https://blog.revistaderecenzii.com
Trad. de Șt. O. Iosif
Arborii-nfloriți răsună,
Cîntă cuiburile-n slavă…
Cine-i oare capelmaistrul
În orchestra din dumbravă?
Pițigoiul care-ntr-una
Dă din cap cu-atîta fală?
Ori pedantul cuc ce-și strigă
Numele fără greșeală?
Este oare cocostîrcul,
Care, tacticos la pasuri,
Calcă-nfipt pe lungi picioare,
În acest concert de glasuri?
Nu ! În inimă-mi trăiește
Cela ce conduce corul…
Tainic simt cum bate tactul,
Și socot că e amorul.