Alina Gherman: In memoriam Gina Patrichi: Ultima piesă a lui Cehov, în regia lui Cornel Todea, programată luni, la TVR 2

Livada de visini 2

București, 9 martie 2014

In memoriam Gina Patrichi: Ultima piesă a lui Cehov, în regia lui Cornel Todea, programată luni, la TVR 2

Pe 8 martie s-au împlinit 78 de ani de la naşterea actriţei Gina Patrichi

Mari actori ai scenei româneşti sunt protagoniștii spectacolului „Livada de vişini” de A.P. Cehov, pe care Televiziunea Română, prin Casa de Producţie TVR, a înscris-o în programul său de luni, 10 martie, de la ora 20.05, la TVR 2 şi online pe TVRplus.ro.

„Livada de vişini”, care a avut premiera în data de 17 ianuarie 1904 la Teatrul de Artă din Moscova, este ultima piesă a dramaturgului rus Anton Pavlovici Cehov, fiind finalizată în 1903.

Adaptarea tv a piesei în regia lui Cornel Todea (1975) este difuzată luni, la TVR 2, în amintirea actriţei Gina Patrichi (n. 8 martie 1936 – d. 18 martie 1994). Alături de Gina Patrichi, care interpretează rolul proprietarei livezii, Liubov Andreevna Ranevskaia, telespectatorii îi vor putea urmări în acest spectacol al Arhivei de Aur TVR pe actorii Fory Etterle, George Constantin, Tamara Creţulescu, Cristina Nuţu, Virgil Ogăşanu, Vasile Niţulescu, Gilda Marinescu, Ştefan Radof, Rodica Popescu Bitănescu, Luchian Botez, Dan Nuţu, Ioana Ciomârtan, George Sârbu, Mircea Stroe, Gh. Pufulete şi Johnny Răducanu.

Traducerea piesei „Livada de vişini” a fost realizată de Moni Gheleter şi R. Teculescu, adaptarea tv este semnată de Cornel Todea şi Florin Gabrea, muzica îi aparţine regretatului Johnny Răducanu, iar costumele sunt opera Doinei Levintza.

Aflaţi detalii despre „Livada de vişini”, despre locul ales de către marele dramaturg rus pentru a scrie această piesă (astăzi, Casa Memorială Cehov din Yalta, Crimeea), dar şi o poveste memorabilă din viaţa actriţei Gina Patrichi, pe site-ul www.tvr.ro, în articolul realizat de Andra Gavril – „Livada de vişini”  – http://www.tvr.ro/livada-de-visini-de-a-p-cehov_7273.html.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *