https://blog.revistaderecenzii.com
Aș vrea s-adorm, să dorm mereu,
Și n-aflu loc în nici o parte.
Și dor mi-e, dor de satul meu,
Și satul e-așa departe.
Ș-aș vrea să merg, să merg mereu,
Și dor mi-e, dor mi-e de-o grădină,
Grădină mîndră-n satul meu,
Acolo aș găsi hodină.
Acolo vîntul pe-nserat
Adie dulce și suspină,
Ș-aș tot dormi netulburat
Sub flori de cimbru și sulfină.
Sămănătorul, 26 octombrie 1903
Dor de mamă
Și cînd mă scol de dimineață
De-mi spăl cu rouă ochii mei,
Mîndruța-i galbenă la față
Și plînși sunt ochișorii ei.
— Mîndruțo, pentru ce plîngi, dragă?
Ți s-a urît de casa mea?
De ce suspini tu noaptea-ntreagă?
Ești supărată de ceva?
— Și chiar de nu sunt supărată,
De dor, bădiță, mă usuc;
Dă-mi drumul numai înc-o dată
Acas’ la mama să mă duc.
— Dar pîn’ la casa mamei tale,
Mîndruțo, cum o să te duci?
Răsuri și maci crescură-n cale
Și nu știi încotro s-apuci.
— Ruga-mă-voi de flori cu jale
Ca să-mi arate drumul lung,
Și ele mi-or deschide cale
Și la măicuța tot ajung !
Sămănătorul, 30 noiembrie 1903
FRUMOS, FRUMOS! MULȚUMESC, DOMNULE PROFESOR!