https://blog.revistaderecenzii.com

Vulpea fară-ncetare
Striga în gura mare
Ca de când elefantul peste păduri domneşte
Trebile merg la vale şi lumea pătimeste.
Că este nedreptate
Să vă să cheltuiască
Veniturile toate
Pentru masa crăiască.

D-acestea elefantul, cât a luat de ştire,
Temându-se, cu dreptul, de vreo răsvrătire,
Pe iepure la vulpe cu un bilet trimise,
O invită la curte, o-mbrățise şi-i zise:
„Am aflat, jupâneasa, ca ai mare talent.
Voi să te pui în pâine;
Şi începând de măine
Îți dam cu mulțumire,
Ca un semn de cinstire,
Al găinilor noastre întins departament.
Caută-ți bine traba!”
-„Pe seama mea te lăsa”,
Răspunse oratorul şi, sărutându-i laba,
Se întoarse acasă.
În ziua vitoare,
Vulpea ca totdeauna veni la adunare;
Dar însa oblojită, pe sub barbă legată,
Şi cu un lipan mare la cap, înfăsurată.
„Ce ai, de eşti astfel? o întrebară toate.
-„Îmi e rău de aseară, îmi e rău căt se poate,
Şi cu trebile țării să mă lăsați în pace.
Craiul ştie ce face;
El ne-ncetat gândeşte la al obştii folos.
Adio! sunt bolnavă; m-am înecat c-un os.”

Cunosc multi liberali, la vorbe ei se-ntrec,
Dar până în sfârşit cu oase se înec.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/