimb o sumă destul de însemnată. Venind la minister îndată după aceea, și fără ca daraverile d-sale cu Regia să se fi stins, d-sa aduce la începutul sesiunii acesteia în Cameră un nou proiect de lege pentru modificarea convenției cu Regia. Prin acest nou proiect, după chiar termenii raportului comitetului delegaților din Cameră, se restrânge cultura tutunului numai la șase județe; cultura pentru export se pune cu totul la dispoziția Regiei, încât se desființează în mod indirect; se înmulțesc greutățile culturii mărindu-se mijloacele de perchizițiuni și adăogându-se penalitățile pentru contravenții, sub cuvânt de a nimici cultura ilicită și contrabanda, și se micșorează rata anuală la 8.125.000, făcându-se ca Statul să intre ca părtaș la o parte din beneficiile ce va realiza Regia. Proiectul a fost, precum se știe, respins în secțiuni și în Cameră. După aceea d. Sturdza reveni acum din nou cu dânsul, prefăcut într’un chip ridicul, cum zicea chiar o gazetă radicală, adică preschimbat numai în așternerea câtorva faze și nimic mai mult. Ca și la întâia oară, proiectul căzu și de astădată.

În timpul pe când proiectul prefăcut într’un chip ridicul se afla pentru a doua oară în secțiunile Camerei, d. Manolache Costache în Senat a făcut ministrului finanțelor o interpelare, întrebând dacă este adevărat că Regia nu și-a plătit de mult ratele, și ce are de gând să facă guvernul în această privință. Iar d. Sturdza, – care în secțiunile Camerei amenința, că Regia monopolului se duce lăsându-ne în buget un minus de 9 milioane aproape, și neavând noi ce-i face și ce-i lua, – răspunzând în Senat la interpelarea d-lui Manolache Costache, afirma că guvernul este asigurat și prin urmare să n’aibă grijă interpelatorul de vreo pagubă din partea Statului.

Iată un subiect bun pentru o filipică economico-financiară, cum numai contabilul-moralist dela Mazar-pașa era în stare să le facă. Câte coloane în Alegătorul liber, câte broșuri n’ar fi scris d. Sturdza în privința unei daraveri așa de scandaloase !

Dar să trecem mai departe.

• *

În zilele trecute vine de la Cameră în Senat proiectul pentru baterea celor 25 milioane argint în bucăți de câte 5 franci. Acest proiect așa cum era votat de Cameră, conținea un articol, care prescria ca baterea nouei monede să se facă la Bruxelles.

În secțiunile Senatului s’a ridicat o adevărată furtună în contra acelui articol. Cum ? Când aveam în țară un palat al monedei, unde se pot bate bucățile de argint cerute, tot așa de bine și mai ieftin decât în străinătate, noi să ne batem bani la Bruxelles ? Și tocmai d. Sturdza, românistul, naționalistul cel mai fierbinte, să ceară una ca aceasta ? Nu se poate, au zis unii dintre senatori, neapărat că n’a fost precugetare la mijloc; a fost o greșeală; de sigur d. Sturdza și-a uitat sau n’o fi știind că avem și noi un palat al monedei. Alți senatori însă, cari auziseră că un oarecare bancher sau un om de afaceri din Bruxelles se află aici tiptil și stă închis într’un hotel din Capitală, crezură tocmai contrariu de cei dintâi, și cu toții propuseră un amendament pentru înlocuirea articolului în chestiune. Amendamentul s’a votat, și se spune cum că, imediat după votarea aceasta, d. Sturdza a dat de știre bancherului belgian, care aștepta cu palpitație trecerea articolului cu pricina și prin Senat, să-și ia giamantanul și să plece, deoarece nu mai este nicio speranță.

– Unde ești, d-le baron de Hahn, să înfierezi aceste gheșefturi, cum ziceai d-ta odinioară ?

• *

Și nu-i numai atâta.

În proiectul de lege pentru construirea liniei ferate Mărășești-Buzău, era un articol, prin care se hotăra că, în cazul când în pădurile Statului nu se vor găsi lemnele trebuincioase construirii, dânsele să se poată procura dela particulari. Toată lumea știa întunecoasa afacere a d-lor Sturdza, Ion Ghica și Comp., cu pădurea cea mare dela Adjud, afacere ce se poate numi o adevărată ruină pentru întreprinzătorii ei. O sumă de lemne tăiate, o mulțime de traverse gata pentru calea ferată zăceau și zac de mult în acea pădure, fără speranță de a se mai găsi mușterii pentru ele. Fiind însă astăzi a se construi linia Mărășești-Buzău, și aflându-se d. Dim. Sturdza la minister, se prezentă ocazie și chip de a se găsi și pentru acele mărfuri părăsite un bun mușteriu, cel mai bun, adică Statul.

