Ateliere de confecționat mărțișoare la Școala „Elena Doamna” Ploiești. Articol de Elena Trifan

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ateliere de confecționat mărțișoare la Școala „Elena Doamna” Ploiești

Proiectele și parteneriatele educaționale s-au dovedit și în acest an  foarte utile pentru formarea abilităților practice în rândul elevilor și pregătirea pentru unele sărbători.

Astfel, în cadrul Parteneriatului încheiat între Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Școala „Elena Doamna” Ploiești, în sediul școlii, în zilele de 26 – 29 februarie 2024, s-au desfășurat mai multe ateliere în cadrul cărora elevii au învățat tehnici de confecționat mărțișoare.

Participanți au fost elevi din învățământul primar și preșcolar, coordonați de către doamnele profesoare: Diana Voicu, Amalia Fryganiotis, Alexandra Dinu Măcău, Lavinia Militaru, Nicoleta Preda, Mădălina Radu, Tereza Manolescu, Vali Dima, Alina Bucurescu, Cătălina Budeanu, Oana Nicolae.

Elevii au fost instruiți de către doamna Daniela Moraru, artist plastic, muzeograf la Muzeul „Paul Constantinescu” Ploiești.

            Activitățile au început cu câteva explicații despre mărțișor.

După aceea, copiii au primit câte o bucată de porțelan Milan pe care au modelat-o, au aplatizat-o și i-au dat diferite forme:  frunză, floare, inimioară etc. I-au făcut un orificiu prin care i-au  aplicat șnurul și au colorat-o.

Elevii de la grupa 0 au confecționat felicitări. Au primit dischete de porțelan gata confecționate, pe care le-au pictat și cărora le-au  prins șnur.

Pe o coală pliată  în formă de felicitare au prins mărțișoarele și au lipit flori de primăvară, confecționate din hârtie,  precum ghiocei, lalele etc.

Copiii au avut posibilitatea să își aleagă modelele și li s-a sugerat să lucreze în culorile primăverii.

Interesul manifestat de elevi pentru această activitate, hărnicia, talentul  și seriozitatea cu care au lucrat  sunt încă o dovadă a necesității de a se introduce în programa școlară o oră de atelier în cadrul căreia elevii să își însușească tehnici de lucru, să își formeze abilități practice ce îi pot conduce spre viitoare profesii sau să le fie de folos de-a lungul vieții, indiferent de profesia aleasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *