Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită. Poem de Petrarca

https://blog.revistaderecenzii.com/

din volumul „Petrarca-Sonete”- traducere de Lascăr Sebastian (Editura Tineretului-1959)

Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită
Îşi plînge puii, poate, sau de dragul de ei tovarăş,
Văzduhul şi cîmpia le umple iar şi iarăş
Cu melodia-i tristă şi-atît de iscusită.

Şi parcă noaptea-ntreagă cu mine-odată plînge:
De soarta mea amară mereu mi-aduce-aminte.
Şi doar de mine însumi mă plîng. Căci slaba-mi minte
Crezu că Ea e zînă şi Moartea n-o înfrînge.

Ah, uşor se-nşeală un om încrezător!
Puteam gîndi că, iată, limina ochilor
În ţărnă se preface, deşi dumnezeiască?

Azi ştiu: această soartă sălbatecă mă-nvaţă
Că nu-i pe lume- pradă jelaniei în viaţă-
Vreo desfătare dragă pe veci să dăruiască.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/francesco-petrarca-acea-privighetoare-ce-n-noaptea-linistita-poezie-id-6698/

Un comentariu la „Acea privighetoare, ce-n noaptea liniştită. Poem de Petrarca

  1. Si sigur ai aflat-o!…

    De unde stii ca nu e ? Si poate ca-ai aflat-o,
    dar nu e cu putinta, ca sa ne-o darui noua…
    ti-e slova precum limba, batuta si-nghetata,
    privighetoarea-n cantec, in altii, astazi, roua

    ce gusti, ca-n doua oua…

    De unde stii ca nu e, lumina care ploua?
    si-n noaptea mintii toata, de-ar fi intunecata
    cuvintele tes fire, simtirii, minunata,
    si-ntr-unul, si intr-una, esti chiar si iubit, in doua…

    20 iulie 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *