https://blog.revistaderecenzii.com

Când glasul zilei pentru noi toţi se trece
Şi amuţeşte oraşul vorbitor,
În umbre albastre-n pace rece
Adoarme ostenitul muncitor,
Atunci încep în paşnica tăcere
A mea chinuitoare priveghere,
Căci noaptea arde-n mine vie
Mustrarea cugetului meu;
Îmi fierbe mintea mea cea slabă şi învie
Un roi de gânduri negru, greu…
Aducerea aminte-mi desfăşoară
Tot zapisul urâtei vieţii mele,
Citindu-l cu necaz şi pocăinţe grele,
Eu tremur blestemând viaţa mea amară
Şi plâng amar ş-amar mă jeluiesc,
Dar zapisul cel jalnic tot nu-l mai nimicesc.

Sursa: https://poetii-nostri.ro/