https://blog.revistaderecenzii.com
De împărățiia turcilor și de începutul lor și de adaosul lor, în ce chip s-au început și s-au înmulțitu și s-au lățitu la atâta mărire și cinste și tărie
Aicea de vom scrie și vom poméni de începătura și adaosul turcilor și de împărăția lor, nu vom greși, că să véde că-i fără cale ca să nu poménim și să nu scriem, că suptu mâna lor și suptu jugul lor suntem șerbi.
Acestu féliu de oameni ce le zicem noi turci, carii întăi din tălhari și din oameni puțini atâta s-au lățitu și s-au înmulțitu, că doao părți de pământ coprindu, adecă Asiia și Africa, s-au tinsu de au apucatu o parte mare și din a treia, din Evropa, de suntu de Dumnezeu lăsați certarea creștinilor și groază tuturor vecinilor de prinprejur.
Numile acesta ce zicem noi turcu, să înțelége om ce este cu viiață sălbatică, iară jidovii ei îi chiamă togarma, iară ei își zicu busurmani, adecă tăiați împrejur sau buni credincioși, că turci să-i chéme nu sufere, că-i de ocară la dânșii acesta nume, că pre limba jidovască să înțelége nemernicu (némérnicu sau prădătoriu). Alții își zicu otomani sau osmanidu, dipre numele împăratului lor cel dintăi, care l-au chiematu Otoman. Iară începătura împărății lor într-acesta chipu să află să fie:
Otoman împăratul lor cel dintăi au „fostu tătaru, slujitoriu al hanului celui mare, om îndrăznețu și mai mare de trup decât alții. Acesta de nevoie au ieșit din Țara Tătărască și au început întăi la Cappadochia a ținea drumul, avându cu sine numai 50 de oameni. Și s-au adaos după acéia unul câte unul, pănă s-au înglotitu unii din oameni răi adunați, alții și de nevoie, să hălăduiască de moarte, alții în nădéjde de dobândă. Și așa, după adaos ce făciia, întăi pre ascunsu, iară daca s-au înmulțitu, în vedére să apuca de pradă și jefuia. Și décii cu toții s-au pornitu de au luat Capadochiia, Pontul, Bitiniia, Pamfilia, Țilițiia, țări mari. Și acéstea s-au lucratu în anul de la zidirea lumii 6808 (1300). Pre urma acestuia au luatu împărățiia fiiu-său Orhan și iar și acesta cu aceIași meșterșug s-au apucatu ca și tată-său, numai tărie și avére mai multă au avutu, din zi în zi adăogându-să și lățindu împărățiia. Că crescându vrajba intre creștini, au luat Misia, Licaoniia, Frighia, Caria și Nițeia bătutu-o-au și au dobândit-o. Și au lățitu împărățiia pănă la Helespont. Că pre acéia vréme intrasă vrajba intre Paleolog și intre Cantacuzino, carii erau capetile Țarigradului și socoti nepriietenul crucii ca să să arate unii părți cu prietenie și să-l chiieme întru ajutoriu, ce s-au și tâmplat, că au trecut cu oaste la Evropa și au deșchis calea și altora pre urmă la Evropa, să facă multă nevoie. Acesta, aproape de săvârșitul său, au făcut război cu tătarii și au căzut în războiul acel fără norocu și au împărățitu 31 de ani.
Pre urma lui au stătut împăratu fiiu-său, Amurat, om meșter și ascunsu la inimă, carile n-au fostu mai jos de câtu alții la vitejie, de a rădbarea nevoile de învățătura vitejii. Acésta acopierindu gândul său ce vrea să facă, văzându cum s-au pomenitu mai sus vrajba intre greci și slăbiți de războaie ce făciia intre ei, năimindu cu leafă vase de la Ghenua și după ce au dobânditu Helespontul, au trecut la Trațiia în anii 6871 (1363) și Calipoli la Crâmu au apucatu, ci apoi și o parte de mai mare a Trații au luat. După acéia au supus Misiia, Bosna, Rumele, mai apoi, daca au dobânditu scaunul Odriiului, de bulgari, de sirbi s-au apucat. Mai apoi au pieritu de o slugă a lui Lazar dispotu ce au fost mai nainte de la inimă iubit lui și l-au fostu prinsu în război. Și i-au rămas pre urma lui doi ficiori, Suliman și Baezitu. Ci Baiazitu omorându pe frate-său, au apucatu împărățiia. Și décii s-au apucatu de toată împărățiia. Era om bărbatu, de minte ascuțitu și pohtitoriu de lucruri mari și îndrăznețu la fie ce să apuca, la trude răbdătoriu, vrémea cunoștiița și lucrul cum va purta și stătătoriu la ce să apuca, ca să umple. Décii daca au dobânditu Trațiia toată, ș-au întorsu inima spre Țarigradu. Și întăi au socotitu să să apuce de Tesaliia, Machidoniia, Foțida și de Atica și Misiia, ce le zicem acum sârbii și ilirii, ce-i chiemăm Bosna, și tribalii, ce-i poreclim bulgarii. O parte din célea au luatu și au ucis și domnul Bulgariei. Mai apoi au încunjuratu în 8 ani Țarigradul și auzindu că vine oastea ungurească și franțozască, pre carii împăratul creștinescu i-au adus și i-au chiematu întru ajutoriul, temându-să de atâta oaste, au părăsitu Țarigradul de a-l baterea și au sârguitu, de au ieșitu înaintea acei oști la Nicopolea. Și dându războiu, au biruitu Baiazitu și mulți domni și hatmani ai franțozilor au pierit. De care lucru cu norocu semețindu-să Baiazitu, iară s-au vârtejitu la Țarigrad și doi ani stându-i asupră, de i-au flămânzitu. Și era acei închiși pieriți, de n-ar fi venitu Tamerlanu hatmanul tătărăscu cu mulțime de oaste, de au stropșitu toată Asia și cu foc o au pârjolitu, orașile au prădatu. Décii de frica lui di sârgu s-au vârtejit și la Galațiia și Bitiniia de războiu s-au gătitu și bătându-să păn’ au înoptatu, birui Tamerlan hatmanul tătărăsc și Baiazit fu biruit pentru mulțimea tătarălor, ci nu era deopotrivă. Și l-au prinsu viu și ferecându-l în cătuși de aur și în cușcă băgându-l, l-au trecut în Asiia. Ce la Asiia l-au slobozitu și el de rușine curându au murit, după ce au împărățit 13 ani și 6 luni.
Rămas-au fii de dânsul, Calepiin, Moisi, Mahmet și Mustafa. Ce Calepin de sârgu au murit, iară fiiu-său Orhan de unchi-său Moisi fu omorâtu și Moisi de frati-său Mahmet. Acesta Mahmet, Țara Muntenească și Machidoniia au supus și țenchiul sau hotarul turcescu pănă la Marea Ionicum l-au mutat și scaunul ș-au pus la Udriiu. Și după ce au ținut împărățiia 17 ani, au muritu. Décii al doilea Amurat căzu la împărăție, acésta cu ajutoriul ce avea de la Ghenuva, trecându la Trațiia, au bătut pre unchi-său Mustafa, și Thesalonica au fărămat, carile era orașu bătrân, tare și plin de avuție și pre acele vremi Venețiia o ținea. Décii au supus Chiprul, Epirul, Etolie. Cunoscându déciia că de va putea să lege prieteșug cu Gheorghie dispotul, domnul sârbilor, că lucrurile lui să vor întări și a creștinilor vor slăbi, cu toată nevoința au silit și au luatu fata lui, să-i fie împărăteasă. Décii și cu putérea socru-său și cu a sa s-au apucat de Beligrad și bătrânu cetatea au pierit 7.000 de turci. După moartea acestuia, stătu împărat al doilea Mehmet, carile au încunjuratu Țarigradul cu multă mulțime de oaste și l-au luat în anii 6961 (1453), în luna lui mai, în treizeci și una de zile. În al doilea an după aceia s-au dus la Beligrad și mulțime de ai săi acolo pierindu și el încă rănit, l-au părăsit. Déciia bulgarii au luat și Dalmațiia și Rastiia au dobânditu, déciia Trapezontul l-au dobândit și Mitelina cu alte ostroave au luat. Apucat-au și Evbeiia și Chefea, ce o ținea ghenuvezii. Și au împărățit 32 de ani. Déciia Baiazit al doilea luundu împărățiia, războiu cu venețienii făcu și le-au luat Naupactul, Methona, Dirahia și toată Dalmațiia au prădatu și au murit otrăvit. Acesta Baiazit au luat Chiliia și Cetatea Albă de la Ștefan vodă cel Bun.
Décii Sélim, fiiu-său, căzu la împărăție ; acesta au luat Alcarul orașu tare la Eghipetu și după ce au omorât pre soltanul, Alexandriia toată cu Eghipetul le-au dogânditu și le-au lipit de împărăția lor și Damascul l-au luatu.
Pre urma lui, fiiu-sau Suliman, țiindu împărățiia, luat-au Beligradul, apărătura nu numai a Țării Ungurești, ci a toată Creștinătatea, déciia, Rodosul au biruit și Strigoniia și Buda și alte orașă ale Țării Ungurești. Încunjurat-au și Beciul, mai apoi au pieritu la Zighet, împărățindu 47 de ani. Urmat-au al doilea Selim, carile au legat pacea cu némții și au luat vinețiienilor Chiprul și déciia Tunetul și Gouleta au apucat. Și décii au muritu în anii 6983 (1475).
Pre urma lui, Amurat au împărățit și după dânsul al treilea Mahmet, carile au omorâtu 18 frați și au luat împărățiia. Iară alți împărați carii au urmatu de aceea înainte, lăsăm de a-i mai scrie, ca să nu ne arătăm istorici de lucruri turcești, decâtu ale noastre. Ce puțin încă de putére și de obiceiul lor, în ce chip țin împărăția, avem a scrie.
Obicéiu au turcii, în al patrulea an să ia a zécea din copii, parte bărbătească, ca să să adaogă pururea slujba împărăției. Și la vrémea acéia trimit oameni împărătești la greci, la sârbi, carii suntu pre hotarul împărătescu creștini, alegând Țara Moldovei și Țara Muntenească că în locul acela ce dau ei copii, noi suntem datori să fim gata de oaste în toată vrémea, cându va veni cuvântul împăratului și de bani a le darea pururea. Iară oamenii cei împărătești umblă din sat în sat, déciia cumu-i satul, așa le aruncă și copii să dea după putére și cum să pot tocmi cu dânșii și cu bani încă să împacă. Mulți să află și de bună voie de mergu, ca să iasă din șerbiie și mulți din turci netăiați (și nu spun că suntu turci, că nu i-ar priimi), ce-i dau în locul creștinilor că trag nădéjde că dintru-unii ca aceiia ies la cinste mare, ca să dobândească boierie. Pre carii apoi pre unii îi duc la Țarigrad, pre alții la Odriiu și pre la alte scale de-i dau de-i hrănescu, pre unii la Brusiia, pre alții la caraimani, de să învață la țarină, acestora le zic agemoglani (sau iamoglani), adecă nevinovați, coconi. Iară daca crescu de șapte ani, déciia cei mai iscusiți îi bagă la saraiul împărătescu, pănă la 500. Acolo șed pănă de 20 de ani. Unii învață carte, alții la lucruri vitejéști, dintr-aceștia aleg, fără ce-s de treaba saraiului, de-i pun ienicéri, carii să află pururea pre lângă curtea împăratului, pănă la 12 mii. Din ienicéri să aleg mai de frunte spahiioglani, pănă la 3.000, carii mergu dinadireapta împăratului și fieștecarile dentr-înșii cu câte patru sau cu câte cinci slugi slujăscu. Déciia din stânga 3.000 de silihtari, de iară slujăscu în patru sau în cinci cai, după aceștiia 5.000 de olofani așijdirea dinadireapta împăratului și alte 5.000 din stânga, carii sunt aleși din inicéri sau din creștini jurați, carii cu crédință slujbă au arătat begler-beiului sau pașii. După aceștiia cei de apoi mergu carii să chiiamă caripiți, ce să chiiamă mai săraci, carii din toată Țara Turcească nu numai turci, ce și creștini strânși, de au venit de bună voie să slujască împăratului pentru leafa. Iar înaintea împăratului 200 sau și mai mulți mergu, ce să chiiamă mutaferachi, carii pentru slujba lor cea aleasă i-au scos la cinste și iau leafă mare, altul și un taler