– Da, însă articolul din proiect prescria, ca să se ia lemne dela particulari numai în cazul când nu s’ar găsi în pădurile Statului.

– Da, însă articolul ar fi avut puterea magică să stârpească lemnele trecute, prezente și viitoare din toate pădurile lumii, afară de pădurea dela Adjud, până la completa ei desfacere: de vreme ce se pusese în proiect, firește că nu era să se mai găsească lemne în pădurile Statului. Și pentru aceasta ne raportăm la logica economică a d-lui baron de Hahn.

• *

Atât pentru azi și încheiem cu vorba fabulistului:

Cunosc mulți liberali la vorbe mari se’ntrec

Dar până în sfârșit cu oase se înnec.

Atâta numai, că proiectul monopolului a fost respins, articolul despre baterea monedei amendat, iar cel despre pădurea de la Adjud n’a avut o soartă mai bună. D. Sturdza a scăpat de trei ori ocazia de a se înneca: nu l-au lăsat frații liberali.

II

Într’unul din numerele trecute am arătat cum d. Sturdza, după ce și-a fost întemeiat o reputație aproape universală în țara noastră de cel mai corect om de finanțe, și-a dat arama pe față la a treia intrare a d-sale în minister. Astăzi fiind ținuți a reveni asupra acestui subiect, începem prin a pune o întrebare, și adică: Este adevărat că, înainte de intrarea d-sale în minister, d. Sturdza se afla personal vârît în daraveri cu concesionarii monopolului ? Asta nu-i de tăgăduit. Este adevărat, cum am zis noi în rândul trecut, că . Sturdza primea dela capii companiei tutunurilor o sumă însemnată pentru servicii ce d-sa le făcea ? E adevărat, de vreme ce nu am primit până acum nicio desmințire în privința acestei categorice afirmări, de vreme ce Românul de ieri, apărând pe d. Sturza în contră-ne, în două coloane nu găsește loc să pomenească măcar de această afirmare, ce-am făcut-o în numărul nostru de Sâmbăta trecută.

Așa dar este adevărat, că d. Sturdza făcea trebușoare cu monopolul tutunurilor înainte de a lua portofoliul finanțelor, și cum a luat acest portofoliu, cea dintâiu treabă a fost să puie numai decât la cale afacerea acestui monopol. Vor mai fi oameni, cari să crează că în toate acestea nu-i nimic incorect ? fie; noi însă susținem că afacerea tutunurilor este o afacere în adevăr scandaloasă. Cum ? omul, care până acuma nu vedea în toate actele miniștrilor țării sale decât gheșefturi și iar gheșefturi; omul, care avea cutezanța să arunce calomnia și să atragă bănuiala publică asupra persoanelor celor mai cinstite; omul, care-și da aerul și vrea să treacă de sectar fanatic al moralei în finanțe – acest om, ieri om de treburi al companiei monopolului, astăzi, venind la minister, cea dintâi treabă pe care o face e să aducă un proiect pentru o tranzacție cu monopolul, proiect care, chiar după zisa apărătorului său, după zisa Românului, este mai avantajos pentru concesionari ? Aceasta nu este un scandal ?

• *

Dar să ne întoarcem puțin privirile înapoi, spre a face critica istoriei acestei afaceri. Înainte de intrarea din urmă a d-lui Sturdza la finanțe, d-sa fiind, să nu uităm, omul Regiei monopolului, făcea de pe banca senatorială multe zile amare guvernului radical și în deosebi d-lui I. C. Brătianu. Într’una și fără să-i dea pas de răsuflare, îl necăjea cu interpelări și lua o atitudine din ce în ce mai ostilă față cu guvernanții. Radicalii noștri, simțind că se apropie niște zile grele, – cum și fuseră în adevăr cele din urmă ale acestei sesiuni -, se gândiră că va veni curând timpul când glasul și votul d-lui Sturdza ar fi primejdioase, și împreună cu dânsele și votul d-lui Ion Ghica, – căci acesta, neavând glas, are numai vot. Așa, prin urmare, radicalii trebuiră să ia din vreme o măsură prin care să paralizeze dușmănia acestor doi frați pe atunci opozanți. Mijlocul fu lesne găsit.

D. Brătianu cunoștea cum stă d. Sturdza cu monopolul, și știa că d. Sturdza, cum e un om conștiincios, fiind îndatorat către Regie, are să se felicite de prilejul portofoliului, pentru a-i aduce acesteia cât se poate mai bune servicii. Așa dar d. Brătianu, sigur că unde bate are să i se deschidă, oferi d-lui Sturdza portofoliul vistieriei, pe care acesta-l primi cu amândouă mâinile. Atunci, d. Brătianu își zise în gândul d-sale:

Tu, prea-curatule, faci opoziție ? Am să-ți închid gura; am eu leac și pentru tine; mi-a venit vremea să te dau și pe tine de mal !

Și în adevăr l-a și dat. D. Sturdza, acel ideal de morală finanțiară întrupat, astăzi nu mai există. În locu-i avem un muritor de rând, supus, cum văzurăm, la ispită.

Atâta numai, că tranziția a fost așa de bruscă, încât lumea nu-și poate da seama bine de cele întâmplate, și de aceea ne vedem siliți a reveni mereu asupra acestui trist subiect, până ce o vom lămuri în deajuns în privința minunatei schimbări la față a contabilului moralist dela Mazar-pașa.

• *

D. Brătianu, chemând pe de o parte pe d. Sturdza la finanțe, pe de alta face semn majorității d-sale din Cameră, dându-i pe mână nobila victimă, care primește portofoliul ce i se oferă fără să simță, de grăbit ce era, cursa fraților radicali.

Proiectul pentru tranzacția cu monopolul cade odată, și d. Sturdza, pe semne tot din zel pentru Regie, – căci d-lui e conștiincios – cutează a mai înfrunta un al doilea blam din partea fraților liberali. Proiectul cade a doua oară. Între întâia și a doua cădere ale proiectului, d. Sturdza are din partea radicalilor și gazetelor lor aceea ce merită, adică o adevărată huiduială, cum numai radicalii știu să ți-o dea când te-apucă la largul lor. Aci trebue să lămurim încăodată, în treacăt, purtarea ziarului nostru față cu acest proiect, care n’a avut din parte-ne nici aprobare nici desaprobare. Noi, cum am zis și ieri, am susținut și vom susține totdeauna monopolul ca atare, nu din dragoste specială, ci fiindcă nu vedem deocamdată, pentru un condeiu de aproape zece milioane la rubrica veniturilor Statului, o dare indirectă mai sigură și relativ mai dreaptă.

• *

Astfel dar, d. Sturdza cade de două ori în Cameră, fără să mai pomenim de astădată și de căderea articolului din legea pentru construirea liniei ferate Mărășești-Buzău, articol în care se prevedea desfacerea pădurii Adjud a d-lor D. Sturdza, Ion Ghica și Comp. Afară de acestea, mai sufere și în Senat o a patra cădere cu votarea amendamentului pentru baterea argintului de 5 franci, nu la Bruxelles, cum vrea d-lui, ci la București.

În Cameră, majoritatea d-lui Brătianu, având în frunte pe ilustrul urmaș presumptiv al d-lui Sturdza și pretendent la portofoliul finanțelor, d. Buescu, respinge proiectul tutunurilor ca vătămător țării și avantajos concesionarilor monopolului. Cam scumpă, ce-i drept, dar bună lecție. În Senat, tot majoritatea d-lui Brătianu votează amendamentul-Strat pentru baterea monedei în București. Și cine aduce acestei majorități cuvântul de ordine pentru a vota amendamentul opoziției ? Un alt ilustru urmaș presumptiv al d-lui Sturdza și pretendent la portofoliul finanțelor, un redactor-administrator al Românului, care pe semne crede că finanțele Statului se pot pune la cale tot așa de lesne ca și catastifele administrației jurnalului radical. Încă o lecție, tot scumpă, dar bună și asta.

• *

Să ni se ierte deci nouă și tutulor celor obișnuiți cu respectul formelor de cuviință, legitima curiozitate ce am avut de a știi cum rămâne cu d. Sturdza după aceste lecții, pe care le-a primit dela frații radicali. Această curiozitate, noi, împreună cu toate organele opoziției, am rostit-o mereu chiar dela întâia cădere a proiectului pentru tutunuri; acum, după a doua cădere, mai rea decât cea dintâi, cum zice Scriptura, o rostirăm iar, și iată că în fine tocmai Românul ia apărarea d-lui Sturdza. Ziarul radical caută să ne facă a înțelege că d. ministru al finanțelor, cu toate loviturile pățite dela majoritățile prea supuse ale colegului său dela interne, nu are de ce să se retragă din minister. Foarte bine, răspundem noi, fie și așa; asta e chestie de obraz, și dacă nu se supără d. Sturdza de loc de cele pățite, noi nici atâta. O fi știind d-lui ceva; poate că o fi mai având de gând să aducă odată proiectul pentru tutunuri.

