https://blog.revistaderecenzii.com
Fug și umblă mulți prin pădurea verde
Soarele e chiar înspre asfințire,
Raza-i ultimă, rose colorează
Pre cel vârf de deal, pe cea creangă verde.
Dară ei cu toți în voia cea mare
Nu se bucurau de cea murmurare
A-lor doi porumbi, cari dau exprimare
Bucuriei lor, și rarei fericire.
Și eu fug s-alerg, prin pădurea verde,
Bucurie simt în mândra murgire
Și-ultima-i rază, roșu colorată
Cu verzile crengi, gingaș cum se joacă.
Numai de n-ar fi, ah, cea murmurare
A celor porumbi, căci mi-e supărare
Pereche a-i vedea, și să plâng îmi vine
Soarta-mi singura, ce orfan mă face.
(Mezőberény, septembrie-octombrie 1842)