https://blog.revistaderecenzii.com
Pentru limba noastră moldovenească
Așijderea și limba noastră din multe limbi este adunată și ne este amestecat graiul nostru cu al vecinilor de prinprejur, măcară că de la Râm ne tragem, și cu ale lor cuvinte ni-s amestecate. Cum spune și la prédosloviia létopisețului celui moldovenescu de toate pre rându: ce fiindu țara mai de apoi ca la o slobozie, de prinprejur venindu și discălicându, din limbile lor s-au amestecat a noastră: de la râmléni, céle ce zicem latină, pâine, ei zic panis, carne, ei zic caro, găină, ei zicu galena, muieria, mulier, fămeia, femina, părinte pater al nostru, noster, și altile multe din limba latinească că de ne-am socoti pre amăruntul, toate cuvintile le-am înțeleage. Așijderea și de la frânci, noi zicem cal, ei zic caval, de la greci straste, ei zic stafas, de la léși prag, ei zic prog, de la turci, m-am căsătorit, de la sârbi cracatiță și altile multe ca acéstea din toate limbile, carile nu le putem să le însemnăm toate. Și pentru aceasta să cunoaște că cum nu-i discălicată țara de oameni așăzați, așa nici legile, nici tocmeala țării pre obicée bune nu-s legate, ci toată direptatea au lăsat pre acel mai mare, ca să o judece și ce i-au părut lui, ori bine, ori rău, acéia au fost lége, de unde au luat și voie așa mare și vârf. Deci cumu-i voia domnului, le caută să le placă tuturor, ori cu folos, ori cu paguba țării, care obicéi pănă astădzi trăiește.
De răsipirea țărâi dentăi
Află-să această țară să fie fostu lăcuit și alții într-însa mai nainte de noi, de unde cetățile țării să cunoscu că-i lucru frâncescu, de au lăcuit oștile Râmului și au iernatu de multe ori, bătându-să uneori cu sțitii sau tătarii, uniori cu Bosna și cu Rumele și la perși trecându. Ce fiindu în calea răotăților și stropșindu oștile, care de multe ori să făcea războaie pré acesta loc, cum încă sémnile arată, carile le vedem multe pretitindirile: movili mari și mici și șanțuri pre Nistru, pre Prut, prin codri, n-au mai putut suferi, ce s-au răsipit și s-au pustiit.
(SIMEON DASCĂLUL) De izvodirea moldovénilor, de unde au venit într-acéste locuri
Scrie létopisețul cel ungurescu că oarecându pre acéste locuri au fostu lăcuind tătarii. Mai plodindu-să și înmulțindu-să și lățindu-să, s-au tinsu de au trecut și preste munte, la Ardeal. Și împingăndu pe unguri din ocinile sale, n-au mai putut suferi, ce singur Laslău craiul ungurescu, cari-i zic filosof, s-au sculat de s-au dus la Împăratul Râmului, de ș-au cerșut oaste întru ajutoriu împrotiva vrăjmașilor săi. Ce împăratul Râmului alt ajutoriu nu i-au făgăduit, ce i-au dat răspunsu într-acesta chip, de i-au zis: „Eu suntu jurat, cândŭ am stătut la împărăție, om de sabiia mea și de județul mieu să nu moară. Pentru acéia oameni răi s-au făcut în țara mea și câte temnițe am, toate suntu pline de dânșii și nu mai am ce le face, ci ți-i voi da ție, să faci izbândă cu dânșii și eu să-mi curățescu țara de dânșii. Iară în țara mea să nu-i mai aduci, că ți-iu dăruiescu ție.” Și de sârgu învăță de-i strânseră pre toți la un loc de pretitinderile și i-au însemnatu pre toți, de i-au arsu împrejurul capului de leau pârjolit părul ca unor tălhari, cu un hier arsu, care semnu trăiește și pănă astăzi în Țara Moldovei și la Maramoroș, de să cevluiescu oamenii prejur cap. Décii Laslău craiu, daca au luat acel ajutoriu tălhărescu de la Împăratul Râmului, au silit la Țara Ungurească și décii pre câșlegile Născutului, cu toată putérea sa s-au apucat de tătari a-i bate și a-i goni, de i-au trecut