• *

A fost dar o simplă curiozitate ceea ce ne-a făcut a întreba cum rămâne astăzi cu d. Sturdza, și Românul se înșeală când bănuiește că nouă ne-ar părea bine ca d. Sturdza să cadă dela minister. Nu; ne pare bine din contră ca d-sa să stea acolo dacă voiește a fi tăvălit și mai mult de majoritatea nemiloasă a radicalilor.

Judecând pe d. Sturdza ca om, ar trebui să avem compătimire pentru d-sa în urma celor ce a avut să sufere din partea haitei asmuțite de colegul d-sale dela interne; însă judecându-l politicește, ne pare foarte bine că are aceea ce merită să aibă. Autorul unei întregi literaturi de calomnii economico-financiare, omul care, ca cel mai de pe urmă radical, nu s’a sfiit a arunca noroiu asupra bărbaților celor mai onești din țară, merită astăzi să fie tăvălit precum și este, și o merită atât pentru acele păcate ale trecutului său, cât și pentru necorectitudinea purtării sale de azi ca ministru.

• *

Încă puține cuvinte pentru astăzi și terminăm.

Românul pretinde că ne-ar plăcea să cadă d. Sturdza dela minister pentrucă această cădere ar pune pe guvern într’o poziție anevoioasă. Adică, să ne permită a-l întreba, cum anevoioasă ? Oare vrea Românul să înțeleagă, că guvernul s’ar afla într’o poziție anevoioasă fiind lipsit de geniul financiar al d-lui Sturdza ? Pentruce ? N’are majoritatea raicală destule geniuri finanțiare ? Nu sunt d-nii Buescu, Costinescu, Codrescu și toți membrii ilustrei comisii bugetare din Cameră ? Noi din parte-ne mărturisim, că dacă am fi, ferească-ne Dumnezeu ! în locul guvernului radical, găsindu-ne lipsiți de geniul d-lui Sturdza și având la îndemână atâtea altele, nu ne-am simți de loc într’o poziție anevoioasă. De aceea nici nu credem că ar fi acesta înțelesul frazei Românului, ci cu totul altul, și adică: căderea actualului ministru de finanțe ar pune pe guvern într’o situație anevoioasă, pentrucă, a doua zi după întoarcerea d-sale pe banca senatorială, d. Sturdza ar face urmașului său la portofoliu vreo câteva interpelări strașnice, cea dintâi în privința monopolului tutunurilor, care nu și-a plătit ratele de atâta vreme și care amenință să ne lase la veniturile Statului cu un minus de aproape zece milioane. Adică, fiul cel izgonit, destul de mâhnit chiar acum pe frații săi, cum e și rău din fire, ar da pe față în vileag secretele scandaloase ale familiei, pentru ca să-și răzbune de câte amărăciuni i s’au făcut.

Aceasta în adevăr ar fi pentru guvern o poziție anevoioasă, ce noi, pentru cuvintele noastre, mărturisim că nu i-o dorim, preferind ca, până la închiderea sesiunii cel puțin, să rămână în minister d. Sturdza, asupra căruia vom mai reveni.

• *

III

Am zis odată și o mai repetăm: între cele mai mari neplăceri ale vieții omenești este desigur și polemizarea cu minți radicale, cari pe lângă lipsa de judecată se mai bucură și de darul relei credințe.

Noi nu suntem aceia cari am ridicat cel din urmă chestiunea situației ministeriale, ce s’a creat d-lui Sturdza după a doua cădere a proiectului său pentru tutunuri, respins de Cameră pe motivul, că este mai avantajos pentru concesionarii monopolului.

Desbătând această chestiune, am întrebat: este adevărat că d. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul Finanțelor era amestecat personal în daraverile Regiei ? Și am adăogat că aceasta o știe toată lumea, și prin urmare nu-i un lucru de tăgăduit, așa că și Românul, care apără pe d. Sturdza, se face că n’aude această gravă întrebare și nici nu pomenește măcar despre dânsa.

