ALEGERE DE PRIMAR 

                            Mai ușor schimbi cursul unui fluviu,   decât caracterul unui om.

Proverb chinezesc

         Era a patra zi de când Năsturică Nagâțu nu lipsea de la cârciumă. E drept, și până atunci o frecventa, dar mai rar și nu pleca pe atâtea cărări. Acum era însă în timpul campaniei electorale.

         Și-a rotit privirea scrutând prin fumul gros de țigară și s-a oprit la masa lui Nițu Știrbu, candidat la funcția de primar, care-l invitase.

         – Ia loc, Năsturică! Ce bei?

         – Ca și tine… pardon, dumneata, că… tu ești om politic, eu, nu!

         La un semn, „băiatul” a mai adus două halbe de bere.

         – Am auzit că ieri ai fost aici cu alde Crăcitu. Vrei să votezi cu el?

         – De ce nu? Omul mi-a dat o masă pe cinste, am băut un kil de cabernet… Cum să nu votez? N-ar fi frumos din partea mea…, a bătut obrazul Năsturică.

         – Păi ce, eu nu dau? Ba o să ai încă un kil de cabernet să-l iei acasă.

         – Atunci se schimbă treaba. Doar suntem oameni de… caracter, nu?

         Tocmai venea ospătarul ca să ia halbele deja golite. Nițu a prins ocazia și a făcut comanda: două fripturi, doi litri de vin…

         – Dar vezi ca o sticlă să rămână înfundată! a mai strigat el după ospătar.

         Apoi au reluat discuția, de fapt un fel de negociere.

         – Dar, bagă de seamă: votezi tu, nevasta, fata și băiatul!

         – Lasă, domne! Știu eu ce fac. Toți patru, apoi și tata, și mama. Ai de la mine șase voturi, dacă nu mai multe. Da’ mă ai în vedere când o ieși la pensie paznicul primăriei, ca să-i iau locu’. Atunci o să fac eu cinste…

         – Cum, de unde să ai măi multe? a întrebat Nițu ca și cum n-ar fi auzit ultimele vorbe ale lui Năsturică.

         – Mă gândesc de-oi putea s-o conving și pe soacră-mea…

         – Las-o, mă, pe-aia! Ea cu fi-sa și ai lor sunt cu ai lu’ Crăcitu. Dar în tine am încredere? a întrebat Nițu cu gândul că primind cele șase voturi care s-ar fi dus la Crăcitu, acestea măreau diferența la douăsprezece.

         – Cum mă vezi și cum te văd! Să mor eu dacă n-o să ai șase ștampile de la familia Nagâțu pe numele tău. Doar suntem oameni, nu? De caracter…, hâc!

         Au terminat și au plecat înaintea altora din restaurant. S-au despărțit în cei mai buni termeni și cu promisiuni ferme, întărite prin jurăminte din partea lui Năsturică.

         În drum spre casă, Năsturică a început să cânte:

                   – Foaie verde nalbă mare,

                   Adu-mi caii, Simioane, hâc,

                   Să mă duc la mândra-n vale…hâc

         Apoi a trecut la alt cântec, și la altul, fără să fi reușit să ajungă la capătul vreunuia. Un grup de trei inși l-a oprit:

         – Năsturică, de unde vii tu de ești așa vesel?

         – Ghici! și a mai gâlgâit o dată din sticlă, bălăngănindu-se.

         – Cine îți dădu de băut?

         – Om ca lumea, mă, să știi și tu? Hâc!

         – Care-o fi ăla de strică banii pe tine?

         – Primaru’, mă, ce știi tu!

         – Ce primar? Primarul fu cu noi pân-acum…

         – Nu primaru’ care este, primaru’ care-o să fie, că poimâine sunt alegerile…, hâc! și a mai gâlgâit din sticlă.

         – Care, Știrbu, ca să votezi cu el și ai lui?

         – De ce nu? E om de caracter…

         – Parcă ai mai promis ieri sau alaltăieri la unii. Cu ăia ce-o să faci?

         – Cum ce-o să fac?! Hâc! Votez și cu toțiPun ștampila pe fiecare, ce mama dracu! La câți am promis, atâtea ștampile. Că doar e la mine-n mână…Cu toți o să votez. Eu n-am mințit pe niciunu’…