Pastel mecanic de Ion Minulescu

https://blog.revistaderecenzii.com

lui George Oprescu

Monocromia dezolantă a unei dimineți ploioase
Mângâie agonia tristă, dar gravă-a unui tren de marfă,
Ce-și fluieră impertinența prin trei supape ofticoase
Și urcă panta-n resemnarea bemolilor ce mor pe harpă
Într-o capelă funerară.
Cu miros de făclii de ceară
Și vagi parfumuri de tămâie,
Eau de Cologne
Și chiparoase.

Pe Valea Oltului
Sau poate pe Valea Prahovei…
Decorul
E-același peste tot când plouă.
Și-aceleași agonii profane
Schițează orice tren de marfă
Când vrea să calchieze zborul
Expreselor ce urcă panta cu grații de aeroplane!…
Aceleași agonii banale
Și-același trio de semnale
Imploră mila dimineții
Și plictisește călătorul…

Monocromie verde:
Munții și brazii par de mucava ―
E pastișarea dezolării și-a neputinței animale,
Ce-și urcă-adeseori Calvarul, cu trenu-alături, pe șosea.
E parada fanteziei și-a inspirărilor vasale…
Pastel mecanic ―
Năzuință
De artă nouă
Și știință ―
Cézanne te-ar fi pictat într-altfel
Eu însă te-am văzut așa!…

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Pastel_mecanic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *