https://blog.revistaderecenzii.com/

Ades am auzit de Lucy Gray
Și când încrucișai pământul
‘Ntâmplă de-am văzut-o-n crăpat de zi
Copilul solitar.


Nici coleg nici tovarășă Lucy n-avea;
Viețuia pe-o bahnă uriașă,
Cel mai dulce lucru ce crescu vreodat’
Lângă o ușă de om!

Totuși poți iscodi faunul la joacă,
Iepurele pe smarald;
Dar dulcea fațăa Luciei Gray
N-om mai vedea vreodată.


‘La noapte va fi furtună,
La târg trebuie să mergi,
Și ia o lampă, copilă,să lumini
Mamei prin zăpadă.’


‘Aceasta, Tată, fac cu bucurie;
E abia amiază –
Orologiul abia a bătut două,
Și uite sus e Luna.’


La asta Tatăl luă vătraiul
Ș-izbi-ntr-un braț de lemne;
Se apucă iar la lucru, iar Lucy Luă
Lampa în mână.


Mai voioasă neagra ciută nu-i,
Cu izbituri a joacă
Picioarele-i împrăștie praful de zăpadă
Ce se înalță fum.


Potopul veni mult prea devreme
Merse în sus și-n jos
Și pe multe culmi Lucy urcă
Dar nu ajunse-n târg.


Pierduți Părinții în toată noaptea
Au chemat departe-n tot locul;
Dar nu a fost nici glas nici văz
Să le fie călăuză.


‘N crăpat de zi pe un deal stătură
Sus, sus, peste bahnă;
Ș-atunci văzură Podul de Lemn
La doi pași de ușă.


Și-acum spre casă merg plângând
‘În cer ne vom-ntâlni!’
Când în zăpadă Mama văzu
Urma piciorului lui Lucy.


Apoi în jos de muchea abruptă
Urmară micile urme;
Și prin ruptul păducel
Și lungul zid de pietre;


Apoi un camp deschis trecură,
Urmele erau aceleași;
Le-au izvodit, nicicând pierdut,
Până au dat de Pod.


Le-au urmat de pe țărmu-nzăpădit
Urmele, una câte una,
Până în mijlocul ghețușului,
Iar mai departe niciuna.


Totuși unii spun și azi
Ea-i un Copil trăind,
O poți vedea cumintea Lucy Gray
Pe Sălbăticia singuratică.

Peste noroi sau iarbă ea merge încet
Și niciodată nu privește în urmă;
Și cântă un cântec solitar
Ce flutură în vânt.
Sursa: https://poetii-nostri.ro/willi