https://blog.revistaderecenzii.com
Despre apus, unde Transilvania se mărginește cu România, Moldova mai peste tot e împresurată cu munți înalți, de unde Romanii o numia și Dacia muntoasă; iar cealaltă parte a ei despre răsărit, are câmpii foarte producătoare. Munții sunt învescuți din fire cu arbori fructiferi și pomi, care pe aiurea caută a-i produce prin artă. Printre munți curg pâraele cele mai limpezi, care se varsă din sus cu sunet desfătat și aseamănă aceste părți de loc cu cele mai frumoase grădini. Câmpiile dau cu îndestulare semănături pe care aerul rece al muntelui nu le lasă a crește.
Muntele cel mai înalt este Ciahlăul, care de era cunoscut celor vechi, nu era să fie mai puțin celebru în fabulele lor, decât Olimpul, Pindul sau Pelia. El se află în ținutul Neamțului, nu departe de sorgintea Tăslăului; mijlocul lui totd’auna e acoperit de zăpadă, iar vârful lui nici odată, pentrucă pare a fi mai înalt decât norii cei de zăpadă.
Din piscul lui, care se înălța foarte în foma unui turn, se vărsa un pârâu foarte limpede și cu mare sunet se repede peste stânci în Tăslău. În mijlocul muntelui se vede o statuă de peatră, foarte veche, de cinci coți înnaltă, care reprezintă o babă înconjurată de 20 oi; dintru a căreia parte firească curge necontenit un izvor de apă și cu greu poate cineva să ‘nțeleagă, dacă natura și-a arătat în acest monument jocurile sale, sau dacă s’a lucrat astfel prin mâna vreunui maestru iscusit. Pentrucă această statuă n’are o bază pe care să fie așezată, ci e ‘mpreună crescută cu restul stâncei, iar pântecele și spatele îi sunt libere, și măcar de s’ar admite că crăpăturile s’ar fi uns cu oarecare var artificios, precum înșine nu negăm că asemeni descoperiri ale celor vechi se vor fi perdut în cursul timpului, dar totul nu poate lesne să se înțeleagă, în ce chip acel canal s’a adus prin picior în partea naturei, pentrucă prinprejur nicăeri nu se văd urme de fântână sau vre-o albie de apă. Se poate cu adevărat să fi servit păgânilor pentru cultul idolilor, ai cărui închinători erau obișnuiți ori prin mijloace firești, ori prin farmece a face lucruri care să aducă minuni și cugetări de dumnezeire pentru prostimea cea lesne credincioasă.
Înnălțimea cea mare a muntelui se poate cunoaște din aceea, că el tocmai dela Acherman, care cetate este de 60 de ceasuri depărtate de dânsul la vreme limpede. la apunerea soarelui, se poate vedea tot și așa de curat ca când ar fi aproape, care lucru cu greu se poate zice pentru alți munți, până și pentru cele mai vestite piscuri, după cum socotesc eu.
Pre dealurile de prinprejur, se găsesc prăbușite în petre, urme de cai, de câini și de paseri, asemenea ca când ar fi trecut pe acolo vreodată o călărime mare. Locuitorii povestesc pentru acest lucru multe basme, însă cercătorii naturii cei poftitori de știință, să ispitească adevărul acestui lucru.
Mai este încă și altă întinsoare de munte, ce se numește de locuitori Ercul, spre miazănoapte la apa Cirimușul, în cotul unde se împreună hotarul Moldovei cu al țării Leșești și al Ardealului, carele pentru înnălțime nu este de a se asemăna cu celălalt. Iară pentru alt osebit fenomen firesc, care pre aiurea nu s’a mai văzut, este iarăși de a se socoti.
Adecă: locuitorii culeg roua care cade pre frunzele buruenilor, mai nainte de a răsări soarele și puind-o într’un vas, găsesc pe deasupra apei plutind cel mai frumos unt, care nici la miros, nici la floare, nici la gust, nu are osebire de untul celălalt, dar nu este preste tot anul, ci numai trei luni, Martie, Aprilie și Mai. Untul acesta are în sine atâta putere de hrană, în cât când suie oile la munte, întru acea vreme se ‘nădușe de multa grăsime. Pentru aceia păstorii cari știu, își opresc turmele lor în lunile acelea, numai la poalele muntelui.
Munții noștri nu au lipsă nici de acele daruri, care aduc munții, adecă metaluri. Însă mai înainte n’au îngăduit săparea lor, atâta îndestularea domnilor, cât și lipsa de băeași. Iară spre vremile noastre, au împedicat-o știuta lăcomie a Turcilor, și frica, că de vor umbla săpând vor perde împreună cu țara încă osteneala, și rodul ei. Dar cum că munții nu sunt săraci de acest fel de comori, ne adeverează pâraele care curg din trânșii. Pentrucă acelea fiind înguste și umplându-se de multe ori cu apă de ploae, sau cu topirea omătului, se varsă din gârla lor și după ce scad iarăși, remâne apoi pre locul acela unde au vărsat, niște nisip, în care se găsesc mulțime de grăunțe de cel mai curat aur. Pre care le strâng țiganii și curățindu-le, scot atâta aur dintr’însele, încât pot să aducă Domniei în tot anul în loc de bir, câte 1600 dramuri. Pe malul Nistrului în ținutul Hotinului, nu departe de cetate, se găsesc gurile de fier însuși din fire făcute, care sunt așa de rotunde, încât fără de a le mai lucra poate cineva să împuște cu dânsele. Însă materia lor este atâta de proastă, încât la nimic nu poate să slujească, până a nu se topi în foc; și mai înainte până a nu se lua Hotinul, le căra cu grămădire la Camenița. lară în vremea de acum gândesc că cu greu vor lăsa Turcii, ca spre stricăciunea lor să le strângă Leșii și să le aibă cu îndestulare la război.
În ținutul Bacăului nu departe de târgul Trotușul, sunt ocne foarte bogate de sare, care n’au trebuință de nici un meșteșug pentru curățit, căci săpând pământul de un cot sau doi de adânc, se gășește sare prea curată, care se prevede ca cristalul și nu este amestecată cu pământ nici cât de puțin; și aceste ocne nici odinioară, nu i-au sfârșit, măcar deși lucrează într’ânsele multe sute de oameni, pentrucă în tot locul unde se tae drobii cei de sare, lasă într’un loc și într’altul, stâlpii de acest cristal de sare, ca să sprijinească pământul boltiturilor și să aibă loc de a se lăți vinele acele noui; și așa apoi boltele acestea, atâta se umplu de sare până în douăzeci de ani; încât nici se cunosc că au fost deșertate vre odată; și se găsesc într’însele uneori pești împreună crescuți, cari n’au deosebire de peștii cei firești cari se află prin pâraele de prin prejur.
Și într’alte locuri se mai găsesc multe ocne de acestea, însă domnii au oprit să nu se destupe, pentrucă nu fiind prea multă sare să-i scază prețul, fiindcă acele ce se lucrează ajung în destul pentru trebuință.
Încă și dealuri întregi sunt în Moldova, care se văd a fi pline de sare, luându-se fața pământului deasupra lor.
Dela această sare nu numai Domniea, ci și toata țara are mare folos; osebit de locuitori, vin și dela Bugeag și dela Crim, încă și dintre alte țări mai depărtate și o cară în toți anii cu corăbiile.
Silitra o fac mai în tot locul, pentrucă pământul Moldovei este negru și silitricios.
Pre Tăzlăul sărat nu departe de satul Moinești, în ținutul Bacăului, curge dintr’un izvor păcură cu apă amestecată, cu care se slujesc țăranii pentru unsul carelor și zic, că de s’ar putea scurge bine de apă, ar fi cu mult mai bună pentru trebuința casei decât dohotul.