Amintire

Mă jucam, în seara de iarnă, cu balonul,

săream după el ca toate visele. L-am izbit cu palma destul de puternic

și n-am mai avut vreme să-l abat de la căderea

pe soba încinsă. 

Balonul s-a spart. Pentru ultima dată,

m-a bucurat cu o traiectorie

în zig-zag, atingând punctul culminant în tavan.

Ce era să mai fac?

Am primit, la încercarea de plâns, dojana aspră a mamei

și aveam obiceiul de a nu înceta (probabil

secvența aparține unei vârste mai mici). După obicei,

plângeam, urcat pe o bancă, zgâlțâit de mama să tac.

Așteptam să mă ia în brațe și atunci, definitiv încetam.