https://blog.revistaderecenzii.com

— Dar cu, oare nu mi-ain jertfit onoarea
pentru tine?
— La tine templul e mai plin de zei, poate
prea mulţi…
£ — Dar tu m’ai momit întâi — căci dacă nu
cădeam la început, poate rămâneam castă…
— „Poate” acela e tare vinovat în lumea
asta…

— Să crezi… bărbatul meu era cel mai frumos tânăr al timpului, voinicul vocvod, cum îl
numiau prietenii de atunci ş’a rămas şi azi un
bătrân în putere…
Vranda tuşeşte în sec ş’apoi căscând desgustat
se curmă iaraş cu coatele pe genunchii strânşi.
— La Madrid, în. poziţia mea, înţelege, a
trebuit să mă instalez somptuos… Apoi recepţiile, serbările delà curte, facerile de bine…
— Auzi? — te-au convertit catolicii la milă…
— Cu prilejul unei bătăi cu flori, am plătit
un buchet primit din mâna reginei, c’un cek
de cinci sute de mii de franci… a doua zi, natural, mi-a trimis prin mareşal o scrisoare de
mulţumire… «
— Ce risipă şi câtă onoare…
— Intrat în graţiile curţei, am căutat şă-mi
ţin locul… echipaje, lachei, grajduri pentru
curse şi baluri la ambasadă… Gândeşte-te, nu
se putea altfel, sunt prinţ şi-mi reprezentam
ţara şi pe regele meu…
—: Câtă mândrie!…
— In primul an, la o serbare de familie a
curţii, pe când regina se pregătia să se ducă
cu suita la catedrală, oamenii mei tocmiţi anume şi’nşiraţi în lungul drumului, au aşternut
ça prin farmec toată calea numai cu petale de
trandafiri albi…
— Ce feerie!

— Poporul spaniol, exaltat de această minune, striga înebunit de entuziasm: „Trăiască
prinţul valah”… Un moment dat nu se ştia cina
stăpâneşte Madridul, an sau regina…
— Ce gest!… Mi te revăd ca-n timpurile
bune…
— Am dat nobilului popor să bee şampanie
din belşug, iar copiilor le-am svârlit sferturi
de, napoleon… _ .,
-T- Ce fericit ai fost!…
— Vezi bine, dar toate acestea nu se .potriviau cu micul meu venit de opt sute de mii
de franci anual… Guvernul n’a vrut să-nţeleagă –
•că lucram pentru ridicarea patriei; şi nu-mi trimetea decât nimica toată pentru reprezentaţie…
Ş’aşa mi-am vândut domeniile şi tot ce-am
avut…
— Dar, bine zici… ce-a fost cu ‘ministrulFranţei, am cetit c’ai fi avut un conflict şi gazetele de aici au fost cam aspre…
__ — Nişte mojici… hm! gazetarii noştri, ce-nţeleg ei, când e vorba de onoare…
—■ Aţi avut ş’un duel mi se pare?…
—*-.E un simplu monsieur, care scrie mi se
pare chiar şi istorie… înţelegi acum1 cu cine am
avut aface… La ambasada franceză eră băl,
mJam hotărît să merg, cu toate că ministrul se
purta cam grosolan cu mine, râdea adesea de
nobleţă, tu ştii, ei sunt .‘republicani şi de aici
gelozia… S’â indignat că m’am dus cu metresa
mea, o fată foarte nobilă… de caracter… Eu
n’aş fi luat-o, dar ea a plâns şi s’a rugat. N’ai
idee ce înclinare la femeile acestea de a şti ş’a
se vârî prin toate… Am cheltuit două sute de
mii de franci cu gătirea iei, dar era adorabil
pusă,.. Mă hotărîsem! s’o prezint drept soră
mea. Ministrul însă a cunoscut-o şi când să pătrundem în sală, ‘franţuzul nervos şi nebun strigi
la mine: „România are locul său aici, dar metresa ambasadorului să iasă afară”… M’am iritat, ea a prins să strige şi femeile acestea sunt
foarte rele la mânie. Ş’a aruncat diadema, a
asvârlit cerceii, ş’a smuls părul, îşi asvârlea
fustele până când a scos-o lacheii afară pe
braţe…
— Oricum, n’ai făcut bine…
— Ne-am bătut pe urmă… din trei porniri
m’am ales c’o sgârietură la nas… de aceea ţi
se pare ţie aşa urât…
— Din duel?… a, ce erou, să mă ierţi! Rana
din duel e mai mult decât un cordbn franţuzesc…
— Nu puteam’ să las nespălată o insultă…
era vorba de prestigiul ţărei, — înţelegi tu…
De data asta ş’a supt gura mai prelung şi
cu poftă, fără să mai strângă pleoapele, se
părea că amintirea îi aprinsese îndeajuns privirea.
— Ş’acum vrai să părăseşti, lumea aceea de
miracole, ca să te afunzi în monotonia asta
proastă de-aici din ţară!…
— Trebuie! Acolo am datorii, pe creditorii
de aici cel puţin îi pot da afară când m’or
plictisi cu vizitele…
— Ai de plătit mult?
— Mm… un moft, câteva milioane, dar cum
sunt strimtorat, e cu neputinţă să fac faţă…
— Cu ce ai mai rămas atunci?
— Cu leafa mea de general în retragere…
w Ş’afe să te mulţumiască viaţa stearpă de
pensionar?
— Nici nu mă ^gândesc… mie-mi trebuie activitate, n’aş putea să stau degeaba… înţelegi
tu, energia…
Ş’aici trece peste suptul gurii, ca să s’arate
vioi.
— Totul depinde de tine, e vorba să nTajuţi.
Primul ministru, care după cât înţeleg poate
prea mult, respectă pe Bogdan, nu-i refuză nimic, să te pui pe lucru şi să faci pe bărbatu-tău
să ceară pentru mine prefectura de Constanţa…
— A, ţi-e dor de mare şi linişte…
— Mi-au recomandat şi doctorii. — Pe urmă,
acolo, ca prefect învârteşti multe…
— Iţi făgăduesc.
— Atunci pot să-mi şi fac cărţile de vizită..
— O, nu aşa degrabă, mai rămâi cu noi, eşti
ca un întors delà luptă, ai multe minuni de
povestit…
Vranda-şi strânge ochii desgustat, căzând iarăşi în îngăimiala lui obosită, de om sătul de
toate.
— Mi-i aşa ‘de bine aici în tovărăşia tay
Pazo dragă… uite…
Ş’aici cască odată îndelung.
— Nicăeri n’am fost mai în toane şi mai
fericit…
— Eu, îmi aminteam adesea de noi…
— Apropos… dar bărbatu-tău ce-i acum?…
Pe chipul ‘Aspasiei trece un nour de întristare.
— Simplu Preşedinte al Camerei…
înainte îi erau rezervate Externele, cum
să face de-a dat îndărăt.
— Prostia lui… Nu-1 ştii cum le toarnă el
boacâne, nu se poate opri niciodată să nu se
facă de râs… un om blestemat să rămâie în
umbră… Acum cinci ani, la Zece Mai, s’a dat
un festival la Ateneu. Era şi regele cu tot

corpul diplomatic. Vorbia un profesor universitar. A rjidlcat pe rege, a pomenit de mândria
noastră naţională, a spus de toate, aşa cum
sunt înjghebate sosurile acestea de ocazie. Ştiu
că încheiase, comparându-ne c’un Hercule, care
se odihneşte pe trofeele lui… Muşat se scoală
tremurând — eram tocmai în loja din faţa regelui — şi-ndreptându-se către mulţime, în- •
cepe-a tuna: — „Eroul abia ş’a început întreprinderile, nu-i timpul de odihnă, are .nevoie
mai mult decât oricând de încordare… Zece
Mai trebuie să fie zi de îmbărbătare… Basarabia, pielea de leu, a fost smulsă cu neruşinare din spatele eroului, iar inima lui e sfâşiată de vulturul Sfântului Ştefan… Să nu se
uite, că Bucovina, ‘cununa noastră de măslin,
e pângărită”… şi ecetera… Sala a sbucnit în
urale, un sfert de ceas a fost un delir…
— Pricep totul, diplomaţii au făcut din asta
o chestiune politică…
— Şi de-atunci eu trebuie să sufer tutela
doamnei prim-ministru, s’o cercetez măgulitor…
Şi-nţelegi, când dumneaei vrea să treacă prea de
spirit, cam cum îmi cade…
— Şi numai ca să-ţi poţi asigura retragerea
simpatiilor…
— Bine că mi-am adus aminte… Bărbatul
meu zice, că pot să cer favoruri, dar cu deosebire pentru Dobrogea, că-n restul ţărei e mai
greu — de ce asta?
Vranda ţine de data asta mai mult suptul gurei, strânge pleoapele ca pentru o mai mare concentrare ş’apoi întinzând capul sentenţios, respică vorba în chip de doctrină:
— Acolo oamtenii nu se prea ocupa de pqli-

(Va urma)