de zi, alții și mai puțin, cumu-i omul și cumu-i slujba. După aceștiia mergu treizeci de cauzilieri, carii deșchid calea împăratului și oprescu năvala de la împăratul și iau articéle, céle ce-s de jalbe la împărăție. După aceștiia mai aproape mergu solații, carii poartă arcile pre umăr cu cămăși albe pănă jos, de să vădu de suptu haine și în scofii, pănă câte 200 de oaste. Și denainte și denapoi sunt și paici pănă la 100, aceștiia toți nu lipsescu de lângă curtea împăratului. Iară fără aceștiia și alții mulți de oaste, de mergu fără leafă, cercând să poată arăta slujbă, ca să dobândească pită. Iară la țările împărăției și la margine are împăratul altă oaste de a scoaterea împotriva fieștecărui vrăjmașu al său, că la margine, unde se hotărăscu cu creștinii, au pănă în 10 mii de ienicéri, răsipiți pre la sate, di să hrănescu cu plugul și cu niguțătorii, carii nici de un pașă nu ascultă, fără numai de cuvântul împăratului, cându vor ieși la oaste. Suntu din copii de a zécea, pănă lă 10.000 împrăștiiați pre la târguri, de suntu de umplerea locuri, de vor pieri dintr-aceștiia undeva la războiu. Este și altă curte, ce să chiiamă spahii, carii suntu suptu begler-bei. Aceștia au cinste mare, au sate de la împărăție în loc de leafă și de aceștiia nu suntu puțini, că tot locul, cât ține împărățiia, plinu este de dânșii.
Are împăratul intre alți sfétnici mai aleși trei sau patru, ce le zicu veziri azemi, carii toate trebile împărății poartă și de pace și de oaste și de pășii și de domnii a le schimba și a le da, la mâna lor. Unul dintr-înșii este mai mare, pre carile stă toată credința împăratului, adecă veziriul, iară lui de i se va tâmpla a mérge la oaste, că mai multă grijă este veziriului de oaste decât de alte trebi, el pune în locul său neméstnic, carileș acéia putére ține ce au ținut și el. Ci de Împărățiia Turcească destul am povestit, ci iarăși de altile să povestim și să arătămu înainte.
Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape și cum au avut și ei crăie mare ca și léșii
Aicea nu vom lăsa și de Ardeal sau Țara Ungurească, cumu-i zicu unii, ca să nu atingem și să nu pomenim de începutul lor și de obicéiul lor, fiindu-ne vecini de aproape și de multe ori năzuia domnii țării Moldovei, de să acioa și să ajutoriia de la dânșii.
Ardealul sau Țara de jos Ungurească să chiamă Țara peste Munte, carea coprinde o parte de Dațiia și piste munte. Direptu acéia-i zicu Țara peste Munte, căci este încunjurată de toate părțile cu munți și cu păduri, cum ar fi îngrădită. Zicu-i și țara de 7 orașă, din limba nemțască, iară lăcuitorii țării își zicu ardéleni, carii să hotărăscu cu ungurimea dispre apus, sau cumu-i zicu unii Panonia. Iară dispre miiazănoapte să hotărăscu cu Țara Leșască, dispre amiazăzi cu Țara Muntenească, dispre răsăritu cu Moldova. Țara Ardealului nu este numai o țară însăși, ci Ardealul să chiamă mijlocul țării, care multe coprinde în toate părțile, în carea stă și scaunul crăiei. Iară pre la marginea ei suntu alte țări mai mici, carile toate de dinsa să țin și suptu ascultarea ei suntu : întăi cumu-i Maramoroșul, dispre Țara Leșască și Țara Săcuiască dispre Moldova și Țara Oltului dispre Țara Muntenească și Țara Bârsei, Țara Hațagului, Țara Aoașului și suntu și altle horde multe, carile toate ascultă de Crăiia Ungurească și să ținu de Ardeal.
