Anna de Noailles (15.XI.1876, Paris – 30.IV.1933, Paris): Amiază pașnică – Poem

Ce proaspată mireasmă de cătină, de coajă
Și de polen și sevă în jur s-a risipit;
Copacul, plin de soare, își picură-a lui vrajă;
Un har divin în parcul imens s-a-nstăpânit.

Frunzișurile limpezi par crețe, moi dantele;
Și iarba și sămânța și mugurul verzui,
Cu sclipete-argintate, par verzi, mici păsărele;
Nu-i primăvară numai, deși nici vară nu-i!

Ce străluciri, ce poze de încântare pline!
Flori de migdal și piersic, corolele clătind,
Vibrează ca o roză roire de albine,
Cu inima parfumate și guri spre noi tânjind.

Nimic nu mișcă. Pacea-i deplină în natură!
Pe la fereste, storuri de trestii odihnesc;
Chiar gazele-n nisipuri, sub umbra de răsura,
Au amețit de parcă, sfârșite, se topesc.

Nu simți nimic, nici vârsta, nici doruri, nici regrete;
Ești un copil, ce cată, nestânjenit și pur,
Cu brațele întinse, pe țărm să se desfete
Pe pajiștea tivită de cerul de azur.

Ce bun, ce lent e totul, ce liniște descinde…
Și totuși, obsedante, moi griji parcă respir;
Brusc, liniștea aceasta tot sufletu-mi cuprinde.
O, Doamne, Doamne, iată: e-aproape un delir!

Sursa: https://ro.wikisource.org/wiki/Amiaz%C4%83_pa%C8%99nic%C4%83

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.