Apoi am mai întrebat limpede și deslușit: pentru un aprig critică-tot finanțiar, cum fusese până acum d. Sturdza față cu oameni buni nevinovați, este oare corect ca, după ce a fost amestecat ca particular într’o afacere, să aducă, odată cu venirea sa la minister, un proiect de tranzacție între stat și întreprinzătorii acelei afaceri, mai avantajos acestora din urmă ?

Aceste întrebări le-am pus noi, și Românul, apărând pe d. Sturdza, nici gând n’a avut să ne răspundă la ele. Am arătat după aceea, cum credem noi că radicalii cu intenție au vârît pe d. Sturdza în situația grea, în care e d-sa astăzi; iar la zisele Românului, că noi vrem să desbinăm guvernul radical dorind a-l vedea pus într’o poziție anevoioasă prin retragerea d-lui Sturdza, am răspuns că nouă ne pare bine ca d. Sturdza să rămână în ministerul radical, spre a avea din partea roșiilor pedeapsa meritată pentru insinuările calomnioase, ce d-sa le-a aruncat odinioară fără nicio sfială și cumpăt asupra celor mai onești bărbați politici ai țării.

Publicul imparțial și cu judecată știe că atâta am zis în articolele noastre privitoare la d. Sturdza, atât și nimic mai mult; n’am făcut prin urmare alta, decât am calificat de absolut necorectă purtarea d-lui Sturdza ca ministru.

Astăzi, Românul, supărat firește că arătăm publicului perfidia fraților radicali față cu mult încercatul d. Sturdza, ne aruncă în primul său o filipică înflăcărată, care nu se poate califica decât ridiculă. Organul radical ne dojenește, că de ce atacăm partidul său și pe d. Sturdza, încercându-ne să aducem desbinare între frații roșii, și declară că are o opinie cât se poate de rea întrucât ne privește. Opinia rea ce o are Românul despre noi o prețuim tot atâta cât și opinia bună, ce o avem din partea oamenilor cuminte și de treabă. Îi mulțumim din toată inima de onoarea ce ne face, și sperăm că niciodată nu-și va schimba această opinie, ceea ce pentru noi ar fi cauza unei mari mâhniri. Dar nu e numai atât. Românul ne acuză de calomnie și pretinde că pentru una ca asta, în orice altă țară, noi am fi chemați înaintea tribunalelor spre a ne lua meritata răsplată.

La aceste ridicule rânduri ale gazetei din ulița Doamnei, – după ce respingem acuzația ce ni se aduce, deoarece, cum arătarăm mai sus, această acuzație este absolut falsă, – răspundem că n’am avea deocamdată o altă dorință mai mare decât a fi chemați în fața tribunalelor, pentru a lămuri mai pe larg prin viu graiu ceea ce n’am putut lămuri îndeajuns în strâmtul spațiu al ziarului nostru. Din nenorocire însă, nu sperăm a ni se realiza această vie dorință, de vreme ce știm cum că, oricât s’ar bizui obrazele radicale că duc la tăvăleală, nu ar avea cutezanța, astăzi mai ales, să se expună a auzi apăsarea ce am fi siliți s’o facem prin viu graiu în fața tribunalelor.

Oricum însă, Românul, cu cutezarea cinică ce-l caracterizează, ne-a aruncat acuzația ridiculă de calomnie. La aceasta, noi răspundem iarăși prin câteva întrebări.

Cine a aruncat adevărate calomnii asupra tuturor bărbaților politici ce nu împărtășeau teoriile și părerile cutare sau cutare ?

Noi ? sau Românul și cu baronul de Hahn ? Cine a dat la lumină o întreagă literatură populară de insinuări calomnioase, spre a atrage cu rea credință bănuiala publică asupra tuturor acelor ce nu se închinau în numele tatălui C. A. Rosetti, al fiului I. C. Brătianu ș’al sfântului spirit al lui Carada ?

Noi ? sau Românul și cu baronul de Hahn ?

Și – măcar că trebue să fie foarte necăjiți domnii dela Românul din pricina zilelor grele ce le va fi făcând d. Sturdza astăzi, în urma lămuririlor publicate de noi – oare n’ar trebui dânșii să roșească că au avut nesocotința ridiculă de a scrie rândurile ce le citarăm mai sus ?

Ne mai având nicio speranță în judecata și buna credința minților radicale dela Românul, facem apel la publicul imparțial să răspunză la aceste întrebări.

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Fra%C8%9Bi_radicali_%C8%99i