https://blog.revistaderecenzii.com
din volumul „Petrarca-Sonete”- traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959)
Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.
Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.
Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gîndi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?
Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume- pradă jelaniei în viaţă-
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.