https://blog.revistaderecenzii.com/

De rouă strălucește iarba; mai repede
Izvorul treaz grăbește; mesteacănul se-nclină
Capul lui se leagănă în frunzele
Care foșnesc sclipind; dar înspre cenușiu

Se-ndreaptă norii înflăcărați în roșu,
Anunță o trezire fără zgomot;
Cum se ondulează mareele pe mal
Din ce în ce mai mari, mai schimbătoare.

Hai vino, vino, nu te grăbi prea tare,
Tu zi de aur, înspre vârf de cer!
Căci zboară mai deschis, se-ncrede-n mine,
Ochiul, tu fericită! Atâta timp cât tu

Privești în frumusețea tinereții tale,
Nici glorioasă, nici prea mândră;
Tu eu ești; Tu te grăbești mereu, nu pot
Divin să rătăcesc cu tine! – dar tu zâmbești

În aroganta-ți veselie, căci ea dorește
A fi ca și tine; binecuvântează-mi mai degrabă
Muritoarele-mi fapte și înveselește-mi
Bunătatea! Astăzi, calea-ți e tăcută înspre mine!

traducere Christian W. Schenk
Sursa: https://poetii-nostri.ro/friedrich-holderlin-diminetii-poezie-id-43056/