În țara Ardealului nu lăcuiescu numai unguri, ce și sasi peste samă de mulți și români peste tot locul, de mai multu-i țara lățită de români decâtu de unguri. Iară în Țara Ungurească de jos, unde să chiiamă Unguriia cea Mare (sau cumu-i zicu unii pre limba nemțască Panoniia), acolo numai unguri trăiescu, iară de să află și români pre alocurea, încă lége ungurească țin.
Ungurii nu țin tot o lége, ce în patru sau în cinci legi suntu împărechiați, că unora le zic calvini, altora lotori, altora calandoș, ce să chiiamă pre limba lor lége direaptă, alții-i chiiamă verăș ianoș, carii credu în Ioan Botezătoriul, iară de Hristos nimica nu să atingu, alții chiiamă sombotași, carii credu légea jidovască, alții-i chiiamă papistași, carii cred pănă în jumătate légea grécească, de aceștiia se află la Ardeal, iară la Unguriia céa Mare foarte prea puțini. Aceștiia au și icoane în bisérică și cruci pre bisérică, încă și pre la casile lor să află cruci. Aceștia nici la o treabă a biséricii nu poftescu pre aceialalți unguri, nici-i iubescu. Mai bucuroși să margă la bisérica românească decâtu la capiștea aceloralalți unguri.
Rumânii, câți să află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu, de la un loc suntu cu moldovénii și toți de la Râm să trag.
Ieste țara Ardealului plină de toată hrana câtă trebuiește vieții omenești, că pâine peste samă rodéște multă, de niminea nu o cumpără, ci tuturora prisoséște, vin pretutinderea, nimarui nu lipséște, miere multă și bună, de care facu mied, așa de bun, cât să potriveaște marmaziului.
Țara Ungurească mai denainte vréme era foarte mare, de coprindiia o parte mare și din Țara Turcească, că scaunul crăiei nu era la Beligradul cestu nou, unde este acum, ci era la Buda, care o țin acum turcii. Că daca au luat turcii Belgradul cel mare, carele era apărătura nu numai a Țării Ungurești, ci a toată creștinătatea dispre apus, au dobânditu déciia și Buda, carele era scaunul Crăiei Ungurești. Décii ș-au mutat scaunul la Beligradul cestu nou, di pre Ardeal, ci de-a pururea fără odihnă, avându războiu némții cu turcii și fiindu și ungurii întru ajutoriu asupra turcilor și avându némții priiteșug cu ungurii și mergându asupra turcilor piste dânșii trecea, turcii suindu-să la némți, prin țara lor făcea cale. Ci ungurii văzându atâta stropșitură și nevoie țării, una dispre turci, alta dispre némți, neavându odihnă de oști gréle, li s-au supăratu și s-au sfătuitu cu toții, de s-au închinatu turcilor și au luat de la dânșii domnu, ca și în țările noastre. Iară némții daca au văzut că soțiile i-au viclenitu și s-au închinatu la vrăjmașii lor, au luatu de la unguri jumătate de Țara Ungurească de sus și o țin pănă astăzi.
Așa Țara Ungurească crăie mare ce era, dintr-un trup in multe mădulări s-au întorsu, o parte turcii țin, cu scaunul crăiei cu Buda, némții altă parte, Ardealul de-i cu stăpânu, încă este suptu robiia turcească.
Ungurii suntu oameni iscoditori și necredincioși, vicléni, priiteșugul nu-l țin la loc de nevoie. Prin țara Ardealului nu poate omul pre lesne să treacă fără cărți crăiești. Și taina așa o ținu de bine, că nici de la țărani cuvântu direptu nu vei afla. Judecata sa foarte pe direptate o judecă și de nu-ți iubești légea într-un loc, volnicu ești să-ți tragi légea la alt scaun, unde vei iubi. Încă și dispre crai, de ver fi avându ceva asupreală și nedireptate, ai voie să-ți intrebi și cu craiul, unde să adună toți domnii la scaunul țării, de să sfătuiescu di trebile țării și de vei avea strâmbătate, afla-vei direptate. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun némișu, fără numai de-l va dovedi de viclenie.
De domniia lui Bogdan vodă cel Orbu si Grozav, feciorul lui Ștefan vodă celui Bun, vă leato 7012 (1504) iulie
După moartea lui Ștefan vodă, cu voia tuturor lăcuitorilor țării au stătut domnu fiiu-său Bogdan vodă, puțin dispărțitu de firea tătânesău, că de n-au ajunsu anii, iară lucruri mari apucase.
Bogdan vodă daca stătu la domnie, gândi să-ș întărească lucrurile întăi cu vecinii și să-ș arate nume bun. Pe învățătura tătâne-său, a lui Ștefan vodă, trimis-au la împărățiia turcilor pre Tăutul logofătul cel mare, cu slujitori, pedestrime, dărăbani, de au dus birul, zéce povoară de bani și s-au închinatu cu toată țara la sultan Suleimanu împăratul turcescu. Iară împărățiia de bucurie mare cu dragoste i-au priimit și au dăruit toți banii Tăutului logofătului celui mare și i-au adus în țară și au ziditu pre acei bani o sfântă bisérică în satu în Bălinești, ce este la ținutul Sucévii și trăiește pănă astăzi.
Într-acéiași vréme trimis-au solii săi și la craiul leșescu, intre alte trebi ca să poftească și pre sora lui crai, pre Elisafta și să-i întoarcă Tismenița și Ceșibis, carile oprise tată-său și nu le întorsése. Ci bătrâna, mama lui crai, n-au vrut acésta lucru să-l facă, căci nu era de légea papei. Ci solilor pentru ce le-au întorsu acéle târguri, le-au mulțămitu, iară de logodnă au îndelungat într-altă dată.
Cându au prădat Bogdan vodă Pocutiia
După soliia dintăi ce au fost trimis Bogdan vodă la craiul leșescu pentru soru-sa, n-au pierdut nădéjdea, că oblicindu că muma fétii și a lui au muritu, de iznoavă au poftoritu soliia, gândindu-să că după moartea bătrânii nu va avea cine să stea împotrivă. Ce craiul încă i-au îndelungatu pănă altă dată, că vediia că soru-sa nu vrea să meargă după dânsul, că au fostu Bogdan vodă grozav la față și orbu de un ochiu. Pentru acéia văzându Bogdan vodă că cu bine nu folosi nimica, gândi rușinea sa să-și răscumpere cu sânge nevinovat și lăsându inima cea priitenească, de arme să apuca și strânsă țara toată și au intratu în Țara Leșască, de au luat Pocutiia și au lăsatu oamenii săi în Pocutiia, iară el prădându s-au învârtejit înapoi.
Cându au prădatu léșii Țara Moldovii
Văzându léșii paguba ce le făcusă Bogdan vodă, nu suferiră, ci de grabu strânsără oaste pre bani și pre oamenii lui Bogdan vodă ce-i lăsase să apere Pocutiia, îi împinseră înapoi. Și întru acel război au pieritu doi frați, ficiori de boieri leșăști, ficiorii lui Strus. Și décii au intratu oastea leșască în Țara Moldovei, de au făcut multă pagubă și pierire și au prădatu pănă la Botășani, prinzându pre o samă de boieri de frunte de țară. Și pré toți, în mâniia acelor doi frați, i-au dat în Cameniță de i-au tăiat.
A treia solie, cându au trimis Bogdan vodă la craiul leșăscu
După aceia a treia oară, de iznoavă au mai ispitit Bogdanu vodă de au trimis solii săi într-acesta chip, doară putea cumva să-i dea craiul pre soru-sa. Ci craiu au făgăduitu într-acesta chip, că să ție légea lor și să fie plecatu crailor leșești. Ci curundu vréme murindu, Jicmontu craiul pre urmă n-au umplut făgăduința.