munte în ceasta parte pre la Rodna, pre care cale și sémne prin stânci de piatră în doao locuri să află făcute de Laslău craiul. Și așa gonindu-i prin munți, scos-au și pre acești tătari, carii au fostu lăcuitori la Moldova, de i-au trecut apa Sirétiului. Acolea Laslău craiu ce să chiamă leșaște Stanislav, stându în țărmurile apei, au strigatu unguréște: „Sirétem, sirétem”, ce să zice rumânéște, place-mi, place-mi, sau cum ai zice pre limba noastră: „Așa-mi place, așa”. Mai apoi, daca s-au discălicat țară, după cuvântul craiului, ce au zis, sirétem, au pus nume apei Sirétiul. Și după multă goană ce au gonit pre tătari i-au gonit și i-au trecut preste Nistru, la Crâmu, unde și pănă astăzi trăiescu, de acolo s-au întorsu Laslău crai îndărătu cu mare laudă șl biruință. Și sosindu la scaunul său în zioa de lăsatul secului, cerșutu-ș-au blagoslovenie de la vlădicii săi, să-l lase trei zile să se veselească cu doamnă-sa și cu boierii săi. Și așa l-au blagoslovit, de au lăsat sec marți, cu toată curtea sa, care obiceai să ține la légea lor și pănă astăzi, de lasă sec marți.
Ce această povéste a lui Laslău crai ce spune că au gonit pre cești tătari nu a-o scos Uréchie vornicul, din létopisățul cel leșescŭ, ci eu Simeon Dascalul o amu izvodit din létopisățul cel unguresc, care poveste o am socotit pre sémne ce arată, că poate fi adevărată.
De discălicatul Maramoroșului
Laslău craiul ungurescu după îzbândă cu noroc ce au făcut, de răsipi pre cei tătari și să așeză la scaunul său, sfătuitu-s-au cu boierii săi, ce vor face cu acei tălhari ce-i adusă într-ajutoriu de la împăratul Râmului, cu carii mare izbândă făcusă, de răsipise putérea acelor tătari; că să le dea loc și ocine în țară, nu suferiia cei de loc și de moșie, ungurii, văzându-i că sunt niște oameni răi și ucigași, socotindu că de să vor plodi și să vor înmulți, ei să vor întări și cândai să nu li să prilejască vreo price cu dânșii, să nu pață mai rău decât cu tătarii, mai apoi să nu le fie a piierde și crăiia. Ce le-au ales loc pustii și sălbatec, îngrădit cu munți pinprejur, intre Țara Leșască și intre Țara Ungurească, unde să chiamă acum Maramoroșul. Acolo i-au dus de le-au împărțit hotară și ocine și locuri de sate și târguri și i-au nemișit pre toți, adecă slugi crăiești, unde și pănă astăzi trăiescu la Maramoroș.
Pentru discălicatul țării al doilea rând
După răsipa țării dintăi, cum spune mai sus că s-au pus tiit de nevoia oștilor lui Flac hatmanul râmlenescu (sau cum spune létopisețul cel ungurescŭ de Laslău craiul ungurescŭ, cându au răsipit tătarii dintracéste locuri, de au rămas locul pustiu) 1 mai apoi, după multă vréme, cum spune mai sus, cându păstorii din munți ungurești pogorându după vânat au nemerit la apa Moldovei, locuri desfătate cu câmpi deșchiși, cu ape curătoare, cu păduri dése, și îndrăgind locul, au tras pre ai săi de la Maramoroș și pre alții au îndemnat, de au discălicat întăi supt munte, mai apoi adăogându-să și crescându înainte, nu numai apa Moldovei, ce nici Sirétiul nu i-au hotărât, ce s-au întinsu pănă la Nistru și pănă la mare. Nici războaie mai făcea ca să-și apere țara și pământul său de cătră știți și gotthi și di cătră alți vecini și limbi ce era pinprejur. Ce avăndu purtătoriu domnii lor carii rădicasă dentru sine, în Țara Leșască de multe ori au intrat și multă pradă și izbândă au făcut, din câmpi tătarii i-au scos. (Că după multă răsipă ce i-au fost gonit pre tătari oarecând di pre acéste locuri Laslău craiul ungurescu, iarăși au fost început a să tinde la câmpi).
Așijdirea și munténilor nu numai nevoie și groază le făciia, ce și domniile schimba și pre cine vrea ei, primiia ; pre ardéleni nu-i lăsa să se odihnească, ci pururea le făcea nevoie și cetăți căteva le luasă și le lipiia cătră Țara Moldovei, carile toate mai înainte la locurile sale să vor arăta. Mai apoi și turcii carii să vedea că ca o negură toată lumea acoperea, războaie, minunate au făcut, de multe ori i-au și biruit, mai apoi de o au și supus supt giugul lor, de multe ori i-au asudat, rocoșindu-se și nu fără multă moarte și pagubă în oameni, pănă o așăza.
(SIMEON DASCĂLUL)
Predoslovie a létopisețului moldovenescu ce într-însa spune că este făcută țara den doao limbi, de rumâni și de ruși, de care lucru să cunoaște că și păn’ astăzi este țara giumătate de ruși și giumătate de rumâni
Ce această povéste nu să află însămnată de Uréche vornicul, iar eu n-am vrut să las nici această să nu pomenescŭ, socotind că cum am adus aminte de altele, ca să nu rămâie nici aceasta neînsămnată.
Scrie la létopisețul cel moldovenescu, la predoslovie, de zice că deaca au ucis acei vânători acel buor, întorcându-se înapoi, văzând locuri desfătate, au luat pre câmpi într-o parte și au nemerit la locul unde acum târgul Sucévei. Acolo aminosindu-le fum de foc și fiind locul despre apă, cu pădure mănuntă, au pogorât pre mirodeniia fumului la locul unde este acum mănăstirea Ețcanei. Acolea pre acelaș loc au găsit o priseacă cu stupi și un moșneag bătrân, de prisăcăriia stupii, de seminție au fost rus și l-au chiemat Ețco. Pre carele deaca l-au intrebat vânătorii, ce omu-i și den ce țară este, el au spus că este rus den Țara Leșască. Așijderea și pentru loc l-au intrebat, ce loc este acesta și de ce stăpân ascultă ? Ețco au zis: este un loc pustiiu și fără stăpân, de-l domnescu fierile și pasările și să tinde locul în gios, păn’ în Dunăre, iar în sus păn’ în Nistru, de să hotăraște cu Țara Leșască, și este loc foarte bun de hrană. Înțelegând vânătorii acest cuvânt, au sârguit la Maramorăș, de ș-au tras oamenii săi într-această parte și pre alții au îndemnat, de au descălecat întăi supt munte și s-au lățit pre Moldova în gios. Iar Iațco prisecariul, deaca au înțeles de descălecarea maramorășénilor, îndată s-au dus și el în Țara Leșască, de au dus ruși mulți și i-au descălecat pre apa Sucévei în sus și pre Sirétiu despre Botoșiani. Și așa de sârgu s-au lățit rumănii în gios și rușii în sus.
(MISAIL CĂLUGĂRUL)
Și s-au plinit toate locurile într-această țară de oameni, den munte păn’ în Nistru și în gios păn’ unde dă Dunărea în Vidov și păn’ în Cetaatea Albă și Chiliia și Renii și Nistrul în sus pănă mai sus de Cérnăuți, unde să împreună cu hotarul Țărâi Leșești și pre Ceremuș la Cerești.