https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

De când, o, doamnă, mâna v-am luat-o, albă tare
Şi goală, la banchetul desprins dintr-o poveste,
În inima mea bună încerc, în van se pare,
Să mai aud ecoul acelei dulci orchestre!

Şi-acea notă impură de vals plin de trăire,
Când braţele înfocate, în aer plutitoare,
Le-am pus pe inimioara ce n-are lecuire,
Continuă să sune-n urechea iubitoare.

Şi ce-armonie blândă, ce veselă rumoare,
Dă sufletului vajnic fermecătoarea glie,
Şi sumbrul spirit parcă se luminează tare
Când nota trece-n alta, patetică şi vie.

O tot aud întruna! Sunt orb pentru lumină
Şi leneşa privire o întorc spre mine îndată,
Cu-aripi de foc se mişcă cea melodie lină
Iar fruntea mea încinsă se-ntinde îngrijorată.

Ah! mâna mea vibrantă prea bine o să ştie
Cum nota înaripată din aer să o fure,
Iar tu, prin arta dulce ce o numim magie,
Punând pe-ardenta cupă leandri din pădure,

Când stai la mine-n braţe aproape leşinată,
Să faci să simt în juru-mi parfumuri de coride:
Apoi voi bea din cupa aceea înveninată
Şi voi simţi în mine amorul ce ucide.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/