Poemul 10 [20 poemas de amor] – Pablo Neruda

https://blog.revistaderecenzii.com

Traducere de Octavian Cocoş

Noi am pierdut şi-acest amurg anume.
N-am fost văzuţi cu mâini împreunate
în după-amiaza asta; peste lume
noaptea cădea; vedeam pe geam, departe,
pe dealuri, la apus, că-i sărbătoare.
Şi, uneori, ca banul la vedere
ţineam în mâini un mic crâmpei de soare.
Îmi aminteam de tine cu durere,
precum mă ştii, mă-nvăluia tristeţea.
Şi paşii tăi pe unde se pierdură?
Cine-ţi ţinea sub gene frumuseţea?
Ce vorbe îţi ieşeau atunci din gură?
De ce m-apucă dorul dintr-o dată
şi sunt mâhnit, căci tu te-ai dus grăbită?
Îmi căzu cartea la crepuscul luată,
mantaua-i la picioare ghemuită.
Mereu, mereu tu seara pleci departe
unde statui dispar tăcute-n noapte.

Sursa: https://poetii-nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *