https://blog.revistaderecenzii.com
Pe cer se oglindește întunericul apei
Întunericul pomilor, limbile negre de trestie,
Întunericul vitelor care plutesc înecate,
Negrul acesta neanunțat.
La rame, în lotci
Liliecii nopților de toamnă adulmecă,
Trec cu ochii închiși pe canale sucite
Adună pe creștete firele ploii
Firele ploii le curge pe obraji, prelingându-le barbă
Pe piept și mai jos până-n apele negre,
Târându-le-o astfel în chinuitoare meandre spre mare.
Țigările ude nu se aprind,
Liliecii nopților de toamnă visează o noapte de vară
Când zeci de lumini de țigări strălucesc peste ghiol
Și stelele, mii, se răsfrâng lângă barcă
Și încă mai multe pe cerul înalt.
Dar noaptea e neagră și iată, începe furtuna,
Valurile înalte cutremură lotca trecându-i
Peste colțul înalt și-ascuțit,
Pătrund pe sub gulerul aspru-al mantalei
Și-n cizmele lungi și cârpite –
Îmbrățișare perversă, tentacule reci.
Undeva în colibele bălaie-altădată
Copiii visează la relele duhuri din deltă
Nevestele stau la ferestre cu ochii deschiși
(Iar au să capete cearcăne
Și au să fie mustrate sever pentru asta)
Undeva în colibele bălaie-altădată
I-așteaptă tăcerea orelor calde.
Liliecii nopților de toamnă adulmecă,
Cătrăniți de-ntuneric mai bine decât năvoadele lor.
Trec cu ochii închiși pe canalele sucite.
Caută-n apă dușmană comori
Spre a-și plăti existența de-acum și postumă
Micului lor univers
Pe care-l consumă și care-i consumă.